Există oare legi ale muntelui pe care omul trebuie să le respecte? Toţi cei care sunt cu adevărat montaniarzi, răspund afirmativ la o astfel de întrebare.
Dar să nu căutăm în biblioteci juridice aceste legi. Nu omul le-a elaborat ci muntele ci le-a impus.
Aceste legi necuprinse în decrete ori acte normative se transmit de la cel bătrân la cel tânăr, de la cel cu mare experienţă la ucenic. Căci cel care cunoaşte aceste legi și le respectă cu sfinţenie, nu va fi niciodată o victimă a muntelui ci doar un cuceritor al 
acestuia. Iată deci câteva dintre acestea decantate din experienţa multor generaţii de montaniarzi ori cunoscători ai muntelui sub toate aspectele sale:
– să nu călătoreşti niciodată de unul singur pe munte;
– la munte se pleacă numai cu echipament corespunzător;
– este contraindicat să te avânți pe trasee necunoscute;
– turismul montan este incompatibil cu băuturile alcoolice;
– la munte trebuie să şti ce, cât și când să mănânci;
– toţi pentru unul, unul pentru toţi;
– pe munte nu se vorbeşte mult, nu se țipă, nu se face zgomot;
– cine iubeşte muntele trebuie să-l ocrotească;
– nu deterioraţi indicatoarele cu marcaje turistice;
– refugiile alpine sunt locuri sfinte pe munte;
– când ajungeţi la o cabană notaţi în registru locul de unde veniţi și unde intenţionaţi să mergeţi;
– circulaţi numai pe trasee marcate;
– iarna în munţi pericolul avalanşelor este permanent;
– începătorii trebuie să facă ucenicie pe lângă montaniarzi cu mare experienţă;
– când pe munte este o situaţie urgentă, oricine trebuie să răspundă solicitării;
– este obligatoriu pentru turişti să urmeze sfaturile și indicaţiile salvamontului;
– codul de semnalizare în caz de pericol trebuie cunoscut și însuşit de toţi turiştii montani;
– turistul montan trebuie să ştie să acorde la nevoie primul ajutor.
Este bine să medităm serios la fiecare în parte, să ne gândim că doar una din aceste reguli ale muntelui când nu se respectă poate duce un om sau mai mulţi la situaţii greu de anticipat.
Pe durata participării la acţiuni de turism montan:
– toţi membrii grupului se supun celui mai experimentat dintre ei (ghid, conducător de excursii, montaniard cu experienţă);
– cel care conduce grupul răspunde pentru toţi: de integritatea grupului, de comportamentul pe munte, de respectarea regulilor de drumeţie, nimeni nu are voie sa părăsească grupul în timp ce se parcurge un traseu (din snobism, în urma unei certe, dintr-o subapreciere a celorlalţi);
– grupul nu poate alunga, îndepărta din mijlocul sau pe cineva, nu-l poate lăsa să o ia înainte sau să rămână în urmă;
– cel care merge încet să fie aşteptat de toţi, cel care nu-și mai poate căra rucsacul să fie ajutat, cine are apă și mâncare să dea și celui ce nu are, când un om de lângă tine suferă de frig dă-i o hăină călduroasă, când este speriat dă-i curaj, când cineva este în pericol ajută-l, dar cu calm, luciditate, inteligență alegând soluţia optimă.
Toate acestea alcătuiesc, sunt de părere montaniarzii, o nobilă deviză a solidarităţii umane, ce în turismul montan capătă drept de lege în comportamentul fiecăruia.
Mugurel PETRESCU
