Etex nu renunță la investiția de la Rovinari

1772

Producătorul de sisteme de gips-carton, gleturi şi tencuieli Etex Building Performance (Siniat România), parte a Grupului Etex, a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, o cifră de afaceri de 180 de milioane de lei, similară afacerilor obţinute în primele nouă luni din 2019.
„Menţinerea vânzărilor din primele nouă luni la nivelul celor obţinute în aceeaşi perioadă a anului trecut reprezintă un rezultat favorabil – având în vedere situaţia economică dificilă în care ne aflăm – care a fost posibil datorită îmbunătăţirii mix-ului de produse, optimizării costurilor în direcţia realocării cheltuielilor în funcţie de valoarea adăugată creată, precum şi eforturilor echipei de vânzări care a contribuit la creşterea vânzărilor gamei de gleturi şi tencuieli. Totodată, suntem mândri că în această perioadă nu am apelat la nicio schemă de ajutor de stat”, a declarat Andrei Popa, directorul comercial al Etex Building Performance.
Planurile de dezvoltare includ în continuare investiţia de 5-6 milioane de euro într-o instalaţie de uscare a gipsului la termocentrala de la Rovinari a Complexului Energetic Oltenia pentru asigurarea continuităţii materiei prime la fabrica de gips-carton de la Turceni, datorită căreia Etex Building Performance este hub-ul regional pentru Europa de Sud-Est al Grupului Etex. Aproape jumătate din producţia fabricilor Etex din România merge către export în 11 ţări, compania fiind unul dintre furnizorii importanţi pentru proiectele comerciale şi logistice mari din Serbia, Grecia sau Bulgaria.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here