Eroi au fost, eroi sunt încă / Şi-or fi în neamul românesc

534

Recent, la Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Tg.-Jiu, 2016, a apărut o monumentală lucrare de istorie, artă militară şi cultură semnată de mereu tânărul nonagenar, Gral (R) Constantin Ispas, intitulată sugestiv „Misiune îndeplinită”, având ca subtitlu „ Adevăruri istorice care trebuie ştiute”.
Lucrarea cuprinde trei părţi distincte. În prima parte, pe cca 287 pagini se abordează problematica celor trei războaie (1877-1878; 1916-1918/1919; 1941-1945), la care a participat şi un număr însemnat de miltari gorjeni. Partea a II-a a doua, Uvertura recunoştinţei pentru eroii comunei Peştişani, iar în partea a III-a se arată Cărările destinului celor 193 de bărbaţi ai datoriei. Cu încuviinţarea domnului general, la adevărurile istorice care trebuie ştiute, din diferite surse, am mai adăugat unele informaţii.
La declanşarea celor trei războaie la conducerea României se aflau trei regi: Carol I, Ferdinand I şi Carol al doilea.
În Războiul pentru Neatârnare, din cei 4000 de ostaşi români, 214 au fost fii ai plaiurilor gorjene; din comuna Rădineşti, de exemlu, au participat zece călăraşi cu schimbul (trei sergenţi şi şapte soldaţi). Aceştia au participat cu caii lor de-acasă, s-au acoperit de glorie pe câmpul de bătălie la Plevna şi Griviţa şi au revenit cu toţii la vetrele lor străbune. Eroismul dorobanţilor şi călăraşilor români în marea epopee de la 1877-1878 a fost la înălţimea virtuţilor ostăşeşti străbune care s-au manifestat la Rovine, Vaslui, Călugăreni…*. Au primit Medalii comemorative şi Medalia Crucea Trecerii Dunărei Panait Grigore, Regimentul 2 Vâlcea din satul Obârşia şi Uidilescu Ion, Reg. 2 Dorobanţi din Rădineşti**. Unele ordine şi medalii se păstrează la Muzeul Satului Rădineşti.
De menţionat, că în războiul ruso-turc, conform Convenţiei de la Livadia, Crimeea (1876), cu acordul regelui Carol I, trupele ruseşti au trecut pe teritoriul românesc spre Bulgaria cu respectarea instituţiilor şi a integrităţii teritoriale. După primele lupte dintre turci şi ruşi, turcii, cunoscând pasiunea pentru băutură a ruşilor, s-au retras şi au lăsat vase cu băutură. Îmbătându-se ca porcii, ostaşii ruşi au fost măcelăriţi de turci (informaţie primită, cu mulţi ani în urmă, de la un fost veteran de război!). În această situaţie grea, Ducele Nicolae, din ordinul împăratului Alexandru al II-lea, trimite o telegramă lui Carol I cu următorul conţinut:
Alteţei Sale Carol I, la Poiana
Vino în ajutorul nostru
Treci Dunărea pe unde vei voi, sub orice condiţiuni vei voi, dar vino grabnic în ajutorul nostru. Turcii ne prăpădesc. Cauza creştină este pierdută. – Nicolae
Carol I pregăteşte armata română, la Calafat (Corabia) se face o slujbă cu preoţi. Regele României (altă informaţie) trimite un obuz spre Vidin. S-a răspuns imediat şi, se zice, că o schijă ar fi crăpat geamul de la ceasul de buzunar al regelui. Atunci acesta a exclamat: „Ah! Asta-i muzica ce-mi place!”. Pe pod de vase s-a trecut Dunărea pe la Siliştioara şi au avut loc crâncene bătălii pentru a ocupa redutele Plevna, Griviţa, Rahova, Smârdan. La 30 august 1877 la asediul Plevnei şi apoi al Griviţei, în Valea Plângerii sau Valea Sângelui au căzut, pe altarul Independenţei, 793 de luptători, maiorul Şonţu şi căpitanul Valter Mărăcineanu.
