Cum am în sânge nostalgia călătorului, dar şi pe a mentorului literar, cum mi-s promotorul unei Şcoli de Literatură la Târgu-Jiu, m-am decis a ieşi din nou în afara Cetăţii, dar nu şi în afara Gorjului cultural, istoric şi pitoresc (al lui Al. Ştefulescu şi Titu Rădoi, dar şi al meu personal, ca teoretician al noii paradigme: transmodernismul grefat pe o transmodernitate deja existentă în spiritul unor scriitori consacraţi în fostul Cenaclu „Columna” (al anilor 1965-2015)).
În Scriitopia se trăieşte greu, cel care o locuieşte trebuie să nu cedeze unei utopii deja instituite de către fiecare proiect vizionar (a se citi adresat viitorului). În Scriitopia tensiunea existenţială e asemenea unui pod peste Atlantida lui Platon şi Eutopia lui Blaga. De aceea, nu-mi pot de fel reprima dorinţa irepresibilă de a evada din ea, în subprovincie, prilej cu care să explorez realitatea epocii mele.
În ultimele luni, am evadat în localităţile Motru, Bumbeşti-Jiu şi Baia-de-Fier şi bilanţul, am simţit nevoia să subliniez, – a fost fabulos, consistent, de neuitat. Ca organizator / moderator al acestor fugi ale mele din Scriitopia am trăit intens clipe kairotice, emanând o filozofie în acţiune, o altfel de înţelegere a lumii, de interpretare şi de evaluare a stadiului ei de dezvoltare.
La Motru şi la Baia-de-Fier am fost însoţit de directorul Editurii Tipo-Moldova, de la Iaşi, poetul şi prozatorul – de sorginte surrealistă şi transavangardistă – Aurel Ştefanachi, de a cărui prietenie – mă pot lăuda – mă bucur, în virtutea unui parteneriat reciproc respectuos şi reciproc motivat. Îmi plac oamenii dintr-o bucată, un pic „nemţi” în comportament, care apreciază exact şi la ora convenită o conversaţie telefonică şi care îşi respectă cuvântul dat. În definitiv într-o Românie „capitalistă” munca asiduă, doar ea, produce… plusvaloare.
Este acest Aurel Ştefanachi un ins (ens) credincios, sufletul său a aderat la Sacrul de tip transmodern şi la acel model de comunicare interpersonală empatetică. Rari asemenea scriitori şi şefi de editură, rari, iar în ceea ce-l priveşte pe noul meu prieten „cu acte în regulă” Aurel Ştefanachi, nimeni nu m-ar putea convinge că lucrurile n-ar sta aşa cum evaluez eu, în deplină claritate a conştiinţei mele.
Şi la Motru şi la Bumbeşti-Jiu, am găsit nişte primari excepţionali, cu deschidere paideică spre spiritual-literar. E nevoie de ei, ca de aer, apă, foc şi idee. Se numesc Gigel Jianu (Motru) şi Constantin Bobaru (Bumbeşti-Jiu), amândoi vădindu-şi formaţia intelectuală.
Dar de ce ne-am deplasat noi, – adică Aurel Ştefanachi şi cu mine, I.P.B., în aceste două oraşe gorjene muncitoreşti? Ca să lansăm volumele IV şi V din magnifica / monumentala serie „Un dicţionar al scriitorilor români contemporani” coordonat la fel de celebrul critic Ioan Holban, unul categoric la fel de „mare” precum: Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Cassian Maria Spiridon, Eugen Negrici, Cornel Ungureanu, Constantin Cubleşan, Ladislau Daradici, Lucian Gruia, Zenovie Cârlugea, Ion Trancău, Emilian Marcu, Lazăr Popescu ş.a.
De ce dau eu atâta importanţă unei asemenea impresionante, prin urieşenie ciclopică, întreprindere editorială, iată, purceasă din Iaşiul Moldovei şi al „Junimii” şi din mintea generoasă / altruistă a echipei Holban – Ştefanachi – Popescu-Brădiceni ş.a.? Pentru că ea îmbină democraţia scrisului cu valoarea recunoscută social, fiecare autor prins între coperte fiind fie membrul vreunei academii, fie măcar cetăţean de onoare al localităţii din care provine fie vreo „mică glorie” locală, jocul/miza acestuia bazându-se pe „efectul de cărămidă” al „localismului creator”, acesta din urmă fiind un concept lansat de mine în „Literatorul” lui Marin Sorescu şi Nicolae Diaconu, Fănuş Neagu, Valeriu Cristea şi Eugen Simion, în respectiva revistă publicându-mi-se un serial critic dedicat unor importanţi scriitori gorjeni, la un deceniu după încă un altul ce-mi apăruse, în „Tribuna” de la Cluj, a lui D.R. Popescu, graţie aceloraşi demersuri „generaţioniste” ale „columnistului” de frunte Nicolae Diaconu, întemeietor, alături de Titu Rădoi, şi de mine, al Şcolii de Literatură de la Târgu-Jiu.
