Escrocheria sentimentală din dosarul ,,Francesco Thiela vs.Simona Mărgăian”, repetată la Roman! – Protagoniștii dosarului penal, italianul sexagenar Lorenzo și moldoveanca Ramona

9264

Povestea sentimentală cu contotații penale dintre gorjeanca Simona Mărgăian(32 de ani) și italianul Francesco Thiela(73 de ani), aflată în fază de urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, se dezbate în fața anchetatorilor, la o scară mai mică în ceea ce privește prejudiciul, și în județul Neamț. Și în acest caz, s-au făcut acuzații de escrocherie sentimentală, cel puțin la adresa unei femei de 41 de ani din orașul Roman, care i-a făcut, până în 2016, promisiuni de căsătorie unui italian de 68 de ani, stabilit în România, în schimbul unui ajutor financiar motivat de aceasta, prin mesaje și discuții telefonice, de ridicarea unei vile în orașul respectiv. Tânăra și mama acesteia au fost urmărite penal pentru înșelăciune, abuz de încredere și complicitate la înșelăciune de procurorii a două unități de parchet din Piatra Neamț și Roman, la plângerea italianului Lorenzo Fagnoni, dosarul aflându-se acum pe masa judecătorului de Cameră preliminară de la Judecătoria Roman, cu prim termen de judecată 12 aprilie.

Lorenzo și Ramona, în 2007
•Lorenzo și Ramona s-au cunoscut în februarie 2007, în Roman
•Italianul(atunci de 57 de ani) a cunoscut-o și pe mama, și pe sora mai mică a Ramonei(atunci de 27 de ani)
•Tânăra i-a spus că vrea să-și construiască o casă în Roman având deja terenul, în locuința respectivă urmând să locuiască cu italianul, după căsătorie
•Relația sentimentală începută la Roman, continuată timp de nouă ani de zile prin mesaje telefonice, pe e-mail și conversații audio și video, italianul plecând cu serviciul în Africa
•Prima sumă de bani a fost trimisă, în mai 2007, de Lorenzo via Ramona
•Apoi, periodic, diverse sume de bani erau trimise Adelei, mama Ramonei
•Lorenzo a trimis de 281 de ori bani celor două, chitanțele fiind depuse la dosarul penal 643/P/2016
•100.000 de euro, trimiși celor două în perioada 2007-2016(64.753,54 de dolari și 31.370 de euro)
•Pentru transferurile bancare respective, italianul a plătit peste 6000 de euro
•În iunie 2016, Lorenzo a realizat că a fost înșelat și a început procedurile legale de recuperare a banilor și tragerea la răspundere a celor două femei
•Avocatul Ramonei, Petru Perca, a declarat pentru Gorjeanul că, Ramona Ștefănescu, clienta sa, nu dorește să declare nimic publicației pe acest subiect!

Italianul Lorenzo Fagnoni, din orașul Piacenza, a venit pentru prima oară în România în anul 1994 în interes de serviciu, acesta lucrând pentru un ONG, el prestând, de altfel, în acest tip de activități, în ultimii ani. A realizat atunci un proiect la Fărcășeni și Strunga pentru copii orfani și abandonați, ridicând prin acel ONG un dispensar medical și un centru pentru minori. Atunci a cunoscut-o pe cea de-a doua soție, o moldoveancă din Roman. Mariajul s-a consumat în perioada 1997-2006, iar din această căsătorie a rezultat un copil, care a fost născut în Kenia, acum în vârstă de 20 de ani, soția româncă însoțindu-și soțul italian în misiunile sale umanitare din Africa. După divorțul finalizat cu un partaj, Lorenzo a plecat în Irak, unde a stat o scurtă perioadă de timp, după care a revenit în Roman unde deținea un apartament. În ianuarie 2007, Lorenzo a vândut apartamentul din Roman, considerând că nu mai are un viitor în România, ca la o lună după această tranzacție imobiliară să o cunoască pe Ramona, la un restaurant din oraș.

Lorenzo, în Africa

,,Am cunoscut-o pe Ramona, în februarie 2007, la Restaurantul Lebăda din orașul Roman, unde am servit masa, alături de niște prieteni. Am aflat atunci că, la acel moment, ea nu avea loc de muncă, deoarece numai ce revenise din Japonia, unde mi-a spus că ar fi lucrat într-un restaurant. Pe parcurs am aflat că, de fapt, ea lucrase într-un club de noapte… La scurt timp după ce ne-am cunoscut mi-a spus că vrea să-și ridice o casă în oraș, vilă în care urma să locuim împreună, după ce ne căsătoream. Ea a acceptat ideea acestei relații la distanță, eu plecând în Africa, și pe considerentul că eu finanțam periodic construirea casei și pregătirea căsătoriei, lucru pe care eu l-am realizat însă abia nouă ani mai târziu”, a declarat, acum, pentru Gorjeanul, Lorenzo Fagnoni.

