Eveniment editorial / “Acasă la gorjeni – Călător prin Gorjul de odinioară” – un Album marca Teodor Dădălău, editat de CJCPCT Gorj, în 2014

694

Am subliniat, încă din titlu, anul tipăririi acestei superbe apariţii editoriale şi adaug surprinderea că nici până acum nu s-a bucurat de o lansare. Cât de mică, acolo şi ea. Nu şi-a găsit locul nici măcar la manifestarea din 15 ianuarie 2015, când, ce-i drept, este ziua de naştere a Poetului Naţional Nepereche -. Mihai Eminescu, legiferată totuşi de Parlamentul României drept Ziua Naţională a Culturii române. Surprinderea mea e cu atât mai mare cu cât albumul cu pricina este publicat de Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Valorificarea (Nu cumva Promovarea?, n.m. I.P.) Culturii Tradiţionale Gorj, al cărui angajat – artistul imaginii Teodor Dădălău – e şi autorul?!

p14 2Album solid, echipă puternică
Pe pagina de gardă se reiau textele de pe coperta întâia: “Acasă la gorjeni – Călător prin Gorjul de odinioară” şi mai apare dedicaţia de suflet cernit “Fiului meu, Traian…” şi abia apoi, spre subsol, numele autorului – Teodor Dădălău. Şi cum nu există pagină fără ilustraţie, mai este reprodusă o fotografie cu trei ţărănci în costume populare gorjeneşti, două dintre ele torcând caierul din fuior, legat în furcă, iar între ele o alta cu o cusătură. Toate imaginile apar pe o hârtie cartonată, alb-maro, iar fondul reproduce un fel de sepia cu striaţii.
Fotografiile sunt din Colecţia Traian şi Teodor Dădălău, Colecţia Gabriel Boiangiu, Colecţia Sabin Popescu şi Colecţia Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”. Prefaţa aparţine lui Ion Cepoi, scriitor membru al USR şi director al CJCPCP Gorj, iar Prefaţa volumului I este scrisă cu acribie şi competenţă, după cum veţi vedea, de către scriitorul şi editorul craiovean Constantin Barbu.
Designul îl semnează Răzvan Burada, iar Consultant artistic este Lorena Sârbu. La o asemnea echipă editorială puternică nu putea ieşi decât un album solid, aşa cum nu cred să mai aibă un alt judeţ din ţară.
Îmi voi permite ca rostul cronicarului să fie minim şi cu toate că nu-mi sună bine cuvântul prefaţă (eu, unul, fiind adeptul formulei Cuvânt înainte), iar o carte cu două prefeţe cu atât mai puţin, le voi da ocazia autorilor celor două prefeţe – nu precum copilul cu două moaşe! – să vă convingă singuri de marile merite ale acestui splendid album.

p14 3Eternitatea Gorjului
În Gorj, primordială a fost dintotdeauna comunitatea de tip natural, comunitatea rurală, care s-a născut şi dezvoltat într-un univers al nemărginirii perpetue, ale cărui limite exterioare au fost hărăzite de puterea minţii, nu de aceea a construcţiilor omeneşti. O comunitate deschisă şi închisă în aceeaşi măsură a elementelor perturbatoare – pozitive sau negative – care au însoţit existenţa.
Din această cauză, sat-oraşul gorjenesc nu reprezintă doar o comunitate de locuit, o unitate administrativo-teritorială zămislită după tipicul general acceptat. El este un univers cu normele şi legile lui specifice. Un amestec fascinant de memorie şi sentiment, de bine şi de rău, de istorie adevărată şi legendă, de mistic şi păgân, de concret şi inefabil, de măreţie şi nimicnicie, de obicei şi tradiţie, de vremelnic şi etern. Altfel, nici nu ar fi putut exista şi dăinui!
Tocmai de aceea, la Gorj, niciodată nu se poate vorbi de un singur sat sau oraş ci, obligatoriu, de mai multe. Există, aşadar, un sat-oraş atemporal, aproape mitic, păstrându-şi cu acribie tainele întâiului descălecat şi pe cele ale trecerii prin lume ale înainte stătătorilor săi. Un sat-oraş medieval, căutându-şi rostul şi locul într-un teritoriu bine definit de pietrele de hotar puse de moşii întemeietori. Un sat-oraş tradiţional, cantonat în cutume, ai cărui locuitori trăiesc în consonanţă cu normele fixate, de obicei, de datină, de natura înconjurătoare, de experienţa trăită sau moştenită pe durata a sute de ani. În fine, un sat-oraş contemporan fiecărei generaţii, supus timpului şi timpurilor, receptiv la transformările civilizatorii ale prezentului, pe care însă gorjeanul le-a adaptat permanent tiparului său originar. Şi deasupra tuturor, un sat etern, care le cuprinde pe toate câte sunt, straturile succesive ale devenirii lui fiind detectabile până astăzi.
Şi asta pentru că, spre deosebire de alţii, al căror suport moral şi existenţial a fost/este doar familia – uneori, şi mai tragic, individul însuşi – gorjeanul este urmaşul miilor de ţărani dinaintea lui, cu care se identifică, pe care îi moşteneşte şi pe care îi continuă. El nu a fost, niciodată, un simplu Ion sau Mărie, ci Ion (Maria) al lu’ Ion (Maria) al (a) lu’ Ion al(a) lu’ Ion, al(a) lu’ Ion… Depozitari ai averii materiale şi spirituale a neamului lor, aceşti Ion/Maria generici rămân eterni.
Satul, ca matrice a tuturor valorilor şi aceşti Ion şi Maria eterni dau, în fapt, specificitate lumii gorjeneşti.
ION CEPOI

