Există oare legi ale muntelui pe care omul trebuie să le respecte? Toţi cei care sunt cu adevărat montaniarzi, răspund afirmativ la o astfel de întrebare. Dar să nu căutăm în biblioteci juridice aceste legi. Nu omul le-a elaborat ci muntele i le-a impus.
Aceste legi necuprinse în decrete ori acte normative se transmit de la cel bătrân la cel tânăr, de la cel cu mare experienţă la ucenic. Căci cel care cunoaşte aceste legi şi le respectă cu sfinţenie, nu va fi niciodată o victimă a muntelui ci doar un cuceritor al acestuia. Iată deci câteva dintre acestea decantate din experienţa multor generaţii de montaniarzi ori cunoscători ai muntelui sub toate aspectele sale:
– să nu călătoreşti niciodată de unul singur pe munte;
– la munte se pleacă numai cu echipament corespunzător;
– este contraindicat să te avânţi pe trasee necunoscute;
– turismul montan este incompatibil cu băuturile alcoolice;
– la munte trebuie să şti ce, cât şi când să mănânci;
– toţi pentru unul, unul pentru toţi;
– pe munte nu se vorbeşte mult, nu se ţipa, nu se face zgomot;
– cine iubeşte muntele trebuie să-l ocrotească;
– nu deterioraţi indicatoarele cu marcaje turistice;
– refugiile alpine sunt locuri sfinte pe munte;
– când ajungeţi la o cabană notaţi în registru locul de unde veniţi şi unde intenţionaţi să mergeţi;
– circulaţi numai pe trasee marcate;
– iarna în munţi pericolul avalanşelor este permanent;
– începătorii trebuie să facă ucenicie pe lângă montaniarzi cu mare experienţă;
– când pe munte este o situaţie urgentă, oricine trebuie să răspundă solicitării;
– este obligatoriu pentru turişti să urmeze sfaturile şi indicaţiile salvamontului;
– codul de semnalizare în caz de pericol trebuie cunoscut şi însuşit de toţi turiştii montani;
– turistul montan trebuie să ştie să acorde la nevoie primul ajutor.
Este bine să medităm serios la fiecare în parte, să ne gândim că doar una din aceste reguli ale muntelui când nu se respectă poate duce un om sau mai mulţi la situaţii greu de anticipat.
În situaţiile în care un turist montan se află în dificultate, se foloseşte un cod de semnalizare montană stabilit pe plan internaţional:
– chemarea în ajutor – se face prin semnale optice sau acustice repetate de 6 ori pe minut (la interval de 10 secunde). Urmează o pauză de un minut după care se reîncepe semnalizarea;
– răspunsul la cererea de ajutor (pentru ca cel aflat în dificultate să ştie că cererea a fost interceptată corect) se face prin semnale optice sau acustice repetate de trei ori pe minut (la intervale de 20 secunde), după un minut pauză, răspunsul este repetat până când semnalul de ajutor încetează;
– semnale optice de zi: – se fac agitând un obiect de culoare cât mai vie de la stânga la dreapta şi invers, pe traiectoria unui semicerc;
– semnale optice de noapte: – se fac cu ajutorul unei lumini fixe acoperite la intervalele indicate mai sus;
– semnale acustice: – se fac de preferinţa cu ajutorul unui fluier, iar în lipsă cu vocea, mâinile servind drept pâlnie;
– semnale sol-aer: – o persoană aflată în dificultate poate semnaliza unui pilot de avion sau elicopter, cererea de ajutor aşezându-se în picioare cu cele două braţe ridicate în formă de V în imobilitate.
– Se recomandă respectarea cu stricteţe a semnalizărilor convenţionale, fără a schimba sau adăuga nimic, pentru a nu crea confuzii. Este de asemenea o datorie a fiecărui turist montan de a veghea ca luminile pe care le folosesc să nu producă confuzii.
Pe durata participării la acţiuni de turism montan:
– toţi membrii grupului se supun celui mai experimentat dintre ei (ghid, conducător de excursii, montaniard cu experienţă);
– cel care conduce grupul răspunde pentru toţi: de integritatea grupului, de comportamentul pe munte, de respectarea regulilor de drumeţie, nimeni nu are voie să părăsească grupul în timp ce se parcurge un traseu (din snobism, în urma unei certe, dintr-o subapreciere a celorlalţi);
– grupul nu poate alunga, îndepărta din mijlocul său pe cineva, nu-l poate lăsa să o ia înainte sau să rămână în urmă;
– cel care merge încet sa fie aşteptat de toţi, cel care nu-şi mai poate căra rucsacul sa fie ajutat, cine are apa si mâncare să dea şi celui ce nu are, când un om de lângă tine suferă de frig dă-i o haină călduroasă, când este speriat dă-i curaj, când cineva este în pericol ajută-l, dar cu calm, luciditate, inteligenţă alegând soluţia optimă.
Toate acestea alcătuiesc sunt de părere montaniarzii, o nobilă deviză a solidarităţii umane, ce în turismul montan capătă drept de lege în comportamentul fiecăruia.
Mugurel Petrescu
