Izvorul care s-a gândit să devină râu a picurat o lacrimă când a străpuns straturile de pământ. A ţâşnit întâi un firicel plăpând de apă, apoi firicelul a devenit râu rece de munte. Şi lacrima s-a lăsat pradă râului.. Dar râul n-a înghiţit-o cum înghite toate picăturile. Lacrima a rămas lacrimă purtată la vale de undele râului. Şi mergând ea purtată de unde ajunse la o cascadă. Însă nu se înfricoşă. Se aruncă în iureşul cascadei şi ajunse la bază. Aici se pierdu puţin cu firea şi crezu pentru o clipă că spuma şi vuietul cascadei o vor înghiţi şi o vor transforma într-o picătură ca toate picăturile. Dar se stăpâni. Călătoria-i nu se opri aici. Drumul o purtă mai departe prin meandrele sale. Ea întâlni în cale păstrăvi săritori, buşteni, frunze uscate, mormoloci, broaşte, peşti coloraţi şi mătasea broaştei. Trecu însă pe lângă toate acestea. De acum râul îşi domolise năvala şi străbătu o luncă înverzită. Se îndreptă spre un râu mai mare. Veni şi momentul când râul mai mic îşi dărui apele râului mai mare. Din nou lacrima crezu că se pierde. Dar nu! Fluviul n-avea grija lacrimei. Nu ştia că printre picături se află ascunsă o lacrimă. Credea că toate picăturile ce le primise sunt identice. Nu ştia că una singură este diferită de toate celelalte. Dându-şi seama de lucrul acesta călătoarea noastră se hotărî să devină un observator. Şi astfel văzu cum colegele sale de călătorie se înălţau în fuioare spre înaltul cerului şi cum alte picături coborau ropotind din văzduh. Văzu cum vijelia înfioară undele râului şi cum o nucă picată tulbura apa formând cercuri concentrice. Observă cum razele soarelui oferă râului sclipiri de diamant. Era fericită aidoma râului ce hrănea lunca. Grație lui oamenii aveau grădini frumoase, iar pomii purtau în flori viitoare fructe. Fluviul a trecut printr-o deltă frumoasă și a ajuns la mare. A dăruit domol apele sale mării. Lacrima sărată a-ntâlnit ape sărate. De acum nu mai putea rămâne lacrimă. Marea o recunoștea ca fiind asemenea ei și-o absorbea. Devenită una cu apele mării lacrima s-a expansionat. Era fericită că s-a regăsit în valurile mării. De acum se va lăsa purtată de valuri și se va evapora. Dar își va aduce aminte de unde a plecat. Și va începe călătoria inversă spre izvorul-tată care i-a dat viaţă rupându-şi o fărâmă din inima sa.
Ionela Belu
