Un popor român obosit şi devitalizat de sărăcie, adormit apoi de o lene cronicizată, o lene a mecanismelor intelectuale, nu va putea să înţeleagă nimic din ce i se întâmplă şi nimic din consecinţele lucrurilor şi situaţiilor pe care le acceptă. Cât despre ştiinţa de a pricepe ceva din parcurgerea sa istorică, să-mi fie cu iertare, va pricepe exact cât a priceput şi până acum, dovadă fiind chiar starea în care se găseşte. Românii trăiesc de mult timp efecte ale iresponsabilităţii lor şi continuă să fie la fel de absenţi în propriul destin. Drama unui popor plecat în bejanie din cauza imposibilităţii de a-şi produce în ţara lui mijloacele materiale de trai este una existenţială. Aici, au rămas, cu precădere, pensionarii, cei cu diferite dizabilităţi (vedeţi statistica!), cei care exagerează cu iubirea de ţară, cei care vor s-o fure, cei comozi şi cei leneşi. Cei din primele două categorii sunt suporterii emisiunilor tv în care se discută despre indexarea/majorarea pensiilor şi ajutoarelor sociale. Cei maltrataţi de patriotism trăiesc tristeţi abisale, înjurând şoptit când închid noaptea, la culcare, televizorul. Iar cei care se ating de ultimele trei categori au făcut sau vor să facă pasul spre politică. În mare, acestea sunt ipostazele implicării românilor în propria viaţă. Deja, la nivelul simplei percepţii comunitare, a apărut normalitatea şi în această privinţă. În plus, ştim cu toţii la ce va duce pentru România dezechilibrul populaţional, ştim şi cauzele, nu mai aşteptăm nimic şi nici nu luăm vreo măsură, nici măcar atitudine. Vindecarea este o iluzie, nu mai este posibilă în vreun orizont de aşteptare. Numai naivii şi demagogii mai emit judecăţi neconforme. Cei din politică sunt optimişti de meserie şi de conjunctură pentru că asta este utilitatea lor, să vândă iluzii, să fie optimişti ei înşişi tocmai pentru a induce optimismul, pentru că, în general, aşa e prostul făcut, aşteaptă complimente şi veşti bune. Astfel, toate jigodiile pământului şi-au făcut din asta un mod de viaţă, de a vorbi frumos şi de a alimenta slăbiciuni.
O altă dovadă a lipsei capacităţii de înţelegere, mai precis zis a nivelului nostru de „maturizare democratică”, aşa cum se mai poate numi acum imbecilizarea, este gradul de eficienţă/de absorbţie a minciunilor cu care este întreţinută vocaţia pentru dialog a poporului român cu conducătorii lui. În realitate, acesta este exerciţiul nostru democratic, acea „democraţie originală” de după 1990, cu care ne-au pricopsit cominterniştii şi urmaşii lor, insinuaţi într-o pseudo-revoluţie tocmai pentru a-şi consolida puterea. De aproape 35 de ani trăim o dublă minciună ca stat democratic.
Analfabeţii politruci de la începutul instaurării comunismului sunt politrucii cu doctorate de astăzi. Poporul a rămas la fel, este victima perfectă a oricui doreşte acest lucru, victima care colaborează foarte bine cu prădătorul şi cu asasinul. Iartă şi uită cu naturaleţea şi cu viteza mecanismelor din lumea vegetală.
Nu este vorba de vreo încununare a unor particularităţi din creştinism, nici vorbă! Creştinismul este cu totul altceva, implicare, prezenţă, jertfă, la nevoie. Starea noastră este strict rezultatul încununării laşităţii cu prostia. Din toate aceste motive, nu se mai poate face nimic. Doar Dumnezeu ne mai poate salva, în dimensiunea Lui surprinzătoare, nu în cea previzibilă, a cauzalităţilor. Ori o uriaşă catastrofă, care să ne cureţe de sistemul şi de oamenii care îl susţin. Mai există şi probabilitatea unei erori militare, pentru înţelegerea lucrurilor, şi una dintre bombele cu fragmentare atomică, de mică diminensiune, să fie eronat lansată, într-un moment propice efectelor colaterale şi logicii lor… Probabilitatea nu ar fi absolut de neglijat dacă se întinde foarte mult coarda ucraineană. Statele Unite şi Rusia nu vor avea războaie cu teatrul de operaţiuni pe teritoriile lor, doar ca soluţie finală. Ei se hârjonesc mereu în paturile altora. Şi este logic să fie aşa. Intervenţiile au fost şi până acum numai pe teritoriul altor state. Fie că a fost vorba de intervenţii directe, cu forţă combatantă, fie indirecte, cu tot ceea ce a ţinut de logistică. Ambele au purtat războaie, rareori justificat, cu diverse pretexte, de la fantezie la chestiuni de principiu. Apoi, Rusia îşi bazează şi, de asemenea, îşi justifică intervenţiile militare prin conceptul apărării etnicilor ruşi de diversele pericole la care îi expune istoria. Americanii îşi lustruiesc armele pentru a se oglindi peste tot democraţia lor, din junglele umbroase până la cele mai luminoase deşerturi. Cel puţin e bine că omenirea a scăpat de greci, nu erau ei capabili de intervenţii militare de anvergură, dar ne-ar fi decimat psihologic şi intelectual cu democraţia lor, pe bază de înţelepţi. Absolut imposibil să se fi putut impune acum, nici măcar în dezbateri, democraţia/fantasma lor. Vă daţi seama ce ar însemna dezbaterile nocturne de la televiziunile noastre lunatice dacă s-ar înlocui temele şi substratul democraţiei româneşti cu temele şi substratul celor dezbătute atunci? Şi ce teroare ar fi pentru poporul român, obligat, în sfârşit, să înţeleagă despre ce este vorba? Însă cu ideile şi cu interesele strategice de acum s-ar putea jongla uşor, nici măcar nu ar mai fi nevoie de oameni care să asculte toate aberaţiile posibile, mai ales că analfabeţii care făceau parte din audienţa din agorele antice sunt ca tribunii intelectuali de astăzi.
Atât taxa pe sclavie, cât şi cea pe vocaţia de sclavi le vom plăti din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai greu, chiar dacă o vom face mascat, doar celor care îşi exercită dreptul de proprietate asupra stratului de ozon, celor care ne scapă de inamicii lor şi de Covid, celor care ne calculează riscul creşterii animalelor autohtone pentru consumul intern, celor care, între două călătorii cu avionul la conferinţe internaţionale, calculează exact flatulaţia la bovine şi ovine, celor care ne înzestreată armata cu fier vechi, celor care sunt stăpâni pe vântul şi pe lumina dintre graniţele ţării. Vom mai avea şi alte taxe pe fum şi pe arderi, pe proprietăţi şi pe dorinţa de a avea proprietăţi. Profeţii noii religii vorbesc deja în limbi, sunt agitaţi prin studiouri şi inspiraţia le vine pe carduri de la vicedumnezeii lor. Poporul, tot popor, umbreşte pământul şi pe întuneric. Cât despre aliaţi şi inamici, pentru România, Rusia a fost o năpastă. Dar o ştiau cu toţii, chiar şi aceia care i-au fost unelte…
Marius Marian Şolea
