Eveniment editorial – Iarna la Sohodol – Album de Doru Dădălău

Am în faţă un mini-album semnat de Doru Dădălău, aşa cum îl alintă prietenii pe artistul imaginii – Teodor Dădălău, apărut la Editura craioveană Revers, în Colecţia „Ceaşca de cafea”, editor fiind poetul şi actorul George Drăghescu, născut în superbul sat Sohodol.

De la scriitorul Ion Cepoi cetire
Într-un fel de Prefaţă, de fapt un preambul de suflet al bijuteriei scoasă de inspiratul poet şi actor George Drăghescu – album surpriză şi pentru autorul fotografiilor, majoritatea peisaje memorabile, scriitorul Ion Cepoi, şi el poet de talent, face o descriere biblică a Facerii lumii.
După o scurtă exagerare, permisă unui poet, ne zice: „Apoi au fost despărţite apele de uscat au apărut stelele, planetele şi vieţuitoarele şi, în cele din urmă, fotograful. El, fotograful, era musai să se ivească încă de pe vremea aceea(…) Ăla a apărut – când a apărut Teodor Dădălău. A deschis ochii, a văzut că lumina stăpâneşte nestingherită genunile, şi-a aruncat pe spate unealta de vrăjitor cu care fură sufletul lucrurilor şi a pornit-o hai-hui unde l-a îndemnat inima şi gândul. Ici un copac cu degetul frunzelor mirosind văzduhul, acolo un om numărându-şi şanţurile vârstei, dincolo o mănăstire care tocmai zbura către cer… Un întreg univers al luminii care trebuia cernut, chibzuit, prins în ace de brad şi pus la căpătâiul patului din odaia cea bună, lângă icoană. Au trecut ani de-atunci şi Teodor Dădălău se află tot pe drum, căutând ceea ce trebuie să rămână…”

Peisaje de vis nemuritoare
Albumul are pe coperta întâia un peisaj pe fundal, iar în prim plan o claie de fân ridicată pe tulpina unui copac cu vârful înzăpezit, ca şi o parte din cea mai rămas din claia căreia i s-a luat fânul de la bază. Dar care claie n-a dispărut pentru că fânul încă nedat la animale se sprijină pe unele ramuri ale copacului. Claia nefiind ridicată pe un par, ci pe un copac vorbeşte de la sine despre civilizaţia sătească arhaică din Sohodol.
Un peisaj ne arată un drumeag printre copacii unei pădurici, în care şi copacii şi drumeagul sunt după o ninsoare ca în basme. Alte clăi de fân acoperite de zăpadă şi de ceaţă, apoi o bătrânică cu baston şi cu o legătură zdravănă de fân în spinare, pe fundalul altor cinci clăi de fân, gardurile din blăni de lemn delimitează micile proprietăţi şi prin zăpadă. Care zăpadă acoperă tot, chiar şi troiţe, iar un măgăruş, o vacă ori un cocoş sau un câine sunt obligatoriu pe potecile făcute de oameni prin zăpezile atotcuprinzătoare.

Sohodolul, un sat de munte din Oltenia
Pentru cine nu cunoaşte, fie-ne permis să cităm primul paragraf din Postfaţa semnată de Ioan Conea: „Sohodolul, un sat interesant cum puţine sunt în ţară e cel mai de munte din tot Gorjul. Ca să ajungem la el, trecem mai întâi prin Pocruia, sat care, ca şi Tismana, e cu nume unic în ţară. Facem la dreapta, ne înfundăm în pădure pe un drum pe care nici carul cu boi aproape că nu-l rabdă – aşa de frământa e – şi iată, la ieşirea din pădure panorama Sohodolului; pâlcuri de case împrăştiate de funduri de vale, ascunzându-se de soare sub pâlcuri de goruni.”
Şi dacă satul Sohodol este unic în Oltenia ca sat de munte, unic e şi artistul imaginii Teodor Dădălău care i-a dedicat mai multe poeme fotografice. Nemuritoare. Nu numai prin albumul „Iarna la Sohodol”, ci şi prin faptul că ele fac parte din arhiva sentimentală a autorului acestui album, dar şi dintr-o atât de necesară arhivă de fotografii rare din Gorj. Ca să devină cu adevărat nemuritoare!
Ion PREDOŞANU