Eroii căzuţi în luptele de la Rasoviţa au fost omagiaţi duminică

88

Eroii căzuţi în Luptele de la Podul Jiului şi de la Rasoviţa au fost omagiaţi, duminică, de către autorităţile locale şi cele judeţene. La Rasovița, manifestările dedicate zilei de 14 octombrie, au început la ora 09.00, la Rasoviţa.

În urmă cu 102 ani, pe câmpul de la Rasoviţa au avut loc lupte crâncene între soldaţii români şi cei germani. Au căzut la datorie inclusiv localnici din comună. Ieri, a fost cinstită memoria eroilor din Primul Război Mondial, care au pierit pe câmpul de bătălie la Rasoviţa. Aici a fost amplasat un monument din marmură, în vârful căruia a fost cioplită în mod simbolic o flacără.
Pe una din faţetele monumentului au fost înscrise numele celor care au pierit pe 14 octombrie 1916. “Evenimentele din urmă cu 102 ani sunt vii pentru localnici și autorități. Gliile pe care stăm acum sunt calde, au în ele sângele eroilor ce au căzut pentru binele și onoarea Patriei. Leleștenii, de care sunt mândru, au jertifit peste 320 de eroi în lupte. Aici, la Rasovița, s-a scris istorie. De aici au fost alese osemintele unui militar căzut la 14 octombrie 1916 și trimise alături de altele, pentru desemnarea Eroului Necunoscut. Tot de aici și-au luat zborul către nemurire eroii Petre Popeangă – fiu al satului Rasovița și Gr. Ghe. Rasoviceanu, nume care ne fac mândri de-a lungul vremii”, a declarat Laurențiu Turcilă, primarul comunei Lelești.
La manifestări au fost prezenţi locuitori ai comunei, edili, parlamentari, consilieri judeţeni, prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, şi subprefectul Sorin Arjoca.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here