Eveniment editorial, la „Scrisul Românesc” – „Fluturi pe frezii”, de Ion Popescu-Brădiceni, antologie lirică în viziunea autorului IP-B

238

Aş fi vrut să fac un portret al creatorului Ion Popescu-Brădiceni – poet, prozator, eseist şi filosof – la maturitate. Celebrul „clasic în viaţă” – IP-B intrând în anul 60 al vieţii sale de om generos, nu doar cu(sic!, cum s-ar exprima el însuşi) confraţii ci cu toată lumea-i din preajmă. Nu puţină şi pe care-o atinge cu aripa harurilor domniei sale. Îi las să se exprime pe alţii – critici ori cronicari grăbiţi a-i intra în graţii -, iar eu mă voi mulţimi cu nişte note fugare.

Dacă ilustrul cărturar şi universitar craiovean Florea Firan a ţinut să-şi lege numele, ca editor experimentat, de volumul antologic „Fluturi pe frezii”, apărut recent la editura şi fundaţia „Scrisul Românesc” – 2013, are cu siguranţă motivele sale. Unul ar fi că autorul-poetul Ion Popescu-Brădiceni merită cu prisosinţă. Din alt punct de vedere, asocierea numelor Florea Firan-Ion Popescu-Brădiceni poate fi o relaţie biunivocă. Şi gorjeanul nostru îi face cinste editorului prin acceptarea editării Fluturilor pe frezii în binecunoscuta şi deosebit de apreciata familie de la Craiova – Scrisul românesc -, instituţie literară ce-şi continuă răspândirea literaturii române în lume încă din mileniul şi secolul trecute. Să nu uit, florilegiul de poeme „Fluturi pe frezii”, parte din Colecţia „Serile la Brădiceni”, putea fi o antologie mai restrânsă. După adagiul latin „Non multa, sed multum”. Dar. Mă rog, fiind o antologie de autor, nu mă îndoiesc de faptul că transmodernistul Ion Popescu-Brădiceni îşi asumă toate riscurile. Nu puţine.
Firesc, obişnuit să găsesc noduri în papură, remarc excelenta calitate a tipăriturii scoasă de sub teascurile Tipografiei ProdCom SRL din Târgu Jiu, dar şi calda-minunata tehnoredactare a artistei imaginii computerizate – distinsa Rodica Teişi, o mai veche colaboratoare a scriitorului ambiţios care este Ion Popescu-Brădiceni. Frumos ca un Adonis, deşi se apropie de 60 de primăveri, Ion Popescu, cel născut la Târgu-Cărbuneşti şi legat spiritual de Brădiceniul copilăriei sale de pe uliţa Morii – o uliţă ce-a dat literaturii române cel puţin cinci poeţi -, s-a vrut portretizat precum un gânditor, ceea ce şi este, printr-o fotografie de mari dimensiuni. Pe prima pagină. Cu toate că, eu unul, dacă aş fi fost consultat ori mai precis dacă aş fi izbutit să-l conving, găsesc cu temei folosirea ca fotografie de coperta întâia a gingaşei fotografii cu fluturi de pe coperta IV. Îndrăgostirea de propria-i persoană pare a fi o reminiscenţă din secolul trecut, secol în care ne-am născut amândoi – ca scorpioni – unul pe 5 noiembrie – IPB, adică, iar eu cu o zi mai pe urmă. Evident, veşnic tânărul poet nu s-a grăbit. Lăsându-mă pe mine să fiu mai bătrân.
Abuzul de referinţe critice – ce însumează 29 de pagini – dăunează. În primul rând poeziei. Mă lasă rece şi aprecierile unuia – Marian Drăghici -, care începe ca la o recomandare de intrare în partid: „L-am cunoscut pe poetul Ion Popescu-Brădiceni când era un adolescent…”
Uite că de-aia, deşi l-am cunoscut mai târziu – fizic! -, întrucât ca om nu mă cunosc bine nici pe mine, şi l-a rugat pe IPB să se (auto)prezinte:
„În ceea ce mă priveşte, po(i)ezia – vorba lui George Drăghescu, un comiliton exemplar – este un exerciţiu de sinceritate.
Dar, eu, vai, sunt un om „nesincer”, să nu mi-o luaţi în nume de rău, adică, literar vorbind, de bun simţ.
Ca poet, mizez pe transcultural; mă veţi demoniza: mă exprim pe un palier inteli(gi)bil, îmi sunt, zilnic, un altul.
Ce vreţi? Fluturii pe frezii sunt instinctele mele care se lasă polenizate de „amantele” din superba-mi copilărie.
Eram bărbatul ideal, dar, vai, eu eram au(c)torul. Uitasem.(I.P. Brădiceni)”
Mă retrag, cu sentimentul că mi-am făcut umila datorie.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here