Eveniment artistic la Bucureşti – Accentele Gorjului natal în expoziţia de pictură „Case Româneşti”

383

În perioada 21 noiembrie–4 decembrie 2016, în Sala Foaier a “Cercului Militar Naţional” din Bucureşti, a avut loc expoziţia pictoriţei gorjence Mariana Lunguţescu.
Artista s-a născut la 3 septembrie 1953, în satul Bibeşti, din judeţul Gorj, ca fiică a doamnei Antoaneta Lunguţescu (născută Mihail) şi a inginerului Marin Lunguţescu (1929-2001), originar din Negomir, judeţul Gorj.
Încă de la cea mai fragedă vârstă familia a observat interesul şi aplicaţia Marianei spre desen, aşa că a urmat cursurile Liceului „N. TONITZA” pe care l-a absolvit cu succes în 1973. A urmat apoi m1„UNIVERSITATEA EUROPEANĂ COLUMNA”, SECŢIA PICTURĂ DE ŞEVALET, devenind pictoriţă.
În expoziţia amintită au fost expuse peste 50 de acuarele şi uleiuri reprezentând case din Muzeul Satului din Bucureşti şi peisaje din judeţul Gorj. Prin alegerea originală a subiectului au rezultat tablouri foarte frumoase care i-au încântat pe privitori. Din ele se degajă talentul, sensibilitatea şi pasiunea pictoriţei, dar şi o muncă asiduă.
De altfel, în toată activitatea sa, începând din 1992 şi până acum, materializată prin numeroase expoziţii personale şi de grup, se văd aceste calităţi native, dar şi strădania şi perseverenţa. Pictura sa este clasică prin excelenţă.

Expoziţii personale:
– 2002 Expoziţia de debut „Sediul AAP”;
– 2002, 2003 „Muzeul Satului” în cadrul „Ligii Culturale Fiii Gorjului”;
– 2004, 2006, 2009 (Sala Rondă) şi 2007, 2010 (Sala Foaier), 2011, 2012, 2014 „Cercul Militar Naţional”;
– 2005 Ministerul Administraţiei şi Internelor (“Liga Culturală Fiii Gorjului”);
– 2007, 2008, 2009, 2010 „Librăria Eminescu”.

Prezenţe în expoziţii de grup:
m2– 1992, 1993, 1995, Sinaia „Hotel Palace”; – 2002, 2003, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, la „Pavilionul din Herăstrău” din Bucureşti; – 2002, 2003, „Teatrul Foarte Mic”; – 2003 „Palatul Suţu”; – 2004, 2006, 2007, 2008 „Sediul AAP”; – 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, „Cercul Militar Naţional” (Expoziţie cu tematică marină);
– 2004, 2005 „Primăria Sector 2”, Bucureşti; – 2006 „Casa de cultură Fr. Schiller”; – 2009 „Parcul Cişmigiu”; – 2011, 2012 „Galeria Elite ProfArt”;
– 2016 „Casa de cultură Fr. Schiller”;,
– 2016 „Foişorul de foc”.

Tabere de creaţie:
Sinaia, Cluj, Câmpulung Muscel, Câmpina.

Publicaţii:
– „La cumpăna dintre mileniul al II-lea şi al III-lea”, de Augustin Macarie
– „Personalităţi Române şi faptele lor 1950-2000”, Toni Dârţu
– „Cronici şi studii de artă plastică”, de Augustin Macarie
– „Enciclopedia pictorilor români contemporani”, alcătuită de criticul de artă Alexandru Cebuc
– Publicaţii în cadrul „Ligii Culturale Fiii Gorjului’’
– Membră în Grupul 10+10 plus, Vergil Cojocaru (Cover)

Referiri critice în media:
– „Dimineaţa”, cronică de Augustin Macarie
– „Naţiunea”, cronică de Dragoş Ciobanu
– „România Liberă”, cronică de Cristina Atanasiu
Are numeroase lucrări în colecţii particulare din ţară şi străinătate.

Aprecieri
„Desenul, inteligenţa şi culoarea constituie intuiţia picturii”. (Eugenio d’Ors)
m4„Mariana Lunguţescu posedă un real simţ al compoziţiei pe care o organizează şi o valorifică într-o manieră absolut personală, peisajele sale includ accentele Gorjului natal, fiind realmente pline de savoare şi absolut remarcabile.” (Dragoş Ciobanu)
„Poetă gravă a penelului, năzuind să surprindă şi varietatea şi adâncimile şi interesele spaţiului nostru matrice şi ale firii fundamentale a românului, Mariana Lunguţescu este o mare iubitoare de natură, de armonie, de echilibru şi de pace. Se dovedeşte o adeptă convinsă a picturii clasice, tradiţionale, cu accente care ne amintesc de impresionişti (moderni astăzi doar în sens istoric) şi de simbolişti”. (Augustin Macarie)
„Comprimarea timpului şi spaţiului nu face oamenii mai fericiţi, de aceea Mariana Lunguţescu nu comprimă nici timpul şi nici spaţiul”. (Vergil Cojocaru Cover)
O felicităm din inimă pe Mariana Lunguţescu, pictoriţa gorjeancă getbeget şi îi urăm multă sănătate şi noi şi frumoase realizări.
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here