Erou-martir Cătălin Haidău: “Ştiu că la Târgu-Jiu e PACE…”

557

deschidereUltima scrisoare scrisă de Cătălin Haidău, gorjeanul împuşcat la Braşov la vârsta de doar 19 ani, în febra evenimentelor din 1989, provoacă şi acum, după 22 de ani, emoţie atât familiei sale cât şi celor care nu l-au cunoscut pe tânărul sub-locotenent post-mortem. Alături de scrisoarea sa care nu a mai fost însă trimisă de Cătălin familiei sale vom încerca să creionăm tabloul evenimentelor de acum 22 de ierni, evenimente trăite, în ultimele sale zile, şi de eroul gorjean. În urma lui Cătălin Haidău au rămas acum un monument, o stradă şi o sală de sport care îi poartă numele şi multe lacrimi. Numele său i s-a dat şi unei şcoli, pentru scurt timp însă..

În evenimentele din 1989 au pierit 17 gorjeni, dar Cătălin Haidău este numele eroului-martir devenit cel mai cunoscut după moartea sa. Asta şi pentru că familia nu a renunţat nici măcar o clipă să îl uite pe Cătălin, şi i-a păstrat vie memoria. Pentru restul s-au ocupat autorităţile şi mai puţin apropiaţii. Povestea lui Cătălin Haidău este şi ea desprinsă parcă din filme, dar mărturiile celor care şi-au petrecut ultimele clipe cu tânărul de 19 ani sunt însă edificatoare. Cătălin Haidău era elev al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie Antiaeriană şi Rachete Braşov. Pe 21 decembrie 1989 şi elevii acestei instituţii de învăţământ sunt trimişi să ţină piept teroriştilor care se anunţase că ar fi ajuns la Braşov. Cătălin este şi el unul dintre elevii cei care primeşte muniţie de război. Alături de alţi colegi este urcat într-un camion care rulează prin tot oraşul. El a fost dus să apere Consiliul Judeţean Braşov. Face asta timp de trei zile şi trei nopţi, dar este împuşcat, în final, în cazarmă.

Mărturii

Elev caporal Cristian Daia avea să îşi amintească: “În jurul orei 16, am plecat cu un camion în cazarmă. Eram atât de obosiţi încât nici nu ne-am dus la masă. Am mers în garsonieră eu, Cătălin Haidău şi Ioan Tiţă. Eu şi Cătălin am scris câte o scrisoare acasă, iar Tiţă s-a culcat. Am terminat şi eu de scris scrisoarea şi am vrut să plec să mă culc, dar Cătălin m-a oprit şi mi-a arătat o singură frază din scrisoarea lui în care spunea părinţilor că speră să apuce să-i mai vadă o dată pentru a le povesti mai multe lucruri. Avea ochii înecaţi în lacrimi. Apoi eu m-am culcat. (…) El ne-a trezit şi ne-a spus să ne îmbrăcăm că este alarmă. Se trăgea în şcoală. Cătălin a spus că nu putem rămâne în garsonieră, trebuie să ieşim afară. Apoi a spus să-l acoperim cu foc ca el să iasă în luptă. Ne-am ridicat şi ne uitam pe geam cu spatele la uşă. Am auzit uşa trântită de perete şi m-am întors să ies şi eu. Am ieşit şi l-am găsit pe Cătălin căzut. L-am strigat dar nu a răspuns. Apoi am auzit ceva…!! Şi m-am uitat… era întuneric! În dreapta lui începuse să se întindă o pată roşie.” Cel care şi-a pătat mâinile cu sângele lui Cătălin nu a fost depistat nici până în prezent. A fost singura victimă de acolo, din acea noapte.