La Motru trăiesc doi profesori şi poeţi minunaţi: Mircea Tutunaru şi Ion Sabin Cerna, pe care eu i-am reconsiderat critic şi practic i-am relansat în peisajul literar contemporan ca având cota lor verificată, axiologică. Poetica lor e fie una de mesaj, pe alocuri sentimental, fie una de formativitate, prin esteticitate şi desigur poeticitate.. declarată şi la vedere. La Bumbeşti-Jiu, trăiesc alţi doi creatori locali; poetul şi publicistul (mai ales la „Gorjeanul”), I.D.Sicore şi prozatoarea autentistă / fenomenologică Victoria Munteanu-Stolojanu, cu o memorie lingvistică a mediului „popular” / „oral”, prodigioasă.
Conştient de poziţia lor în comunitate, primarul Constantin Bobaru a cooperat ideal, cu mine, în organizarea, ireproşabilă, a unei activităţi la noua casă de cultură a oraşului Bumbeşti-Jiu, care poartă numele ilustrului prim-ministru interbelic „Gheorghe Tătărescu”. S-a vădit a fi o investiţie necesară, căci sala „s-a umplut ochi” cu onorabilii cetăţeni din Sadu doritori să se întâlnească la „casa lor de cultură ca proprietate în comun a lor” cu nişte scriitori din celelalte oraşe ale Gorjului şi de la Iaşi, Cluj ori Craiova, de data aceasta vădindu-se a fi de la Iaşi, Târgu-Jiu, Motru, Ţicleni, Tismana şi Bumbeşti-Jiu. Aşadar se mişcă Gorjul cultural şi istoric, literar şi artistic, numărându-mă, iată, eu însumi printre promotorii unui asemenea eveniment aproape miraculos.
În fine la Baia de Fier academicianul Gheorghe Mecu, preşedintele Asociaţiei Cultural-Ştiinţifice „Prof. univ. dr. Gheorghe Mecu”, a organizat în zilele 25-27 noiembrie 2016 o atractivă tabără şi expoziţie de sculptură la muzeul Etnografic şi Casa Artelor, eveniment dedicat „Anului Brâncuşi”. Au fost învăţaţi doi sculptori de talie naţională: Constantin Sinescu şi Marin Bălan pe de o parte şi subsemnatul I.P.B. pe de cealaltă, eu fiind cel care am lansat ca temă de dezbatere şi de activitate: „Creativitatea şi imaginaritatea actului creator local”. Au participat câteva sute de elevi şi cadre didactice de la Liceele, din Baia de Fier şi Novaci şi de la Şcolile generale din Polovragi, Bumbeşti-Piţic, Alimpeşti, Alunu (Vâlcea). Printre ei Cărigă Dumitru Dorin şi Ştefan Greier, de la Baia de Fier.
Toate aceste întâmplări, am convenit la propunerea salutară a lui Aurel Ştefanachi – să le dedicăm Zilei de „1 Decembrie 1918”, zi de sărbătoare a desăvârşirii unirii unei majorităţi confortabile de români sub un singur drapel. Pe când „recucerirea” Basarabiei, a Banatului Sârbesc şi a Bucovinei ucrainene, „cu forţa” fiindcă văd că cu frumosul diplomatic nu există cale?
M-a uluit încă o dată prin modestia-i formidabilă, prin ospitalitatea-i ireproşabilă, acest savant cu un renume mondial pe bune, Gheorghe Mecu. Întrucât am văzut cu ochii mei sute de copii fascinaţi de arte: pictură, sculptură, de meşteşugurile tradiţionale ale ciopliturii în lemn, ale mânuirii uneltelor născocite de poporul român, ale împletiturilor din nuiele, cu un simţ ancestral aproape magic.
Ion Popescu-Brădiceni
