Cartea noastră „Ritualul morţii şi înmormântării în Gorj”, apărută recent la Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, este rezultatul a multor ani de cercetare în teren, de confruntare a datelor culese cu biblioteca (cu cincizeci de cărţi în domeniu, dar şi transdomeniale).
Am oferit-o publicului, mai ales specialiştilor, cu încredinţarea că, beneficiind de contribuţii numeroase, de după <<etapa Ernest Bernea>> de pildă, am adus importante clarificări paradigmei mitico-simbolice şi semiotico-poetice. Ne-am bazat, în speţă, pe eşantioane reminiscente în întreg Gorjul de azi, deşi, recunoaştem, colecţia, inedită, salvată din noianul folclorului actual, este aferentă Gorjului de Centru, în jurul căruia roiesc şi alte texte congruente tematico-morfologic şi etnografic-antropologic. Calitatea de autenticitate a corpusului citat, comentat, interpretat, decriptat este garantată cu sute de ore de filmare şi înregistrare, cu mii de fotografii şi desene (chiar picturi ale unor artişti profesionişti) făcute în comunele şi satele/cătunele/parohiile investigate minuţios, cu prilejul unor tabere ale Ministerului Culturii şi Cultelor, şase ediţii, până acum, purtând numele lui Constantin Brăiloiu. Noutăţile ştiinţifice, ipotezele şi tezele enunţate şi respectiv demonstrate ni s-au adeverit prin multitudinea ceremonialelor diferite de la vatră gorjenească la vatră gorjenească, purtătoare de semnificaţii ce ţin mai întâi de intenţionalitatea personantă şi pe urmă de gândirea şi logica propriu-zisă.Din cult păgân, obişnuit, emergent dintr-o tradiţie tri- şi bi-milenară indoeuropeană, ritualul funerar în Gorj a evoluat dezarmant, de la cultul strămoşilor la un cult al amintirilor, iar, azi, la un contra-ritual funerar, specific urbanizării galopante şi globalizante. Am considerat că, din respect pentru înaintaşi (Brăiloiu, Stahl, Bernea, Eliade, Panea, Nicolescu ş.a), întreprinderea noastră trebuie epurată de conjuncturalităţi, futile, de naţionalisme ieftine, şi proiectate în context european şi transeuropean. Ba, mai mult, o asemenea „aventură” spirituală va fi, obligatoriu, racordată la un regim, efectiv transdisciplinar şi transmodernist, de eventualul cutezător cronicar de serviciu. Astfel, lauda, în exces, a unor volume, valoroase, dar aparţinătoare unui trecut beletristic şi cultural, glorios fie, este o cauză… pierdută.
Ion Popescu-Brădiceni
