Eveniment de excepție, organizat de Rotary Târgu-Jiu

601

În seara zilei de 12 iulie, la Teatrul “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu a avut loc Ceremonia de schimbare a președintelui Clubului Rotary din Târgu-Jiu, prilej pentru conducerea acestuia de a mulțumi celor care au susținut proiectele Rotary și de a anunta proiecte noi, ce urmează a fi derulate pe parcursul anului 2019. Ștefan Ghimiși a predat ștafeta noului președinte, Cătălin Dăneț, după care a urmat un spectacol de excepție, intitulat “Tănase fits Piaf”, susținut de Alexandra Fits și Mariano Castro. Evenimentul a avut și un scop caritabil, fondurile obținute urmând a fi utilizate pentru modernizarea Secției de Neonatologie de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Clubul Rotary Târgu-Jiu a organizat un eveniment memorabil, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Este vorba despre un spectacol de excepție, intitulat “Tănase fits Piaf”, susținut de Alexandra Fits și Mariano Castro. Alexandra Fits a interpretat, într-un mod magistral, minunatele melodii ale celor două doamne ale cântecului românesc și francez:

Maria Tănase și Edith Piaf. Sala de spectacole a teatrului Elvira Godeanu a răsunat de aplauze pentru talentata Alexandra Fits și pentru colegul său de scenă, Mariano Castro. Alexandra Fits a susținut numeroase recitaluri în formula pian/voce, formulă în care a obținut premii importante la festivalurile francofone internaţionale din: Bulgaria, Turcia, Olanda, India. Ea a fost acompaniată la pian de Mariano Castro un muzician complex, pianist, chitarist, orchestrator, solist sau membru în diferite formații, argentinian din Buenos Aires stabilit din 2013 în România.

Președinte nou, la Rotary Târgu-Jiu
În cadrul evenimentului din data de 12 iulie a avut loc și ceremonia de schimbare a președintelui Clubului Rotary Târgu-Jiu, Ștefan Ghimiși predându-i “ștafeta” colegului său Cătălin Dăneț. “În fiecare an, în luna iulie, schimbăm președintele. În acest an, schimbarea președintelui este urmată de un spectacol caritabil, denumit „Tănase fits Piaf”, dedicat unei cauze caritabile, întrucât continuăm să strângem fonduri pentru modernizarea Secției Neonatologie de la Spitalul Județean Gorj”, a declarat Ștefan Ghimiși.
Cătălin Dăneț, noul președinte al Clubului Rotary Târgu-Jiu, a declarat că va continua proiectele deja consacrate în cadrul clubului, încercând, totodată, să puncteze unele noi, între care se regăsește înfrățirea cu alte cluburi, inclusiv din străinătate.

Peste 10.000 de lei, strânși de Rotary pentru modernizarea Neonatologiei
Acțiunile caritabile ale Clubului Rotary din Târgu-Jiu și-au atins scopul. În urma organizării Spectacolului de Teatru, “Totul despre femei”, în 18 iunie 2018, a fost obținută suma de 7615 de lei, bani ce vor fi folosiți pentru modernizarea Secției de Neonatologie de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. La evenimentul din 12 iulie s-au strâns, de asemenea, fonduri pentru același scop nobil. “Din cele două spectacole, peste 10.000 de lei s-au strâns pentru modernizarea Secției Neonatologie. Cel mai probabil, lucrările vor începe în toamnă”, a confirmat Ștefan Ghimiși.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu apreciază implicarea Clubului Rotary și mulțumește reprezentanților acestuia pentru eforturile făcute în vederea strângerii de fonduri, ce vor fi direcționate pentru modernizarea unei secții a spitalului.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here