Întâlnindu-se, după bătălia finală, Osman Paşa, declarându-se înfrânt, a descins sabia şi a întins-o generalului Mihai Cerchez. Rusul a întins mâna să o ia el. „Nu, a răspuns Osman, românul m-a bătut” (altă informaţie orală). Acea celebră sabie şi cartea de rugăciuni a lui Osman Paşa se pot admira la Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti***. Mai mult, Osman Paşa a precizat următoarele: „Capitulez cu armata mea (peste 34.000 oameni) predându-mă în mâinile junei şi bravei armate române”-o recunoaştere directă a vitejiei oştirii române la acel moment astral al neamului. În total, armata română a jertfit pe câmpul de onoare peste 10.000 de ostaşi. Independenţa de Stat a României s-a proclamat la 9 Mai 1877, iar recunoaşterea acesteia pe plan internaţional s-a realizat prin Congresul de la Berlin din 1 iunie 1878. Vitejia şi eroismul fără seamă al ostaşilor români în Războiul de Independenţă a fost oglindit în literatură şi artă de un Vasile Alecsandri, volumul „Ostaşii noştri” din care cităm poemele Sergentul, Peneş Curcanul, Eroii de la Plevna, bardul năsăudean George Coşbuc cu volumul „Cântece de vitejie” sau pictorul Nicolae Grigorescu, prezent pe front, care a imortalizat în tablouri pline de adevăr eroismul şi jertfa ţăranilor „plecaţi de-acasă, de la plug” ca să scape de turci, de jug, „sărmana,scumpă ţară”. Sunt edificatoare în acest sens chipuri luminoase de ostaşi români, „Dorobanţul”, „Gornistul” în antiteză cu figuri posomorâte din tabloul „Prizonieri turci” sau scene de încleştare din toiul luptei în picturile „Lupta de la Rahova”, „Atacul de la Smârdan”, „Spionul” şi altele.
După o perioadă de neutralitate, în urma unei mobilizări generale (11% din populaţia ţării), România declară război Austro-Ungariei. Pe teritoriul Gorjului războiul s-a desfăşurat între 15 august-5 noiembrie 1916. Misiunea Grupului „ Jiu”, ca şi Divizia 11 Infanterie, s-au înscris în ansamblul de misiuni încredinţate Armatei I comandate de generalul Ion D. Culcer. Lupte aprige s-au dat pe Valea Jiului, de la Petroşani spre Tg.-Jiu, pe crestele munţilor şi pe aliniamentul Lainici, Turcineşti, Leleşti, Rasoviţa, Arcani… Podul Jului. Evenimentele au dat naştere şi la un moment încărcat de un anume umor. La o fântână cu apă, nemţii au scris un distih: „La fântână nu-i război/ Luaţi apă şi voi şi noi”. Se zice, că românii pândeau nemţii care veneau la izvor şi-i împuşcau.
În Grupul „Jiu” au luptat şapte generali atât în nordul, cât şi în localităţile din sudul Târgu-Jiului. Din pricină că nemţii au ocupat Oltenia şi Muntenia, conducera României, guvern, parlament s-au mutat la Iaşi. În localitatea Rădineşti au locuit o vară nemţi în casa locuitorului Ştefan D. Badea. De atunci au rămas anumite obiecte de bucătărie şi alte obiecte care se păstrează la Muzeul Satului Rădineşti.
Cum se ştie, finalul războiului s-a desfăşurat în Moldova, cu ajutor francez (generalul Berthelot), în triunghiul Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz unde nemţii şi feldmareşalul Mackensen „vestitul ciocan de oţel, spărgător de fronturi”, au fost definitiv şi irevocabil învinşi sub deviza generalului Eremia Grigorescu, „Pe aici nu se trece”, ajungându-se la acel Finis coronat opus sau România Mare proclamată la Alba Iulia (Bălgradul lui Mihai Viteazul) la 1 Decembrie 1918, sub regele Ferdinand I, Întregitorul.
Mareşalul Hindemberg, în cotidianul „Times”, afirma: „ Apărarea fortului de la Mărăşeşti a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârşită vreodată de români”.