p14 4Carte călătoare… prin memoria Gorjului de odinioară
Cartea călătoare alcătuită de Teodor Dădălău dintr-o seamă de fotografii din Gorjul de odinioară (imagini vii şi încremenitoare) este ca o sabie care îşi taie memoria tristă şi îndurerată. Aceste fotografii sunt, aproape toate, din primul sfert de veac al secolului trecut. Ce viaţă departe de prezentul nostru ne arată aceste mărturii neverosimile ! Mă gândesc îngrozit că peste 100 de ani aşa vor gândi strănepoţii noştri despre noi: ce tradiţionali şi trişti erau străbunicii noştri!
Răsfoieşti cartea şi vei vedea cum ţărăncile în costum tradiţional mânau carul cu boi, pregăteau masa bărbatului venind de la câmp, jucau la horă în faţa casei lui Dincă Schileru, se fotografiau în faţa minei sale de cărbune din comuna Schela ori secerau grâul în arşiţa verii.
Deodată îţi apare în faţa ochilor un măgar care nu merge la Damasc ci, probabil, la Novaci, în nordul Gorjului, călărit de un ţăran căzut direct din legendă. Poate chiar dintre foile Bibliei. O casă pare o cetate cu gardurile sale de nuiele. O ţărancă este foarte mândră de cobiliţa ei. Un ţăran stă pe prispă şi se gândeşte la laptele vacilor, la ploaia pe care o aşteaptă grâul, în nici un caz la rostul său pe pământ. Fiind convins că nu are nici un rost. Dintr-un colţ de pagină, trei copii frumoşi par a face o urare de sărbători, probabil rostesc un pluguşor.
Un râu poate să-ţi ofere loc de odihnă, de oglindă sau loc de adăpat vitele.
Deodată te întâlneşti cu o fotografie arhetipală: o casă ţărănească bine construită, cu o vatră care spune multe, cu bărbatul odihnindu-se în opinci şi cu femeia lui punând masa, surprinsă cu mestecăul pregătind mămăliga într-un ceaun încins, totodată, desculţă. Desculţă, dar într-un costum tradiţional impecabil. Deasupra vetrei se usucă nişte pânze albe, tot acolo stă agăţată pălăria bărbatului, pe masa de lemn stă oala cu lapte, lângă piciorul mesei sunt, într-o parte o oală de lut, într-alta un putinei. Această imagine este pur şi simplu, fotograma existenţei ţăranului român.
Munca apare peste tot istovitoare, aproape nici nu ştii care e omul şi care este boul. Sărbătorile sunt aride, sărace, dar cinstite. Nici nu ştii de ce erau atât de veseli aceşti ţărani care jucau în horă la Runcu sau la Novaci! Sunt şi câteva fotografii cu nunţi şi înmormântări. O poză cu o şezătoare pare o scenă de film. O moară de apă, o cumpănă de fântână, o punte peste un pârâu, un târg de vite, un cosit de fân, un popas la slobozitul sărindarelor sunt imagini care se ţin minte,
Bisericuţele de lemn sunt capodopere. Bisericile din piatră sau cărămidă, mânăstirea Tismana, ci cascada sa, sunt ca nişte lacrimi pe care Dumnezeu le-a împietrit.
Sunt şi multe fotografii orăşeneşti din Târgu Jiu, o parte dintre clădiri existând şi astăzi. Neschimbate.
Grădina publică a oraşului ne aminteşte peisajul vechi de lângă Poarta sărutului. Nici Tudor Vladimirescu cu steagul revoluţiei nu lipseşte.
Senzaţia generală este că ai de-a face cu nişte oameni hotărâţi, de neschimbat. Neschimbând nimic lungă vreme, ei şi-au păstrat, prin conservatorismul lor inconştient, chiar existenţa. Expresia feţei lor taie aerul secolului în care au trăit şi aerul a încă două, trei sute de ani de dinainte de naşterea lor.
După 100 de ani de la fotografierea acestor oameni veritabili, viaţa din sufletul lor zguduie viaţa sufletului meu. Suntem rude.
CONSTANTIN BARBU

p14 5Nota autorului
“Destinul nostru ca neam, ca stat şi ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul ţăranului. Dar mai atârnă, în aceeaşi măsură, şi de felul cum va fi utilizat şi transformat acest aur în valori eterne.”
LIVIU REBREANU

