Pe 29 mai, de Ziua Eroilor, administraţia publică locală din comuna Scoarţa a organizat o ceremonie de comemorare a eroilor din Copăcioasa. Activităţile desfăşurate de elevii de la Şcoala Gimnazială Scoarţa, Şcoala Gimnazială Budieni şi Şcoala Primară Bobu, la Monumentele ridicate în cinstea Eroilor Neamului, de pe raza comunei Scoarţa, au fost coordonate de profesorul Marcel Balaşa.
La Troiţa de la Copăcioasa, ridicată în cinstea Eroilor Neamului, în prezenţa cetăţenilor din zonă şi a conducerii Primăriei Scoarţa, respectiv viceprimarul Ion Stamatoiu, consilierii locali: Anghel Popescu şi Constantin Popescu, a directorului Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, Viorel Gârbaciu, au avut loc următoarele activităţi: Tedeumul – preot Gheorghe Vitca; Eroii din Copăcioasa – prezentare profesor Marcel Bălaşa şi un program artistic prezentat de elevii clasei a VII-a de la Şcoala Gimnazială Scoarţa pregătiţi de profesorii Valentin Botoţeanu şi Cosmin Dragomirescu. „Este o datorie să facem cunoscute copiilor evenimente importante din istoria poporului român, fapte de vitejie şi eroi ai neamului românesc, cu atât mai mult, suntem datori să le facem cunoscute elementele de istorie locală, ale căror marturii îi înconjoară şi care îi individualizează ca cetăţeni ai unui anumit ţinut românesc”, susţine profesorul Marcel Bălaşa.
Ion Stamatoiu, viceprimarul comunei Scoarţa se bucură că a reuşit să marcheze aşa cum se cuvine Ziua Eroilor. „De astfel de evenimente nu a mai avut parte comunitatea noastră şi ne bucurăm că am reuşit să îi cinstim pe eroii noştri.
Am avut parte de momente speciale, pentru care mulţumim celor care s-au implicat şi ne-au sprijinit, în special directorului Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, Viorel Gârbaciu, care ne-a onorat cu prezenţa”, a menţionat Stamatoiu.
Localnicii au apreciat iniţiativa autorităţilor şi speră ca acest eveniment să devină o tradiţie.
Minodora Sucea