Europarlamentarul Corina Creţu vine la Târgu Jiu

1187

Europarlamentarul Corina Creţu vine, astăzi, la Târgu Jiu pentru a promova „Strategia de dezvoltare turistică a Gorjului. Surse de finanțare nerambursabile”. Aceasta va avea o întâlnire, mâine, cu prefectul Corneliu Răducan Morega.

Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România, S&D) a criticat miercuri “opacitatea” practicată de Guvernul României în ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență.

“Pentru România, Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă o șansă de a recupera decalaje istorice față de alte țări europene. Dar ceea ce nu înțeleg este această opacitate din jurul PNRR. Toate statele europene au adoptat aceste planuri în baza unor dezbateri, sau măcar în urma prezentării acestui Plan în Parlamentele naționale. Cred că era nevoie și în cazul României de o dezbatere largă, la care să participe cât mai mulți specialiști, dar și cetățeni care să își spună punctul de vedere. Cel puțin subiectele privind domeniul sănătății, al educației și al infrastructurii de transport (autostrăzi și modernizarea căii ferate) ar fi trebuit, în opinia mea, să beneficieze de o mult mai mare transparență”, a afirmat Crețu.

Fostul comisar european a avut această reacție după ce Guvernul a mandatat miercuri Ministerul Investițiilor și Proiectele Europene să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene. Planul Național de Redresare și Reziliență propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a fost adoptat miercuri de Guvernul României, în a doua lectură, odată cu Memorandumul care mandatează acest minister pentru a desfășura negocierile pe document cu Comisia Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.