Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” din reședința Gorjului este, în această primăvară, gazda unor manifestări culturale care se adresează mai multor generații, de la seniori, la copii aflați pe băncile școlii. În perioada 7-11 aprilie a.c. se desfășoară o serie de activități cu titlul ,,Săptămâna Verde”, o serie de spectacole și activități captivante pentru întreaga familie.
Astfel, la sediul Bibliotecii Județene din Târgu Jiu va fi găzduit un Teatru de păpuși ,,Rică Iepurică și Fluierașul Fermecat” – o aventură fascinantă pentru toți copii, în timp ce filiala pentru copii a Bibliotecii Județene ,General Christian Tell” va fi locul de desfășurare al unui spectacol interactiv de magie și comedie, cu participarea actorului Adi Oltean Șerban.
Concurs de cultură generală pentru elevii de 11-12 ani
În perioada aprilie-iunie 2025, Biblioteca Județeană va organiza proiectul educațional ,,Comoara din cărți”, un concurs de cultură generală destinat elevilor cu vârsta de 11-12 ani. Concursul amintit își dorește să transforme lectura într-o experiență captivantă unde fiecare pagină citită va deschide noi orizonturi ale cunoașterii. Elevii vor descoperi lumea fascinantă a cărților și își vor putea îmbogăți cultura generală în cadrul unei compeitiții interactive și educative. Vor fi testate cunoștințele din domenii variate, ca literatură, istorie, știință și artă, concursul ,,Comoara din cărți” fiind desfășurat sub formă de provocări tematice și ateliere educative, urmând ca cele mai bune rezultate ale concursului să fie premiate în luna iunie în cadrul unui eveniment special la Biblioteca Județeană.
Pe parcursul lunilor aprilie-mai va avea loc și concursul ,,Împreună creăm povești”, un proiect special dedicat copiilor de 10-11 ani din școlile și liceele gimnaziale din municipiul Târgu-Jiu, scopul activității fiind stimularea creativității copiilor prin scrierea de povești originale și ilustrarea unei scenete din acestea, în perspectiva de a încuraja imaginația, talentul artistic și expresivitatea copiilor.
Curs de limba engleză pentru seniori
Nici seniorii nu sunt uitați în această perioadă, Biblioteca Județeană ,,General Christian Tell” organizând, într-o atmosferă caldă cu zâmbete și dorință de a învăța, un curs de limba engleză dedicat celor aflați la vârsta înțelepciunii. Cu entuziasm și curiozitate, acești cursanți descoperă expresii noi, exersează conversații în limba lui Shakespeare și își dezvoltă abilitățile lingvistice într-un mediu prietenos și interesant. Cursul de limba engleză este susținut de voluntari și de o echipă dedicată, care îi ajută pe seniori să își depășească limitele și să învețe într-un mod plăcut.
Cărți din fondul Secției de Artă a Bibliotecii, expuse publicului
În altă ordine de idei, în această perioadă Biblioteca Județeană găzduiește manifestarea culturală ,,Anotimpurile în pictură”, cei pasionați de artă având posibilitatea de a admira operele mai multor pictori care au surprins în lucrările lor Primăvara, anotimpul renașteri naturii și al ,,renașterii omului din el însuși”. De remarcat este și faptul că, în cadrul manifestării, ,,Anotimpurile în pictură”, cărțile expuse fac parte din fondul documentar al Secției de Artă a Bibliotecii Județene, fond existent la Casa Memorială ,,Iosif Keber” din municipiul Târgu-Jiu.
Marius Stochițoiu