Eroii, comemoraţi în centrul municipiului Târgu-Jiu

452

Eroii căzuţi în timpul celor două războaie mondiale, dar şi cei care şi-au dat viaţa în timpul Revoluţiei din decembrie 1989 au fost cinstiţi la Târgu-Jiu. La eveniment au participat: cadre militare, autorităţile locale şi judeţene, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, târgujienii luând parte într-un număr foarte mic.

Picture 3430În Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu au avut loc, joi, o serie de manifestări, dedicate Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor.
După intonarea Imnului de Stat al României şi Slujba de pomenire, oficialităţile judeţului au rostit alocuţiuni evocatoare. “Istoria noastră naţională a fost trăită şi scrisă prin sacrificiul pornit din sentimentul de mândrie de a fi român. Sentiment ce s-a dovedit a fi atât de puternic încât înaintaşii noştri nu s-au dat în lături de la a-şi sacrifica chiar viaţa scriind astfel pagini de tumultoasă istorie, dar de fiecare dată nobilă. Printr-un astfel de gest din fiecare casă, din fiecare cătun tineri sau bătrâni ai acelor vremuri au devenit eroii neamului românesc. Şi ce poate fi mai frumos decât a aduce un pios omagiu tuturor eroilor neamului prin depunerea de coroane de flori pe piedestalele simbolice alături de gândurile noastre de eternă recunoştinţă”, a rostit Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Picture 3433Recunoştinţă martirilor
Prefectul judeţului Gorj, Alin Văcaru a fost următorul care a luat cuvântul: “Trebuie să le fim recunoscători tuturor celor care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român. An de an, gândurile noastre se îndreaptă spre cei care, prin vitejia şi jertfa lor au apărat libertatea ţării şi independenţa ţării şi au accentuat încrederea poporului român în valorile sale creştine şi morale”.
Şi viceprimarul Târgu-Jiului, Aurel Popescu, a ţinut un discurs dedicat acestei zile. “Eroii au fost cei care au plecat la război şi nu s-au mai întors. Aducem un pios omagiu eroilor ştiuţi şi neştiuţi ai neamului, bărbaţilor viteji şi mândri prin sacrificiul cărora străvechile pământurilor româneşti au fost apărate şi păstrate ca loc al vieţuirii noastre demne”, a susţinut vicele, Aurel Popescu.
Picture 3439Marşul militar a încheiat manifestările pe muzica fanfarei municipalităţii. De asemenea, în cursul zilei de joi s-au depus coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor de pe raza municipiului Târgu-Jiu. Este vorba despre statuile: Gheorghe Magheru, Ecaterina Teodoroiu, General Dragalina, Tudor Vladimirescu, la Mausoleele Ecaterina Teodoroiu, placa comemorativă Eroii Revoluţiei, Monumentele Eroilor Revoluţiei Parc Miloşescu, Lt. Col. Dumitru Petrescu, Valentin Merişescu, Cătătalin Hăidău, precum şi la Podul Jiului.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here