Evenimente dedicate lui Mihai Eminescu, la CJCPCT Gorj

572

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează miercuri, 15 ianuarie 2020, la sediul instituției, în sala „Florin Isuf” începând cu ora 11.00, o serie de evenimente închinate zilei Culturii Naționale și împlinirii a 170 ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, este sărbătorită şi Ziua Culturii Naţionale. În acest sens, miercuri, la CJCPCT Gorj va avea loc lansarea cărții lui Ion Popescu Brădiceni, „Poetul este un rege și i se cuvine un tron” (Antologie de poezie Atelierul Național de Literatură „Serile la Brădiceni”), apărută în 2019 la Editura CJCPCT Gorj și lansarea cărții Victoriei Stolojan, „Legendele Gorjului”, apărută tot la Editura CJCPCT Gorj în 2019. Vor fi lansate nr. 4/2019 al revistei „Portal Măiastra” și nr. 28-29 al Revistei „Jiului de Sus”, editate de CJCPCT Gorj.Programul manifestărilor va fi completat de un recital poetic susținut de actori ai Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, dar și de către poeți gorjeni. Va avea loc, de asemenea, o expoziție de afișe a evenimentelor organizate de CJCPCT Gorj, dar și un concert de romanțe pe versuri de Eminescu. Încă de la finele secolului XIX, unele texte ale poetului român au stat la baza unor romanțe foarte cunoscute la nivel național. Ziua Culturii Naţionale va mai cuprinde la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și un recital al Grupului coral al Căminului Cultural Polovragi. Vor fi acordate Diplome de excelență unor personalități culturale și instituții partenere.Evenimentele de miercuri, 15 ianuarie 2020, sunt organizate în parteneriat cu Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, Primăria și Căminul Cultural Polovragi și Palatul Copiilor din Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here