Jertfa românească în acest război de dezrobire şi reîntregire a fost de 335.000 de morţi, 75491 de invalizi şi 65.000 jertfiţi din populaţia civilă pe altarul României Mari. Eroii decedaţi pe teritoriul judeţului Gorj (1916) au fost înhumaţi şi reînhumaţi între 1924-1932 în Cimitirul de Onoare din Tg.-Jiu. Încurajaţi de ruşi, ungurii, sub comanda lui Bela-Kun, au pornit un război pentru recucerirea Ardealului. Atunci s-a iscat o celebră melodie a unuia din cele mai frumoase cântece patriotice pe versurile lui Vasile Şeicaru: „Treceţi batalioane române Carpaţii”, din care cităm două strofe încărcate de un sfânt eroism şi patriotism înflăcărat.
Treceţi batalioane române Carpaţii
La arme cu frunze şi flori,
V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii
Trăiască în veci trei culori.

„Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă,
Nădejdea e numai la noi.
Sărută-ţi copile părinţii şi fraţii
Şi-apoi să mergem la război”.
Luptele s-au dat pentru apărarea Ardealului şi a României Mari, din martie 1919 până la sfârşitul lui august 1919, cu pierderi însemnate pentru armata română: 188 ofiţeri şi 11478 soldaţi.
Armata română, sub Ferdinand I a dat o lecţie usturătoare şi definitivă, în acele condiţii social-istorice şi politice, urmaşilor lui Arpad.
Prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, semnat şi de Ungaria, s-au hotărât şi stabilit hotarele României Mari şi ale Ungariei, hotărâri care în zilele noastre nu mai convin vecinei noastre din vest. După două decenii de la prima conflagraţie mondială, în minţile unor conducători a apărut ideea unei reîmpărţiri a lumii, fapt ce a declanşat un oribil război mondial la care a participat cu potenţialul său militar şi România pentru a se apăra împotriva complotului urzit împotriva sa (1939-1940), când cca 1/3 s-a luat din trupul ţării, cu o populaţie de 7 milioane locuitori, în majoritate români. E vorba de Ardealul de Nord luat de unguri, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei cedate Rusiei în urma ultimatumului acesteia şi Cadrilaterul retrocedat bulgarilor de Ion Antonescu la Craiova. (v. Harta România amputată grav, p. 172)
În situaţia de facto, pentru România şi conducătorii ei (regele Mihai, Ion Antonescu, şeful statului …) erau două alternative:
a) Să lupte România singură împotriva Rusiei şi Ungariei?… Un raport cu totul inegal de forţe care ar fi dus inevitabil la desfiinţarea statului român;
b) Acceptarea de cedări teritoriale şi lupta românilor în cadrul axei Berlin-Roma-Tokio alături de armata germană comandată de Adolf Hitler.
Ambele soluţii dureroase, dar fiindcă războiul bătea la uşă, din două rele s-a preferat pe cel mai puţin rău, dacă se poate spune aşa.
Conform înţelegerilor lui Carol I şi Ion Antonescu, armatele germane erau în ţara noastră. Atunci s-a constituit structura militară româno-germană formată din Armata a 3-a, a 4-a române şi Armata a 11-a germană cu care s-a acţionat în iulie 1941 în Basarabia şi Bucovina sub comanda generalului Ion Antonescu, propusă de Hitler. Înainte de a se porni atacul în Răsărit, Ion Antonescu a rostit celebrul îndemn: „Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!”
În urma luptelor pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei ocupate de ruşi care au durat 35 de zile, pierderile au fost însemnate: 23454 trupe de uscat, 254 aviaţie, 688 marină****. Ion Antonescu a fost avansat la gradul de mareşal.
Trecerea armatelor dincolo de Nistru a fost o decizie controversată în plan politic. Întrebarea care s-a pus a fost: „Până la Nistru sau şi dincolo?” „Şi dincolo pentru Transnistria”… Războiul s-a continuat cu bătălii ofensive pe Nipru, Marea de Azov, Odessa, Crimeea, cu bastionul Sevastopol unde s-au dat lupte grele 250 de zile şi alte oraşe ajungând, cu mari pierderi, la Cotul Donului (Stalingrad, Stepa Kalmukă) în noiembrie 1942. Aici, armatele româno-germane au fost încercuite de blindatele armatei roşii obligându-le să se retragă, urmând bătălii în defensivă la Kuban, Crimeea, Moldova.