Italianul trimitea bani pentru casă, Ramona se distra acasă!

Ramona și presupusul iubit în 2011
În timp ce Lorenzo făcea potecă spre băncile din Africa, după discuții interminabile telefonice, zilnic, cu Ramona Ștefănescu, care i se plângea mereu că nu are bani și că îi trebuie constant finanțe pentru vila aflată în lucru pe strada Maramureșului în Roman, aceasta se distra cu prietenii la munte, în compania unui bărbat. Lorenzo află însă despre existența acestor escapade, a celei pe care el o considera iubita sa, abia recent. Asta, prin intermediul unor fotografii de pe contul de Facebook al surorii Ramonei, acestea fiind realizate în anul 2011, când relația dintre cei doi funcționa, teoretic, fără hopuri.

Prejudiciul calculat-100.000 euro(fragment motivarea Judecătoriei Roman-10 martie 2017)
,,Mama și tatăl Ramonei au declarat în fața polițistului care a anchetat plângerea mea penală la adresa fostei mele iubite și a celei care i-a dat naștere, că vila construită în strada Maramureș s-a finalizat în 21 iulie 2008. Adică la un an de când am început eu relația cu fiica lor. Părinții au spus, de asemenea, în fața polițistului, că această casă a costat 107.000 lei, adică 36.000 de dolari la acea vreme. Eu însă, în perioada 12 mai 2007-21 iulie 2008 am apucat să le trimit celor două 35.000 de dolari și 7000 de euro, practic, eu acoperind valoarea casei. Nimeni nu mi-a spus însă, în anii următori, că această casă era gata. Ramona mi se plângea constant că îi trebuie bani pentru casă”, a completat Lorenzo.
E-mailurile și mesajele schimbate între aceasta și italian sunt relevante în ceea ce privește solicitarea banilor, în condițiile în care vila era gata de câțiva ani. Toate sunt depuse la dosarul penal.

Da: ramonaxxxxx@yahoo.com
Data:08/09/12 22:34:06
A: lorenzoxxxx@gmail.com
Oggetto: Re: De la Lorenzo
Sunt bine. Si nu sunt probleme. Doar alea pe care le stii. Nu te mai gandi la casa ca nu mai terminam nimic. Nu mai e nici o sansa. Tu nu ai de lucru eu ma descurc greu si abia reusesc sa trimit niste bani acasa pentru bogdan si tu te gandesti sa terminam casa. Cu ce sa terminam casa? Eu nu ma mai gandesc la asta. Nici nu vreau sa ma mai gandesc. Am destul stres. Somn usor.
E-mail trimis de Ramona pentru Lorenzo, în septembrie 2012

Ramona cere bani pentru spital, în 2016!
Lorenzo trimite, în ciuda acestor discuții, sute și mii de euro, chiar și în 2016, familiei Ștefănescu, Ramona ajungând să-i ceară bani inclusiv pentru spital, pentru o intervenție medicală.,,Din 26 mai 2016, până pe 17 iunie 2016, Ramona a primit de la mine peste 7140 de euro, plus 1300 de euro pe care i-am trimis mamei acesteia.Totul pentru că Ramona mi-a motivat că avea nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă la un spital din Cluj, cu o parte din sumele respective urmând să-mi amenajeze dormitorul și baia din casa construită din banii mei.Ea mi-a spus telefonic că dacă nu face operația respectivă ea nu poate să mai aibă copii”, a specificat italianul, care o anunțase pe tânără că, la finalul lunii iunie urma să ajungă acasă, la Roman, și astfel să se căsătorească și să trăiască amândoi așa cum și-au dorit.

