Bordura sudică a masivelor Parâng şi Vulcan este formată în majoritate din calcare supuse proceselor de carstificare. Pe aceste locuri apele meteorice, precum şi cele din râuri lucrând neîntrerupt milioane de ani au creat forme şi fenomene carstice de o frumuseţe şi un pitoresc aparte.
Dintre acestea putem aminti, Cheile Olteţului, cu a lor Peșteră Polovragi cea mai lungă cavitate din Oltenia şi a cincea din ţară unde explorarea galeriilor subacvatice a fost făcută şi este continuată de GEES Bucuresti, Cheile Galbenului cu Peştera Muierilor, prima cavitate electrificată şi amenajată pentru vizitare din ţară şi urme ale locuirii acesteia cu foarte mult timp în urmă pentru ca trecând de cealaltă parte a Jiului, ce în porţiunea grandiosului său defileu se constituie astăzi în cel mai nou parc naţional al României să menţionăm Cheile Sohodolului cu a sa multitudine de peşteri şi avene dintre care două deţin recorduri naţionale în materie, câmpurile de lapiezuri şi depozitele de terra-rossa rarităţi la nivel european, precum şi un curios şi încă cercetat în totalitate fenomen de difluenţă subterană în peştera Gârla Vacii.
Tot pe aceste locuri se mai păstrează urme ale locuirii de către oamenii preistorici a unor cavităti (peșterile Popii şi Cioarei), enigme care nici în ziua de azi nu au fost complet elucidate (Inelul de Piatră al Sohodolului) şi legătura sa cu pesterile Pîrlajului şi Laptelui aflate pe creasta estică a Sohodolului, precum şi perimetrele Şuşiţa Verde şi Şuşiţa Seacă, fiecare dintre ele cu particularităţile sale cu o cunoscută circulatie subterană a apei prin carst, circulație favorizată de condiţiile specifice existente în zonă.
Pentru cei interesaţi Gorjul dispune de un număr impresionant de peşteri, avene şi alte fenomene carstice (peste 2000) care sunt grupate în mai multe perimetre speologice. Mulţi dintre cei care vizitează aceste obiective ori pur şi simplu se află în vecinătate cu ocazia unor sărbători ori nedei lasă în urma lor mizerie să nu mai punem la socoteală intervenţiile ce se fac la maşini cu prilejul ieşirii la iarbă verde. Toate acestea împreună cu activităţile necontrolate ale localnicilor care nu de puţine ori consideră zonele carstice un fel de depozite pentru gunoiul din gospodării, cu toate că, în ultimul timp, s-a intensificat campania de conştientizare la nivel local şi în mass-media, se pot constitui în focare de poluare a perimetrelor carstice, şi nu numai dacă luăm în considerare şi apa care circulă prin carstul zonelor și care de multe ori este folosită de oameni şi animale.
Cheile Şuşiţei Verzi la o privire generală nu prezintă aspectul formelor carstice cu care suntem învăţaţi datorită faptului că sunt largi, iar delimitarea acestora este dificilă de realizat. Perimetrul de mai sus menţionat este delimitat la est de masivele Sturi, Feţîia şi Cioara, iar la vest de muntele Borzi. Şuşiţa Verde care se formează tocmai în apropierea vârfului Straja prin unirea mai multor pârâiaşe dintre care cele mai importante sunt Amaru şi Cartianu parcurge în prima parte a albiei sale o porţiune de roci impermeabile specifice zonei de creastă a Vulcanului pentru ca mai apoi să străbată perimetrul calcaros din componenţa platformei de eroziune Gornoviţa. Astfel prin trecerea apei prin cele două unităţi geologice se formează cele două porţiuni ale cheii. Lăţimea acestora este de 30-50 m în porţiunea de şisturi şi granite ajungând la 150-200m în porţiunea străbătută în calcare.
Şuşiţa Verde curge, de regulă, pe toată lungimea cheilor, dar debitul ei scade sever in perioadele de secetă prelungită, precum şi printr-o puternică penetrare a apei în carst pe un perimetru ce începe de la confluenţa cu Pârâul Sec şi se termină în apropierea satului Curpen. Deoarece debitele pierdute nu se mai regăsesc în aval s-a determinat că acestea se deplasează subteran de la NE spre SV. În cadrul platformei de eroziune Gornoviţa formele carstice sunt bine reprezentate printr-o multitudine de peșteri şi avene precum şi prin câmpul de lapiezuri din vecinătatea vârfurilor Leşu şi Cioclovina Vălarilor ce formează una dintre cele mai spectaculoase perimetre de eroziune endocarstice din Carpaţi.
Dâlma Cucutelor fenomenul cel mai reprezentativ din perimetrul Şuşiţa Seacă s-a format cu mult timp în urmă prin acţiunea de erodare a Şuşiţei Seci precum şi a pârâului Valea Seacă.
Cursurile acestora au fost drenate în final pe un curs subteran ce are şi scurte apariţii la suprafață. Creasta Dâlmei Cucutelor însoţeşte cheile pe o lungime de mai bine de 3 km constituind versantul vestic. Acesta este format cu preponderență din calcare puternic carstificate cu o mare varietate de fenomene specifice (cleanţuri, abrupturi, lapiezuri, peşteri şi avene). Se cuvine să amintim aici cele mai spectaculoase forme carstice Bidăroaia din Dîlma Cucutelor (-22m), avenul I (-12m), avenul F (-37m), precum şi Avenul Perseverenţei din Bordul Dobriţei (-88m). Dîlma Cucutelor poate fi parcursă parţial sau integral cu atenţionarea că accesul în avene va fi efectuat numai cu echipament potrivit şi dublat de solide cunoştiinţe legate de alpinismul subteran.
