Eveniment de cultură creștină la Bobu – Gorj

247

În întâmpinarea marii sărbători creștine de la 8 septembrie prin care locuitori și enoriași ai satului Bobu sărbătoresc Nașterea Fecioarei Maria din părinții săi Ioachim și Ana la vârstă înaintată, prilej cu care anual revin la vatră fiii satului de prin orașele României și țările Europei spre a prăznui cum e datina străbună alături de cei dragi, recent a fost edificat un loc de popas creștin și troiță pe locul unde a fost biserica vechiului sat de deal Bobu fost Dârmocsa până la 1750. Ca și în alte multe dăți, inițiativa a avut-o preotul paroh Rotariu Terente Cristinel, care a ”recidivat” după ce mai realizase în anii anteriori cu sprijinul Primăriei din comuna Scoarța și locuitorilor satului Bobu alte două edificii de cult creștin pe lângă biserica satului și la intrarea în cimitir, unde se oficiază parastase, pomeni, praznice creștine la marile sărbători. Troița recent construită în locul unde a fost ”Biserica bătrână” pe culmea Dealului Bobu este împrejmuită și asociată cu o mică terasă ce poate servi ca adăpost de vreme rea pentru trecători, precum și reculegeri ori gând pios celor ce-și dorm somnul de veci în cimitirul din preajmă, acolo unde până prin anul 1960 încă mai dăinuia pădure de liliac și pietre de la crucile strămoșilor celor ce s-au așezat în vatra nouă a satului Bobu după reformele impuse de Regulamentul Organic din 1832. Procesul de strămutare a satelor de pe dealuri ce purtau adesea nume ale proprietarilor care aveau în stăpânire mari suprafețe la Lungulești, Corecești, Mazilești, Ibanu, Reciu și altele a fost lung și anevoios, locuitorii hotărându-se cu greu să-și abandoneze gospodăriile, deși cârmuitorii vremii au exercitat mereu presiuni să-i mute spre amplasamentul actual al satului Bobu. Moșia Dârmocsa a aparținut până la secularizare de Mănăstirea Tismana, iar în apropierea troiței recent construite, pe drumul spre ”Castani” a existat, încă din 1650, Schitul călugărilor greci, de la ei rămânându-ne castanii plantați din care-acum mai dăinuie doar unul ce poate fi protejat ca monument al naturii, iar dacă multe sate ce au alcătuit comunitatea Bobu aveau la bază toponime ori antroponime, despre Dârmocsa se poate spune că dăinuie din vremea dacilor, prin preajmă fiind Mănăstirea Polovragi și Peștera lui Zalmocse (vezi sinonimia Dârmocsa – Zalmocse), fapt ce poate constitui o ipoteză de lucru pentru istorici și etnologi în confirmarea perenității poporului român în spațiul geto-dacic. O placă de marmură cu inscripția ” 8 sept 2018 – Această troiță s-a ridicat prin strădania enoriașilor din Parohia Bobu pe locul unde a fost Biserica Bătrână cu hramul Sf. Ioan Botezătorul și cimitirul satului Dârmocsa (Bobu) cinstindu-ne strămoșii spre lauda Sfinților Părinți și generațiilor viitoare” încununează o frumoasă lucrare de cult creștin, așezată pe un potențial traseu turistic ce pleacă din Satul Raba spre ”Casele boierești”, ce au aparținut boierului Din Mihail și continuă pe culmea Dealului Bobu spre Pivnițe și satul Glodeni lăsând în stânga și dreapta frumoase peisaje naturale spre Valea Bobului și Valea Scoarței. La sfințirea ei în ziua de 8 septembrie a.c, participă slujitori ai Bisericii, enoriași, iubitori întru credință creștină, precum și cei care-or vrea să cinstească tradiția, istoria și datina străbună a locului, cu toții primind deopotrivă binecuvântarea vrednicului gospodar și cinstitului preot paroh Rotariu Terente Cristinel.
Victor Gh. Banța

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here