Casa Ramonei Ștefănescu – fotografie trimisă de aceasta în 2009 lui Lorenzo
Pe 17 iunie, italianul i-a trimis ultimii bani, 500 de euro, iubitei sale ca pe 18 iunie 2016 aceasta să îl sune și să îi spună că este în Austria, unde trebuie să suporte o intervenție chirurgicală, acum fiind prima dată când îl anunță pe italian că nu mai vrea să se căsătorească cu acesta.,,Pe 18 iunie 2016 eram în Italia când Ramona m-a sunat să-mi spună că era în Austria, deși eu urmam să vin în România, că acolo urma să i se facă acea intervenție chirurgicală, care nu i s-a făcut la Cluj. Telefonic, mi-a spus, pentru prima oară, că nu mai vrea să se mai căsătorească cu mine. Apoi mi-a închis telefonul, pe motiv că nu avea credit”, a menționat Lorenzo.


Mesajul Ramonei către Lorenzo în care îi cere bani pentru intervenția chirurgicală

Primul dosar penal în 2016, urmat de unul civil
Revenit în România, pe 29 iunie 2016, Lorenzo încearcă să o caute pe Ramona, telefonic, prin e-mail…Nu reușește să dea de aceasta, motiv pentru care, realizând că a fost înșelat, a contactat un avocat începând procedura legală de recuperare a banilor săi, prejudiciul calculat de acesta fiind de 100.000 de euro.Acesta, prin avocat, i-a făcut Ramonei o primă notificare solicitându-i ultimii bani trimiși și primește un răspuns scris de la avocatul Petru Perca.În document scrie că, Ramona a acceptat, inițial, căsătoria cu mențiunea că banii ar fi fost un cadou primit de la italian.Italianul se adresează însă Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman pe 29 iulie 2016, acuzând-o pe Ramona Ștefănescu de înșelăciune și abuz de încredere, iar pe mama acesteia de complicitate la înșelăciune. Dosarul penal nr.643/P/2016 ajunge să fie clasat în octombrie 2016 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, unde ajunge între timp dosarul. Lorenzo, prin avocat, face însă recurs la Camera preliminară, iar pe 3 martie 2017 câștigă procesul și reîntoarce dosarul la procuror.
Din martie 2017 ancheta înaintează foarte greu, dovadă că pe 17 octombrie 2018 italianul face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți atacând perioada lungă a cercetărilor, având câștig de cauză.Judecătorul obligă organul de cercetare penală, adică poliția din Roman, să finalizeze în maximum trei luni cercetările în acest dosar.Procuror-șef al Secției urmăriri penale, Liviu Nicolae Ionașcu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, îl anunță pe italian, pe 24 decembrie 2019, că dosarul penal s-a clasat a doua oară, referatul poliției fiind cu propunere de clasare.Pe data de 5 februarie 2019, prim-procurorul PT Neamț respinge plângerea lui Lorenzo Fagnoni și confirmă clasarea dosarului penal. Același lucru îi este comunicat și Gorjeanul, în urmă cu câteva zile.

Italianul contestă ordonanța la Judecătoria Roman, iar pe 12 aprilie 2019 se va judeca primul termen al plângerii lui Lorenzo Fagnoni care speră că dosarul va reveni pentru a doua oară pe masa procurorilor.
,,Consider că, în ciuda faptului că prejudiciul în cazul meu este mai mic decât în dosarul Thiela vs.Mărăgăian, procurorii din Neamț trebuia să procedeze la fel ca și cei de la Gorj. Mai exact, Ramona Ștefănescu trebuia reținută și pusă apoi sub control judiciar, iar averea celor două, mamă și fiică, ar fi trebuit pusă și în acest caz sub sechestru. Mai mult, sunt două cazuri similare, în țară cu făptașele condamnate, pentru prejudicii similare cu ale mele. Sper ca magistrații din Roman să aplice legea, fără jumătăți de măsură, așa cum se întâmplă deja la Gorj și cum s-a întâmplat la Galați, cu românca ce a înșelat un belgian, și cu cea care a înșelat un francez. Am încredere în justiția română și sper să îmi recuperez paguba la finalul procesului.Țin să menționez că am deschis și un proces civil împotriva celor două femei la Tribunalul Piatra Neamț, și am avut deja primul termen pe 26 februarie 2019”, a conchis Lorenzo Fagnoni.În ceea ce privește punctul de vedere al Ramonei Ștefănescu, solicitat de Gorjeanul acesteia prin avocat, femeia din Roman a refuzat să contacteze publicația, în timp ce apărătorul acesteia a menționat că, clienta sa nu vrea să declare nimic vizavi de acest subiect.Menționăm faptul că, acest caz, aflat încă în anchetă este similar, dar într-o mai mică proporție, cu cazul prezentat de Gorjeanul din toamna anului 2017, cel privind acuzațiile dintre Francesco Thiela și Simona Mărgăian.
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here