Eugen Nodea va conduce Centrul Județean de Excelență Gorj

1126

Începând de astăzi, directorul Centrului Județean de Excelență Gorj va fi Eugen Nodea, profesor de informatică la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj.

Decizia a fost luată vineri, în Consiliul de Administrație al IȘJ Gorj. Centrul Județean de Excelență va funcționa în clădirea IȘJ Gorj; deocamdată se lucrează la amenajarea sălilor și stabilirea numărului de profesori care vor lucra cu elevii ce vor fi selectați pentru Centrul Județean de Excelență. În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a centrelor județene de excelență/Centrului Municipiului București de Excelență, aprobat anul trecut, centrele de excelență ,,elaborează și aplică strategii și politici pentru selecția, pregătirea, susținerea, motivarea copiilor și a tinerilor capabili de performanțe. În același timp, acestea organizează, coordonează metodologic, monitorizează și evaluează, după caz, la nivel județean/al municipiului București, un set de șapte activități și servicii educaționale: elaborarea strategiilor de identificare și de selecție a copiilor și tinerilor capabili de performanțe în vederea constituirii unor grupe de performanță pe discipline, arii curriculare sau domenii științifice, artistice și tehnice, inclusiv pentru elevii care învață în limbile minorităților naționale; inițierea acțiunilor de identificare și promovare a copiilor și tinerilor capabili de performanțe; asigurarea, anual, a constituirii, funcționării și pregătirii grupelor de excelență; elaborarea și asigurarea implementării unor programe de parteneriat cu diverse instituții din țară și străinătate, cu organizații neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătățirii condițiilor și resurselor necesare educării diferențiate a copiilor și tinerilor capabili de performanțe; dezvoltarea programelor proprii de cercetare didactică și organizarea conferințelor care au ca temă activitățile specifice centrului de excelență; organizarea, anual, a taberelor naționale de pregătire a copiilor și tinerilor capabili de performanțe, pe discipline; poate organiza activitatea de pregătire a loturilor olimpice județene/al municipiului București”.
Potrivit aceluiași document, selecția copiilor și tinerilor capabili de performanțe se va face prin realizarea și utilizarea următoarelor procedee și instrumente: profiluri psihocomportamentale, desemnări făcute de profesori și/sau de grupul de prieteni, studii de caz, chestionare, teste psihologice de aptitudini școlare, individuale și colective, teste de inteligență, teste de creativitate, teste de aptitudini speciale, analiza activității școlare, teste de evaluare a nivelului cognitiv la disciplina la care doresc să participe la pregătire, interviuri.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here