Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj și Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” Târgu-Jiu vor organiza vineri, 15 ianuarie, mai multe evenimente pentru a marca împlinirea a 171 de la nașterea lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale.
Evenimentele organizate de CJCPCT Gorj pentru data de 15 ianuarie 2021 vor debuta la ora 10.00, cu vernisarea unei expoziții la Sala „Florin Isuf”. ,,În cadrul expoziției puteți vedea icoane semnate de soții Ana și George Ecovescu și de către Larisa Mutu Mindoiu, lucrări de grafică ale lui Florin Preda Dochinoiu. Curatorul expoziției, Teodor Dădălău spune că la capitolul pictură vor expune Gelu Costea, Florin Hutium, Luminița Fuiorea și Maria Stoian”, a anunțat Daniela Gapșea, purtătorul de cuvânt al CJCPCT Gorj. Seria evenimentelor dedicate Zilei Culturii Naționale va continua la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, unde vor avea loc mai multe lansări de cărți și albume. ,,Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează mai multe acțiuni vineri, 15 ianuarie 2021, începând cu ora 11.00, în incinta Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din municipiul Târgu-Jiu. Evenimentul debutează la teatru cu lansarea unei cărți semnate de Cristina Teodora Ciobanu, „Fluturi în asfalt”, o carte apărută la editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Târgu Jiu, 2020. Și Ion Cepoi, managerul CJCPCT Gorj își lansează cartea „Romanțe pentru prea târziu”, editura Revers, Craiova, 2020. Teodor Dădălău își lansează albumul „Tu și Eu despre Eu”, editura CJCPCT Gorj, 2020, album care conține fotografii din colecția personală a lui. Un alt album care va fi lansat este ,,Polovragi, poarta spre cer”, editura CJCPCT Gorj, 2020. Vor fi lansate revista Portal Măiastra, nr. 3-4/2020 și publicațiile Revista Jiului de Sus, nr. 30/2020, Crinul Satelor, nr 35-36, 2020, apărute toate la editura CJCPCT Gorj. Va urma un recital de romanțe pe versuri de Eminescu, cu participarea Emiliei Drăgotoiu Nanu, Larisa Cârlugea, Alina Parnescu și Marcel Trăistaru. Evenimentul ,,Poetul este un rege și i se cuvine un tron! – 171 ani de la nașterea lui Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naționale” se va încheia cu un recital de poezie și muzică folk, cu participarea lui Pompiliu Ciolacu și a lui Grigore Pompiliu Ciolacu. Un omagiu poeziei și lui Eminescu vor aduce actorii Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu”: Cosmin Brehuță, Gia Enache, Mihai Rădulea și Iulian Marinescu. Cei prezenți la eveniment vor putea vedea și proiecția filmului realizat în mai 2020 la Florești, Țânțăreni, film care prezintă trecerea lui Mihai Eminescu prin județul Gorj, după scenariul lui Ion Cepoi, în interpretarea lui Cosmin Brehuță și Gia Enache”, a mai anunțat purtătorul de cuvânt al CJCPCT Gorj. Cei care doresc să participe la evenimentele organizate în data de 15 ianuarie 2021 sunt rugați să respecte recomandările pentru spaţii închise.
R.L.
Paulo Coelho
Brida
…………………
Pag. 45
(aici este plagiat Eminescu din “La Steaua” – dar citeam ca este o onoare sa te fi plagiat cineva):
-Multe din aceste stele s-au stins deja si totusi luminile lor inca strabat Universul. Alte stele s-au nascut in departari, iar luminile lor inca n-au ajuns la noi.