1. Între 10 – 19 iulie 2018 s-a desfăşurat la Polovragi într-o poiană mioritică, sub poale de codru verde, o tabără de sculptură dedicată celor 100 de ani ai statului naţional unitar român, dar şi vetrei tradiţionale româneşti bimilenare, mustind de semne şi simboluri străvechi, arhetipale, antropologice etc.
2. De câte ori mă întorc în asemenea spaţii mirifice, cu imensă povară spiritual-mitologică, cu inepuizabile rezerve ritual-magice, am reveria naşterii şi copilăriei poporului getodac şi apoi străromân. Am nostalgia unei trăiri în comuniune cu zeii şi cu natura, cu plaiul şi cu întreg cosmosul, cu logosul divin şi traducerea lui într-un limbaj accesibil, iniţial semiotic (încrestat pe piatră ori pe lemn).
3. Iniţiatorul şi directorul de proiect e acelaşi infatigabil manager al C.J.C.P.C.T. Gorj, Ion Cepoi, de a cărui companie am beneficiat o zi cu har şi cu dar, cu profit estetic şi cu profil original (reoriginarizat, reîntors, în primordii, la entităţi ezoterice, şi în istorii antice, legendare). Directorul propriu-zis al taberei: etnologul Pompiliu Ciolacu, un cunoscător în materie de sculptură în lemn şi un curios şi inimos cercetător şi artizan aplicat şi artist.
4. „Simbolurile dacice în arta lemnului din România – mi-a explicat cu vocea-i hermeneutizată Ion Cepoi – au rezistat mileniilor în ipostaze iconografice şi iconologice de netăgăduit. Iar tabăra de la Polovragi – care va cuprinde la final 30 de sculpturi – şi-a propus să facă demonstraţia că simbolurile dacice s-au concretizat mereu şi s-au conservat pe parcursul a 2000 de ani. Pe stânca muntelui – care adăposteşte „Peştera lui Zamolxe”, ale cărei tunele răzbat la Sarmisegetuza în Transilvania, – se va ciopli chipul lui Zamolxis. Aşezat exact în aproprierea Mănăstirii, spaţiul taberei va fi deopotrivă mitic şi magic (exact ca în filosofia blagiană din celebrele sale trilogii – n.m., I.P.B.) şi prevăzut cu o poartă de intrare (un portal transtemporal) şi cu o alta de ieşire (un portal transreal).
5. Acum e rândul meu să completez informaţiile furnizate de Ion Cepoi: Pe primul portal se intră într-un spaţiu sacru – cel „real” după cum afirmă în „Sacrul şi profanul” Mircea Eliade –, un spaţiu omogen, superior calitativ, compact, unitar, dens, situat în Centrul Lumii. Se iese din interiorul protejat de zei, numenali ori apocrifi, prin cel de-al doilea portal, în realitatea căzută în istorie, cotidian, timp cronologic etc., deci neomogenă şi cumva caducă, înşelătoare, perversă, capabilă la toată clipa să defavorizeze fiinţa, s-o ostracizeze. Deci încă un Centrum Mundi s-a inaugurat pentru Kairoticii locuitori ai comunei Polovragi, condusă de un primar destoinic Gheorghe Epure şi de un vicepreşedinte Ion Constantinescu devotat comunităţii locale. Aceştia mi-au reamintit că sus pe munte e o Cetate Dacică în ruine şi au ţinut să mă pună la curent şi cu ridicarea celei de-a treia porţi creştine care asigură simbioza dintre sacrul etern şi profanul futil, ea fiind un soi de terţ inclus şi la vedere întresituat, cu o semioză transreligioasă ca-n Manifestul Transdisciplinarităţii al lui Basarab Nicolescu.
6. În fine, să trecem la autorii-meşteri ale celor opt obiecte de artă. I-am cunoscut pe toţi: te poţi baza pe ei, au talent, vocaţie estopsihologică, ideatică stereotipică, descendentă din temelia statului getodac, centralizat, imperial, de Burebista şi apărat eroic de Decebal, dotat cu o religie civilizatorie de Zamolxis – preotul-rege, şi de areopagicul Deceneu, despre ultimul dintre ei Mihail Sadoveanu scriind un roman-capodoperă „Creanga de aur”, grefat pe o platformă indestructibilă: indoeuropenitatea, imens bazin de mărci care-au rămas să guverneze noua lume posthristică.
Autorii-meşteri sunt Gabriel Rizea (Craiova): Zamolxe; Ioan Ungur (Mureş): Decebal ţinând în mână steagul dacic cu cap de lup; Viorel Rădăcină (Bran/ Braşov): Lupul dacic; Gheorghe Bostănică (Vrancea): Dacul; Ştefan Bara (Fildu, lângă Huedin – Cluj): Portalul dacic; Lazăr Radu (Ceica – Bihor): Lup dacic pe postament de piatră; Nicolae Rotaru (Crasna – Gorj): Stâlpul Cerului; Bogdan-Ştefan Strâmtu (Târgu-Jiu): Zeiţa fertilităţii.
7. Atmosfera de la deschiderea Taberei de sculptură „Simboluri dacice 2018” de la Polovragi a fost fabuloasă. Presa scrisă şi audiovizuală a fost la datorie cu Gigi Ciuncanu şi Aura Stoenescu în carne şi oase la eveniment, unul de înaltă ţinută. Părintele Dumitru Şoflea a ţinut un serviciu religios de binecuvântare. Sabin Cornoiu a făcut rost de-o sponsorizare în ulei de in, alte firme au sărit în ajutor, spre onoarea lor. Pajiştea (piciorul de plai şi gura de rai) era plină de reîntrupări ale unor vechi jidovi rătăcitori. Nea Nicolae Rotaru părea un dac descins de pe „Columna lui Traian”, în costum alb-negru (căciulă, verstă, brâu, opinci, cămaşă, iţari etc.). Pe „Poarta de intrare” se arborase drapelul de stat al României şi steagul judeţului Gorj. Directorul de cămin cultural Nicolae Narcis Orzan m-a pus la curent că din cei 8 sculptori populari 4 sunt drujbişti. Primarul Gheorghe Epure ne-a asigurat că pe harta Gorjului se va înfiinţa un nou complex în aer liber într-o ţară – aflată la centenar (dimpreună, de pildă, cu Polonia) bogată în datini străbune, în străvechi semne şi semioze. Pompiliu Ciolacu a recitat, patetic şi retoric „Jurământul lui Decebal” scris de Victor Teleuca. Un medic militar col(r) Toader Aurel din Constanţa mi-a mărturisit că e absolut uluit de o asemenea manifestare cultural-artistică, fotografiind toate cele opt artefacte, ca să le pună pe internet.
– un reportaj de Ion Popescu-Brădiceni –
