Eșec și la Oradea! Baschetbaliștii au bifat trei înfrângeri la rând

1023

CSM Târgu Jiu nu a făcut față nici la Oradea şi a înregistrat al doilea eșec din campionat. Lipsiți, în continuare, de aportul lui Jordanco Davitkov, gorjenii au fost conduși de pe bancă de Claudiu Alionescu şi Alexandru Gliga. Fără îndoială, ar fi fost o mare surpriză un alt rezultat decât victoria gazdelor, iar formația condusă de Cristian Achim şi-a respectat statutul de favorită şi a câştigat meciul fără probleme, scor 89-70. Deși şi-au adjudecat toate perioadele de joc, gazdele şi-au conturat succesul concludent abia în sfertul 4 (21 – 17, 21 – 18, 23 – 21, 24 – 14). Chiar şi aşa, CSM Târgu Jiu nu a condus niciodată în această partidă, în timp ce bihorenii au avut şi 21 de puncte avans. Cel mai bun marcator din tabăra noastră a fost Stefan Glogovac, cu 18 puncte. Porter Troupe a adăugat 13 puncte, iar Octavian Ilie 11. Pentru formaţia pregătită de Claudiu Alionescu a debutat şi americanul Malik Morgan, care a reușit doar 3 puncte, în aproape 20 de minute petrecute pe parchet. Alexandre Vladimir Gavrilovic a terminat meciul cu cele mai multe puncte, 24. Cătălin Baciu a fost şi el în formă, reușind 20. ,,Cred că am făcut un meci bun timp de 30 de minute, dar din păcate nu a fost de ajuns. În sfertul 4 am avut însă o cădere, în special la recuperările ofensive, dar nici în atac nu am mai găsit soluții. De asemenea, am avut de suferit pe apărarea lor de zonă. Cu toate acestea, aș vrea să-i felicit pe jucători pentru efortul depus și pentru atitudinea din primele trei sferturi”, a declarat antrenorul secund al CSM-ului, Claudiu Alionescu. ,,Vreau să încep prin a felicita echipa din Târgu-Jiu pentru că a făcut un meci foarte bun. Doresc acestei echipe să joace la fel de bine şi în următoarele meciuri şi, dacă va continua să o facă aşa, sunt convins că va obţine victorii. Au fost mai multe minute consecutive în repriza a doua când adversarii noștri au marcat la fiecare fază, indiferent că a fost unu la unu, tranziţie, acţiuni colective, pătrunderi. Nu au ratat. În ceea ce ne priveşte, este o victorie de care evident am avut nevoie. Ne aflăm într-un moment în care orice rezultat pozitiv ne ajută din punct de vedere moral. Suntem pe o pantă ascendentă în ceea ce priveşte construirea echipei, a relaţiilor de joc, învăţăm unii de la alţii şi căutăm soluţii pentru a ne eficientiza jocul colectiv”, a declarat, după partidă, antrenorul principal al CSM CSU Oradea, Cristian Achim. În runda viitoare, CSM Târgu Jiu are un nou meci extrem de dificil. În oraş se întoarce CSO Voluntari, formaţie care a învins echipa noastră în turul Cupei României. Partida este programată pentru 10 octombrie, de la ora 19.00.
CSM Târgu Jiu: Stefan Glogovac 18p, Porter Troupe 13p, Octavian Ilie 11p, Kevin Allen 10p, Brandon Sly 8p, Andrei Gheorghe 5p, Malik Morgan 3p, Ahmed Bashir 2p, Alexandru Berca, Răzvan Pavel, Remus Răceanu, Andrei Bărăgan. Antrenori: Claudiu Alionescu şi Alexandru Gliga.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.