Din iniţiativa Fundaţiei „Casa-Brâncuşi Hobiţa”, şi în primul rând a preşedintelui acesteia – prof.univ.dr. Moise Bojincă -, în zilele de 17-18 februarie 2017, la Târgu Jiu, Hobiţa şi Peştişani va fi omagiat cel mai strălucit fiu al acestor meleaguri – Constantin Brâncuşi, creatorul sculpturii moderne universale.
Programul manifestărilor cultural-artistice sunt prilejuite de împlinirea a 141 de ani de la naşterea Titanului de la Hobiţa, Constantin Brâncuşi, pe 19 februarie. Printre organizatorii de marcă amintim Consiliul Judeţean Gorj, Primăria şi Consiliul Local din comuna Peştişani, Fundaţia „Casa Brâncuşi-Hobiţa” din Peştişani, judeţul Gorj, în parteneriat cu Federaţia „Societatea civilă Românească, cu Uniunea ziariştilor Profesionişti din România, Teatrul Nostrum Bucureşti şi Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani.
Pe 17 februarie, între orele 15.00-15.30, la Târgu-Jiu, în jurul Coloanei Infinită va avea loc o întâlnire a Preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, domnul Cosmin Popescu, cu participanţii la aceste manifestări.
După aceea, între orele 16.00-17.00, la Hobiţa, comuna Peştişani, participanţii din Bucureşti şi din Gorj vor vizita Casa memorială „Constantin Brâncuşi”. Despre care am înţeles de la Primarul comunei Peştişani, Cosmin Pigui, că va trece în sfârşit din acest an în administrarea şi mai buna ei gospodărire la primărie.
Între orele 17.30-20.00 va fi vernisată o Expoziţie de costume populare din comuna Peştişani, în sala Centrului de Informare şi Documentare al Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani. În continuare, va urma o Seară de poezie susţinută de membrii Teatrului Nostrum: Rodica Subţirelu, Claudia Motea, Doina Ghiţescu, Dana Irina Gâju şi Dan Gâju, cu participarea extraordinară a poetului Nicolae Dragoş.
A doua zi, în 18 februarie 2017, între orele 10.00-13.00, tot în sala Centrului de Informare şi Documentare al Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” se va desfăşura Simpozionul „Brâncuşi la el acasă”, sub coordonarea scriitorului şi brâncuşiologului Prof.univ.dr. Ion Mocioi.
Participanţii şi invitaţii la manifestări pot urmări între orele 13.00-14.00 un fragment din piesa „Ne vedem la Paris”, a scriitorului Marin Voican Ghioroiu, în interpretarea membrilor Teatrului Nostrum: Petre Răcănel, Dana Irina Gâju şi Rodica Subţirelu. Manifestările se încheie cu un recital muzical susţinut de soprana Rodica Anghelescu şi actriţa Dana-Irina Gâju.
Această prezentare succintă a bogatelor manifestări nu se putea fără o invitaţie din inimă pentru toţi iubitorii sculptorului Constantin Brâncuşi de a ne fi alături în cele două zile. Îi aşteptăm cu drag!
Ion PREDOŞANU