Evenimente cultural-artistice, la Peştişani – Localitatea s-a îmbogăţit cu două sculpturi din marmură şi un Recital Horaţiu Mălăele!

240

Ziua de ieri, 30 august, zi de sărbătoare duhovnicească, fiind duminica a 13-a după Rusalii, numită şi Pilda lucrătorilor celor răi, fu dimpotrivă una fastă.

Bursa Brâncuşi, ediţia a II-a
Puţin necăjit că deşi Peştişanii au fost gazda Taberei Internaţionale de Arte Vizuale GorjFest 2015, inaugurarea şi expunerea lucrărilor s-a făcut sâmbătă, 29 august, la Săcelu, n-am participat la dezvelirea a două sculpturi din marmură. Mă rog, şi Ion Poenaru, directorul tehnic al taberei, om care-a contribuit şi financiar – fiind partener – cât şi organizatoric, ca director al Obştei Peştişani le-a creat condiţii de lucru artiştilor, n-a înţeles de ce.
O explicaţie ar fi aceea că nici Primăria Peştişani şi nici vreo altă structură locală nu face parte din Asociaţia „Acasă la Brâncuşi”. Indiferent care este motivul, mi se pare total nepotrivit ca Hobiţa – locul naşterii Titanului C. Brâncuşi – şi comuna Peştişani să nu facă parte din această asociaţie. Oricum, e păcat. Mare păcat.
Principalul organizator al taberei este Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, care are şi meritul procurării marmurei pentru cei doi sculptori ce au participat la Bursa Brâncuşi, ediţia a II-a. Este vorba de Erik Perjovschi (Republica Moldova) – autorul lucrării „Amintiri despre viitor” şi Ana-Maria Negară (România), inspirata autoare a operei „Calea lactee”.

Recitalul actoricesc Horaţiu Mălăele
Invitat al Consiliului Judeţean Gorj în cadrul manifestărilor turistice şi culturale „Veniţi Acasă la Brâncuşi”, actorul târgujian de faimă inegalabilă, nu doar în România, ci şi în lume – Horaţiu Mălăele a poposit şi la Peştişani. După cum recunoştea de la microfonul Sălii de Festivităţi a Şcolii Gimnaziale Peştişani ca invitat al „Fratelui” Sile Brâncuşi.
De altfel, cei doi fiind colegi de liceu la „Tudor” sunt într-o trainică şi veche relaţie de amiciţie. Horaţiu Mălăele are expuse lucrări de grafică satirică la Muzeul privat „Brâncuşi” din Peştişani, de ani buni.
Ca invitat al lui Vasile Brâncuşi, Horaţiu Mălăele a venit şi la Peştişani, de unde fostul viceprimar Nicolae Nicolcioiu l-a luat cu o caleaşcă şi l-a dus la Casa Muzeu „Constantin Brâncuşi” din Hobiţa.
Cum de la ora 14.00, solişti, instrumentişti şi o orchestră a ţinut un frumos spectacol de muzică şi dansuri populare gorjeneşti pus la cale de acelaşi spiriduş Ion Poenaru, directorul Obştei Peştişani, la ora 15.00 s-a produs surpriza.
A urmat un recital, întrerupt foarte adesea cu ropote de aplauze ţinut de inegalabilul actor Horaţiu Mălăele. La povești mi se pare imposibil şi de prisos. Cine n-a fost de faţă nici nu ştie ce-a pierdut. În încheiere, Horaţiu Mălăele a mărturisit că s-a simţit minunat şi a promis că va mai reveni din tot sufletul. Fie cu o nouă expoziţie de grafică, fie cu un nou spectacol.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here