p14 6Departe de mine gândul de a face un cult din trecut în defavoarea prezentului, chiar dacă şi istoria neasemuită, şi geniul neamului românesc merită cu prisosinţă aşezarea pe un aşa piedestal! Dar cred cu tărie că a te fi născut român înseamnă mult mai mult decât aş fi cetăţean al unei comunităţi oarecare. Eşti fiu al romanităţii orientale.
Iar distinctele calităţi cu care am fost înzestraţi prin etnogeneză se regăsesc din plin în toate manifestările ţăranului român: fie că e la muncă în bătaia soarelui, în atelierul meşteşugit cu sârg, fie la şezători sau la baluri, bucuros la naşterea pruncului şi cernit când îşi ia rămas bun pentru totdeauna. Le aflăm, după cum zugrăvesc imaginile, în cusăturile straielor, în decorul obiectelor manufacturate, în tradiţia aratului, al rugăciunii şi datinilor, în simplitatea bogată a faţadelor şi porţilor, cele gorjeneşti mai chipeşe decât oricare altele zămislite în secolele trecute.
Şi fiindcă nu putem nici creşte şi nici ţine drumul drept fără rădăcini, !Călător prin Gorjul de odinioară” adună laolaltă aceste capturi din cuferele cu amintiri pentru oricine râvneşte o incursiune de câteva clipe în trecutul acestor locuri, o întoarcere ad-hoc către începuturi cu speranţa de a regăsi drumul mai departe.
Veţi afla o lume pe care încă mulţi dintre noi ne-o amintim cu nostalgie şi respect, plătindu-şi tributul pentru prezent, o lume în care gorjeanul e pe drept cuvânt personaj de legendă şi de la care, la orice vârstă am privi-o încă avem de învăţat într-un mod în care nu putem învăţa de nicăieri…
Vă invit, aşadar, să priviţi. Şi să ascultaţi poveştile pe care le rostesc instantaneele din aceste file, să păşiţi preţ de câteva clipe peste pragul fiecărei imagini şi să mărturisiţi mai departe copiilor şi nepoţilor despre noi, gorjenii… cei de-atunci, cei de ieri, cei de acum.
Teodor Dădălău

p14 7O propunere legată de harta Gorjului de oidinioară
Fie-mi iertată îndrăzneala de a mai căuta şi pete în soare. Albumul „Călător prin Gorjul de odinioară” este unic şi extraordinar de util, atât azi cât mai ales peste vremi. Ultima imagine reprezintă „Harta originală din 1968, Valahia în care apare oraşul Tîrgosil, Zinzerea (Ţânţăreni, Tismana şi râurile Schyl şi Motru)”. Mai ales că majoritatea fotografiilor de o valoare excepţională sunt din prima jumătate a secolului XX, cred că ar fi fost binevenită o altă hartă. Una pe care-o am şi eu, de prin 1938, cu România Mare, în care judeţul Gorj e mai bine redat, conturat şi cu plasele ce acum, nu mai există.
Altfel, autorul albumului – Teodor Dădălău, cu acest album şi-a dat doctoratul în etnografie şi folclor. Iar el nu se va opri aici Cu viitoarele alte trei va fi, dacă nu cumva e de pe acum, un nume de referinţă al scriitorilor români cu peniţa şi, mai ales, cu razele de lumină ce-i trec prin obiectivele aparatelor sale de fotografiat – a se revedea albumul “Cioplitori în lemn”, prefaţat de distinsul Dinu Săraru. Sincere felicitări scrise.
Ion Predoşanu

4 COMENTARII

  1. Cine te tot invata maestre Dadalau ? Nu e rau, sincer nu e rau, continua ! Rau a fost cand promovai nulitati marca Diana Vasan pe care ai ridicat o la rangul de artista ca se uita creatura de sus la noi , prietenii tai, crezandu se calare pe soclul eternitatii . A fost odata si te nteleg ca esti barbat ca si mine si nu ne putem umple patul fara niste sacrificii. Sper sa nu se mai repete sau daca da fa le expozitii pe la caminele culturale ,chiar cu usile inchise. apoi da fuga la garsoniera cu artista Succes amice!

  2. Nea Predo, ai luat-o pe rariste. Nu zic, o avea talent la femei, dar de aici si pana la a-si da doctoratul in etnografie si floclor, ba si in lumea scriitoriceasca mai curge mult Jiul nostru. Fie-mi cu iertare de cei care se vor simti lezati.

  3. Niciun text semnat Teodor Dadalau in albumele de fotografie nu-i apartine. Nu un rand, un cuvant nu este scris de “mintea sa luminata”! Domnule Predosanu, dumneata care stii cel mai bine ca semnaturile lui aspura textelor sunt false si stii si cine le-a scris, tocmai d.ta il ridici in slavi de da cu capul in grinda de sus? Ce jurnalist esti dta cand ridici la rang de conste minciuna si plagiatul si ascunzi cu buna stiinta adevarul? Aceeasi intrebare lui Cepoi, care, ca si dta, are foarte bine stiinta de faptul ca a tiparit falsuri sub egida institutiei. Cu ce l-a cumparat festivalierul dadalau?

Lasă un răspuns la angat cultura Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here