Cheile Sohodolului se întind pe o distanţă de aproximativ 12 km între Poiana Contului şi comuna Runcu. Acestea pot fi împărţite în trei sectoare: Cheile Runcului, Cheile Vidrei şi Cheile Pătrunsa. Împărţirea este rezultatul configuraţiei geologice unde calcarele care ocupă cea mai mare parte sunt întrerupte de două ori de bare de şisturi cristaline şi granituri.
Calcarele predominante în acest perimetru prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri, canale, peşteri şi avene formate în urma unui îndelungat proces de dizolvare. Prin acest adevărat labirint subteran apele se infiltrează cu uşurinţă dând naştere la o multitudine de fenomene carstice. În alte cazuri apa se înmagazinează în golurile subterane şi iese la suprafaţă sub forma unor izbucuri din care unele cu debite importante. Cele mai cunoscute din acest perimetru sunt cîmpurile de lapiezuri (formaţiuni carstice de suprafaţă, ce au luat naștere prin coroziune pe roci carstificabile), avenele din acest perimetru (din care două deţin recorduri naţionale la cea mai mare stalacmită 10m precum şi cel mai mare puţ vertical -122m), cele două tuneluri ovoidale ce formează Nările (de 76 şi respectiv 57m), peştera Gîrla Vacii ce prezintă un foarte rar fenomen de difluenţă subterană şi nu în ultimul rând Inelul de Piatră sau Inelul Domniţei, cum mai este cunoscut o adevărată emblemă a Sohodolului asupra originii sale fiind făcute şi în ziua de azi o multitudine de presupuneri unele dintre acestea de-a dreptul hilare.
Nu trebuie omisă din această enumerare Izvoarele Cernei aflate pe teritoriul judeţului nostru cea mai puternică sursă carstică din România cu un debit ce variază între 3000-10000litri/sec. şi unde iarăşi ca o curiozitate temperatura apei este constanta (6,8 grade C) indiferent de anotimp, ce face ca nici în iernile cele mai geroase să nu îngheţe oferind un peisaj aproape ireal.
Şi aici trebuie menţionat faptul că în urma cercetărilor hidrospeologilor apele izvoarelor îşi au originea tocmai în Retezatul Mic într-un perimetru carstic numit Scorota-Soarbele. Cercetările făcute cu ajutorul trasorilor clasici şi speciali au scos în evidenţă faptul că traseul subteran Soarbele-Izvoarele Cernei este cea mai lungă străpungere hidrologică subterană determinată până la ora actuală în România.
Ultima dar nu cea din urmă, este zona cuprinsă între văile Motrului Sec şi ale Motrului Mare, unde se dezvoltă complexul carstic Muşetoaia, care se întinde către miazănoapte pînăîn apropierea Pietrei Mari a Cloşaniului. Pe aceste locuri poate fi admirată o mare varietate a formelor şi fenomenelor carstice constând în câmpuri de doline, cleanţuri, abrupturi, peşteri şi avene. Cele mai cunoscute sunt peşterile Martel şi Lazului, precum şi peştera-aven de la Sohodoalele Mici.
Consultând o hartă putem constata că Şuşiţa Verde este mai sus decât Şuşiţa Seacă care la rândul ei este mai sus decât Sohodolul. La rândul său acesta este mai sus decât Bistriţa cel mai apropiat râu spre vest, dar de care este despărţit de o zonă cu formaţiuni impermeabile ce nu au favorizat procesele de circulaţie a apei în subteran.
Participând la câteva dintre ecologizările desfăşurate în aceste perimetre (unde s-au adunat cantităţi impresionante de resturi menajere şi gunoaie lăsate la voia întâmplării) am rămas total dezamăgit de indiferenţa cu care aşa-zişi turişti tratează mediul ambiant, întărindu-mi convingerea că mai presus de sancţiuni este nevoie de o profundă schimbare a mentalităţilor unora dintre semenii noştri.
Astfel din decantarea cunoştinţelor de specialitate se poate afirma că ar fi necesară instaurarea unor perimetre de protecţie hidrogeologică, care să cuprindă suprafeţe ce asigură păstrarea condiţiilor naturale de circulaţie a apei în subteran.
O propunere făcută de cei care străbat zonele mai sus menţionate pentru practicarea alpinismului, escaladei, speologiei şi de ce nu a fotografiei montane ori speologice ar fi interzicerea campării turiştilor în zonele de intrare şi ieşire la suprafaţă a apelor carstice pentru a se evita pe cât posibil poluările accidentale făcute cu voie sau fără de aceştia.
Având în vedere că perimetrele carstice sunt dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul nostru cu toate consecinţele legate de degradarea peisajului ambiental, printr-un turism civilizat în deplină armonie cu mediul ambiant, aceste zone de o frumuseţe aparte vor putea continua să ne încânte şi pe viitor prin bogăţia fenomenelor carstice şi a diversităţii lor biologice.
Mugurel PETRESCU