Ultima scrisoare a lui Cătălin Haidău

“Dragi părinţi, dragă Daria, dragi bunici, dragii mei,/ vă rog foarte mult să nu intraţi în panică. Ştiu că în Tg.Jiu e PACE. Uite că de-abia acum îmi dau seama ceea ce înseamnă cuvântul acesta. Mă bucur enorm că totul e bine. Mă interesează ce face Toni. E bine, a fost acolo? Aici, în Braşov, ARMATA E CU POPORUL, DAR ÎMPOTRIVA SECURITĂŢII. Nişte asasini mercenari cretini, efectiv nu mai am cuvinte să calific aceste animale care trag fără milă în noi, în popor şi care văzându-se la strânsoare pentru că armata e net superioară ca număr, au apelat la grupuri de cercetare-diversiune din Iran sau Israel. Personal, m-am indignat tare mult când s-a cerut sprijinul URSS. În primul rând pentru că eu nu accept ca România să fie câmpul de război al altor ţări şi în al doilea rând consider că armata poate rezolva totul atâta timp cât e bine condusă. Vă rog mult, mamă şi tată, ceea ce vă spun nu citiţi şi la bunici, mai ales lui mamaia, căci ştiu prea bine că nu stă prea strălucit cu sănătatea. E bine, nu e bine să o spun, dar îmi aleg prima variantă pentru că vreau să se ştie ce este aici la Braşov. Aici e pur şi simplu RĂZBOI. NU am dormit de trei nopţi, cum las un minut capul jos, cum adorm. Cartuşele îmi ţiuie pe la urechi. Acum noi, elevii şcolii şi vânătorii de munte, apărăm vechiul consiliu judeţean (acel martir consiliu) împotriva teroriştilor. Nu sunt mulţi, dar sunt bine dotaţi şi vor vărsare de sânge. Am avut acum ocazia să văd nişte oameni pentru care îmi scot căciula: vânătorii de munte. Aceşti oameni simpli, de la sate, în majoritate, au dat dovadă de un curaj şi o stăpânire de sine de nedescris. O noapte întreagă au stat în afara clădirii şi s-au luptat cu demenţii ascultând deasupra glasul morţii. Am plecat din şcoală cu deviza să-i răzbunăm pe colegii noştri de la Sibiu. Nu ştiu încă în ce măsură am făcut-o, dar până astăzi, adică după o zi şi o noapte de iad, nu avem nici o pierdere. Toţi elevii sunt sănătoşi. Populaţia ne ajută şi ea. Ne dau de mâncare, bem sucuri, au ridicat arme în schimbul buletinelor şi luptă şi ei alături de noi. Extraordinară colaborare şi ajutor reciproc. Sper să am posibilitatea să vi le povestesc. Deja acum când aud un zgomot cât de cât mai tare, cum tresar. DAR NU MĂ PLÂNG! Sunt bărbat, sunt oştean al României libere. Dar încă o dată vă rog să nu vă faceţi griji că voi avea grijă de mine şi NU VREAU CA ACEASTĂ SCRISOARE SĂ FIE ŞI ULTIMA. Vă îmbrăţişez cu mult, mult dor şi dragoste, Elev caporal Cătălin Haidău”.

Anamaria Stoica

„Acoperă-mă cu foc, ies în luptă!”

Cu câteva zile înainte de a fi împuşcat, Cătălin Haidău ar fi trebuit să meargă două zile acasă, la Targu-Jiu. Se pregătea de Crăciun şi de petrecerea de Anul Nou, se îndrăgostise de Aurica, prietenă de-a Dariei. Daria era sora lui, elevă la Şcoala Pedagogică din Deva. „Tăticule, sa ştii că m-am împrietenit cu o fată”, i se confesase el prin telefon. Parinţii săi, Elena şi Grigore Haidău, îl văzuseră ultima oara chiar la Deva, unde se duseseră la o şedinţă cu părinţii, iar Cătălin urma să vină şi el acolo. „A venit cu alt tren decât ăla care trebuia şi eram îngrijoraţi. Ne-am întors de la şedinţă şi, parcă-l văd, ne aştepta pe un scaun, în hotel… El avea o uitătură aprigă”, povestea tatăl lui Cătălin, Grigore Haidău.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here