Eveniment cultural artistic – Festivalul Cântecului, Jocului şi Portului Popular din Peştişani

555

Ajuns la ediţia a VI-a, Festivalul Cântecului, Jocului şi Portului Popular din Peştişani – 2017 s-a reluat, cu succes, după ce anul trecut nu s-a ţinut.
Normal, dintre mai numeroşii organizatori decât altădată nu au lipsit Consiliul Local şi Primăria Peştişani, ultima fiind reprezentată de primarul Cosmin Pigui şi viceprimarul Nicolae Nicolciou, sponsorul obişnuit LAR TOURS Bucureşti, firmă a omului de afaceri Vasile Brâncuşi, născut la Peştişani.
Bineînţeles, greul l-a dus prof.univ.dr. Moise Bojincă, în tripla sa calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Fiii Satului Frânceşti din Gorj, fondatoarea festivalului, de preşedinte al Fundaţiei Casa Brâncuşi-Hobiţa şi tot de preşedinte al Asociaţiei pentru păstrarea tradiţiilor. Majoritatea invitaţilor au venit în baza bunelor relaţii dintre domnia sa şi artiştii respectivi. Din lipsă de fonduri nu a existat juriu, ca la ediţiile anterioare şi nici premii, participanţii mulţumindu-se cu câte o Diplomă de participant la festival.
Să fiu iertat, dar voi încerca să fiu scurt. Festivalul a debutat cu Parada portului din zonă, cele mai apreciate fiind două costume populare ce au fost prezentate de către doi preşcolari de la Grădiniţa satului Frânceşti, educator Valeria Cornoiu.
Au oferit programe folclorice extrem de apreciate Ansamblul „Cânt şi joc” din Peştişani, Ansamblul „Tisa” din Tismana creat şi coordonat de Maria Corlan Mischie, binecunoscuta solistă de muzică populară şi profesoară a Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu. Nu au lipsit ansamblurile „Maria Apostol” din Runcu, „Roua” din Cloşani, „Cununiţa” din Dănciuleşti, „Brâuleţul din Turceni, precum şi Ansamblul „Bobocia” al Casei de Cultură „Amza Pellea”, din Băileşti.
În acompaniamentul Orchestrei „Virtuozii Gorjului”, condusă de maestrul Constantin Argint au evoluat pe scenă 19 solişti vocali şi instrumentişti, unii chiar elevi. Festivalul i-a avut ca invitaţi speciali pe prestigioşii rapsozi ai Gorjului Roxana Croitoru, Ştefan Popescu şi Marian Stelea.
O notă aparte a făcut Grupul de majorete „Ritmic”, condus de doamna Adriana Stelea. În acordurile maiului fermecat al Maestrului Ştefan Popescu, ansamblurile s-au reunit în Hora Unităţii, Prieteniei şi Perenităţii. Cum inspirat a botezat-o moderatorul festivalului – nimeni altul decât omul cu inimă de aur Moise Bojincă.
Printre numeroşii spectatori ieşiţi la cânt şi voie bună pe Deleţul Frânceştilor, ne-a făcut plăcere să-i revedem pe Poetul Viorel Gârbaciu, pe Dr. Ion Mocioi ori pe poetul şi publicistul Ion Căpruciu.
Cu cântec, joc şi voie bună manifestarea cultural artistică a ţinut, mai ales graţie horelor şi sârbelor până spre seară. Fiind realmente un succes.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here