Eșec pentru anchetatori. Achitată după ani de procese!

1185

Fosta directoare a unei școli din județ a reușit, după ani de zile, să obțină o sentință judecătorească definitivă prin care este achitată de acuzațiile ce au fost formulate la adresa sa.

Procesul Roxanei Dobre, fostă Băcescu, s-a plimbat din 2016 între Judecătoria Novaci și Curtea de Apel Craiova, magistrații reușind să își dea cu stângul în dreptul de mai multe ori. Dascălul a fost pus sub acuzare în momentul în care a fost depusă o reclamație cu privire la angajarea mamei sale pe post de femeie de serviciu la școala pe care o conducea de scurt timp. Concursul a fost organizat în așa fel încât să îl știe doar câștigătoarea, iar directoarea s-a ales cu acuzația de conflict de interese. Pentru asta, o instanță a condamnat-o inclusiv la 1,6 ani de detenție, cu un termen de supraveghere de 2 ani. Verdictul a fost contestat, Curtea de Apel Craiova a întors procesul la Novaci, iar de aici a ajuns apoi iar la Craiova și tot așa, de ani de zile, de abia acum, recent, magistrații din Bănie reușind să pună capăt acestui dosar „complicat”. „Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci împotriva sentinţei nr. 112 pronunţate la data de 07 septembrie 2022 de către Judecătoria Novaci în dosarul nr. 2043/267/2016***, privind pe inculpata Dobre (fostă Bălcescu) Roxana. Cheltuielile judiciare, inclusiv onorariul avocatului desemnat din oficiu, rămân în sarcina statului. Definitivă”, a decis Curtea de Apel Craiova.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here