Eveniment artistic – Expoziţia DESENUL – oază de frumos şi pasiune a plasticienilor din Gorj !

468

Aseară, la Galeriile de Artă ale Municipiului Târgu-Jiu, un public numeros – de toate vârstele -, dar cu certitudine iubitor de frumos a văzut prima expoziţie din 2013 a Filialei UAPR din Gorj, condusă de universitarul Vasile Fuiorea, din acest an.

Cu aparatul de fotografiat în mâini, normal, am urmărit cam tot ce era mai şic. Nu numai dintre minunatele desene ale celor 17 artişti plastici, dar şi eternul frumos feminin. La loc de frunte fiind exact criticul de artă posesor al unui corp de invidiat. Exuberanta tânără are, pe lângă harurile cu care-a înzestrat-o Dumnezeu şi propria mamă, un discurs fluent şi profesionist. Cine n-a fost la vernisajul expoziţiei DESENUL nici nu ştie ce-a pierdut.
Dar nici să vă pierdeţi cu firea, o veţi mai vedea. Pe lângă operele de artă de pe simeze şi criticul de artă va face săli pline de public iubitor de frumos. Cu certitudine, mai ales că preşedintele Vasile Fuiorea, mult mai tânăr decât subsemnatul, nu va face greşeala să n-o mai invite. Ei bine, aici estre cheia. Nici nu vă spun cum o cheamă ca să fiu sigur că veţi fi prezenţi la viitoarele vernisaje ale plasticienilor gorjeni. Că dacă v-aş spune numele, mi-aţi cere şi telefonul.
Moderatorul este chiar vicepreşedintele Filialei Gorj a UAPR, iar cireaşa de pe tort a luat-o profesorul universitar dr. Ion Mocioi, un reputat brâncuşiolog. Care ştiindu-ne mai îndrăgostiţi de Brâncuşi – din aceia care am, privi şi vorbi despre Titanul de la Hobiţa dimineaţa, la prânz şi seara – bineînţeles că a părăsit teritoriul expoziţiei DESENUL şi a vorovit doct şi elegant numai despre Idolul şi inspiratorul creaţiei sale artistice. Ştiţi care. Nu?
Nu voi scăpa prilejul de a-l face de râs pe pictorul Vasile Fuiorea, poreclit la Peştişani – ca şi familia minunată din care provine – drept „Fus”. Nu mă-ntrebaţi de ce. Că oricum nu ştiu. Ei bine, pe vremea când era elev la Liceul „C. Brâncuşi” Peştişani, talentatul de el – din bunătate – le desena la toţi colegii lucrările. Să tot fi avut vreo 30-36 de colegi. Vă daţi seama că după atâta trudă artistică, abia la final, desena şi pentru domnia sa. Din pricina oboselii, firesc, ceilalţi colegi apucau şi 10 şi 9, ca note. Iar Vasile Fuiorea doar nota 8 şi, mai rar, când credea că-l apucă pe Dumnezeu de picior, fericit, lua nota 9. Ca să vezi, ce-i viaţa!
Ion Predoşanu
P.S. Distinsul nostru colaborator Marin Colţan e prezent în expoziţie cu un portret delicat al unei frumuseţi feminine. Bănuiţi că-i vorba de dragostea vieţii sale care nu-i nici pictura, nici desenul ori critica de artă, ci chiar propria-i soţie (I.P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here