Trăieşti zi de zi într-un infern continuu. Societatea civilă e în dezintegrare. Spitalele-s bolgii danteşti. Lipsa de umanism e deja cronică. Poţi muri cu fiecare clipă de indiferenţă crasă pe care-o simţi ca pe-o cocoaşă imensă (cât o broască ţestoasă) ce-ţi apasă pe umeri, pe spate, de plumb. Nepăsarea-i soră geamănă cu o condamnare definitivă. Îţi tremură cumplit mădularele, greaţa îţi inundă creierul şi stomacul, rişti să-ţi vomiţi maţele pline cu scârba de-a exista într-un asemenea mediu viciat, cancerizant, purulent, prin care în loc de „oameni buni” se mişcă nişte roboţi insensibili, diabolici (într-un viitor apropiat ar putea avea loc un cataclism nuclear nimicitor, un război mondial apocaliptic între lumea democrată şi cea autocrată).
Te zbaţi ca peştele pe uscat, în verile secetoase, ca să supravieţuieşti. Nisipul roşu saharian îţi intră în ochi, în nări, în gură; dezastrele umanitare (din Fâşia Gaza, din Coreea de Nord, din China, din Iran etc.) şi cele ecologice (de pe toată planeta) îţi aruncă liniştea şi pacea în aer, o spulberă-n aşchii făr-de-identitate (ca-n cele mai cumplite carnagii ale Evului Mediu). Eşti un număr-monedă, rătăcit(ă) prin deşertului răului neoplazic de sorginte politicomafiotă (scelerată, interlopă, criminală) până-n viscerele putrede în care colcăie viermii insolenţei şi indolenţei.
Întreg transorizontul pare un mâl puturos. Nişte fantome larvare te trag după ele, genunchii ţi se jupoaie, până la oase, lovindu-se de bolovanii de stâncă zgrunţuroasă. Negura te înhaţă hulpavă, tălpile ţi se-afundă în noroiul cleios, colcăind spasmodic; şi-n urmele adânci răsar nuferi albi, luptând cu întunericul dens cum catranul.
Ca să fie totală, antiutopia de faţă (de cronicar hăituit de tenebrele fricii sale de haosul huruitor) îi mai trebuie o turmă înfometată de crocodili care să zdrobească în măselele lor de fier forjat linia de demarcaţie. Biata de ea! E ruptă-n fâşii din care se preling halucinant (ca-ntr-un tablou de Dali) flegme de sânge-nchegându-se ca-n cadavrele fără de cap (retezate de obuze şi drone ca-n războiul de cucerire forţată a Ucrainei de către Rusia paranoicului Putin, a şleahtei lui odioase).
Ion Popescu-Brădiceni, doctor în filologie, membru titular al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Artă Oradea (ASLA), membru titular al Societăţii Naţionale de Filozofie, membru al Uniunii Scriitorilor din România/ Filiala Alba-Hunedoara
