Astăzi, la ora 12, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” Târgu-Jiu va fi lansat volumul antologie “Masca de cerneală” – al poetului şi actorului George Drăghescu. În avanpremieră vă oferim o recenzie a cărţii despre care Gorjeanul a mai publicat un semnal, iar actriţa Rodica Mandache a scris rânduri elogioase în Jurnalul Naţional de Duminica trecută (I. Predoşanu)
Ceea ce întreprinde George Drăghescu, în “Masca de cerneală”, stă sub semnul excepţiei şi al unui altruism – nu exagerez – desăvârşit. Voci înalte – intelectual şi spiritual – nu ezită să se pronunţe: exerciţiile de adoraţie, pe care le practică, ontologic şi epistemologic, pe-o axă întâi şi întâi etică şi simultan estetică, reprezintă şi se prezintă.
(In)direct, antologatorul George Drăghescu şi-a propus un restitutio-non-integrum; a cules, a ales, a supus unui dublu proces (hermes versus hermes – n.m. I.P.B.) de armonizare şi totodată diferenţiere a unor actori-condeieri deseori convingători literar/literal (rezonând orfeic în relaţie parte-întreg).
„Masca de cerneală” este una, în cazul de faţă, dezvăluitoare, destrămătoare de iluzii; cartea – una de aur – instituie portrete ale unor interiorităţi cugetătoare şi mărturisitoare; Eul şi Sinele se confruntă ca să elibereze frumosul şi binele.
Gestul editorial, succedând celui anterior – în care au fost „inventariaţi” şi „reinventariaţi” actorii-poeţi, girat cu aceeaşi – cred eu – exagerată modestie, în dreptul căruia subscriu fără rezerve, are menirea să atragă atenţia şi să pună un accent valoric repotenţat: hermeneutic, narativ, ficţional.
Iată, prin urmare, quod erat demonstradum: Actorii sunt când mimetici când antimimetici, când dorici, când corintici; se subordonează textului în care devin reflectorii acestuia. Ca, recuperându-şi individualitatea, să-l transceadă, revoltaţi prin demonismul propriei Scriituri: revelaţii ale Condiţiei Umane.
Sentimentul, pe care îl încearcă cronicarul, este unul de curăţire sufletească; de introducere, printr-o uşă întredeschisă anifonic (George Drăghescu fiind un reconstructor de utopii metasemantico-scenice ori, pur şi simplu, autoreferenţiale n.m. I.P.B.), într-o lume populată cu eroi şi legende, într-o spaţiotemporalitate surprinsă, efigial şi simptomatic socio-politic, de către nişte gânditori autentici, filosofi ai artei, ai existenţei, ai Rostirii Esenţiale.
Aşadar, George Drăghescu se afirmă într-un domeniu – rar desţelenit – cel al integralismului dragominescian, căci Măria Sa Actorul, om în viaţă şi zeu în decor, ni se arată drept sacerdot confesional dar şi strălucit formulator de legi ale expresivităţii, nu apologetice, nu diseminate, ci admirabil coagulate în «demascări ale fiinţei profunde».
Ion Popescu Brădiceni
