Eveniment editorial – La aniversară NELU VASILE – „ÎNSCRIS PE BORNA 70”

717

Excelentul om de spirit Nelu Vasile, din comuna Turburea, mi-a luat-o cu mult înainte. Ca un foarte apreciat epigramist și poet ce a depășit ca valoare granițele Gorjului are mai multe cărți prin biblioteci și în rafturile cititorilor pasionați de inspiratele sale catrene ce nu iartă nimic din realitățile nude ale faptelor concrete. Hărăzit de Dumnezeu cu un deosebit simț al umorului ne-a oferit un dar pentru care-i mulțumesc. Florilegiul de 70 de epigrame cuprinse între coperțile volumului aniversat înscris pe borna 70. Îi adresez felicitările mele scrise în acest colț de pagină și vă propun spre delectare trei epigrame marca inimitabilului Nelu Vasile.

Eterna epigramă
În lume asta trecătoare,
C-o existență tot mai ternă,
În care și speranța moare,
Doar epigrama e eternă.

Rugă
înaintea confirmării pe post
Supusul Tău cucernic, slugă,
Își adresează, Doamne, rugă:
Prin sluj, ofrande și-nchinare
Să pot să țin… tot POSTUL MARE! (Ion Predoșanu)

Javra
E permanent lingușitoare,
Te laudă în mod fățiș
Și-așteaptă calmă clipa-n care
O să te muște pe furiș.

Promo(vare)
În vreme studenției mele,
Luau examenele grele,
Studentele-mbrăcate-n „mini”.
Azi nu mai poartă nici Bikini!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here