Pe acest traseu al înaintării victorioase, dar şi periculoase pentru ambele state, armata română a înregistrat pierderi umane şi materiale însemnate: 8305 morţi, 24939 răniţi, 153883 dispăruţi (o parte luaţi prizonieri) din totalul de 413800 miltari ai armatei a 3-a şi a 4-a conduse de generalul Petre Dumitrescu. De acum totul este în retragere; ruşii sporeau puterea de luptă, iar întreaga armată germană, în declin. Rezistenţa opusă armatei roşii în oraşele ocupate era din ce în ce mai slabă, încât ruşii, la 2 aprilie 1944 au atins şi depăşit Prutul.
În urma neînţelegerilor dintre Ion Antonescu, care nu dorea să trădeze aliatul german, (Onoarea de „soldat” nu i-a permis să părăsească aliatul în aceste grele momente) şi regele Mihai care a arestat pe Antonescu şi guvernul său, România se alătură coaliţiei antigermane formată din Rusia, Anglia, Statele Unite. S-a înfăptuit ceea ce s-a numit Insurecţia armată de la 23 August 1944 şi ofensiva pentru scoaterea armatelor germane din ţară. Armata română şi rusă au eliberat total teritoriul României până la data de 25 octombrie 1944-Transilvania rămânând în limitele ei geografice, naturale, vechi. De amintit, că pentru eliberarea Ardealului un mare tribut de sânge l-au dat eroii Detaşamentului de la Păuliş; au pierit zece ofiţeri, 11 subofiţeri, 148 elevi-sergenţi, 209 soldaţi între care şi căpitanul Nicolae Drăghici, fiu al Gorjului decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a cu spade. Pentru veşnica lor memorie s-a ridicat celebrul Monument de la Păuliş. De asemenea, pierderile generale, în luptele cu hortiştii şi nemţii pe teritoriul României, Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei au fost deosebite: 1500 de ofiţeri, 1400 subofiţeri, 62.000 morţi, răniţi, dispăruţi. În multe cimitire din aceste ţări dinVest zac trupurile multor eroi ai neamului românesc ce-au înfruntat cu bărbăţie şi eroism odioasa maşină de război ungaro-germană. Soldatul român veghează dincolo de mormânt la hotarele ţării sale!
În al Doilea Război Mondial armata română a luptat 3 ani, 10 luni şi 17 zile. Pentru Alexandru Vlahuţă războiul este „cel mai mare zgomot pe care îl face omul pe pământ”, iar Tudor Arghezi socoteşte războiul „ruină, jale, întuneric: Civilizaţia urăşte imaginea lui putredă şi neagră”.
După victorii de răsunet în războiul din Vest, armata română a fost trimisă acasă pe jos neţinându-se cont că era parte cobeligerantă la coaliţia anglo-americano-rusă. De fapt, deja prin Convenţia de Armistiţiu de la Moscova din 12 septembrie 1944 „România a fost considerat stat învins şi nu unul care a ieşit prin efort propriu din război”. Tot atunci s-au stabilit ca despăgubiri de război faţă de U.S. 300.000.000 dolari pe 6 ani, în produse. Putea foarte bine să meargă până la Berlin alături de aliaţi pentru a sărbători împreună victoria finală de la 9 Mai 1945.
Pactul Hitler-Stalin din 1939 este continuat acum prin Pactul Churcill-Roosvelt-Stalin (1945) stabilindu-se noi sfere de influenţă în Europa. Vestul sub influenţa SUA şi Estul sub influenţa US, unde s-a aplicat politica comunistă şi dictatura în economie, ştiinţă, artă, cultură a „fratelui” de la Răsărit.
În partea a doua şi a treia a masivei lucrări, generalul (r) Constantin Ispas, Moise Bojincă şi Nicolae Brânzan, de la Universitatea „Constantin Brâncuşi”, prezintă un vibrant omagiu celor 193 de bărbaţi ai „misiunii îndeplinite” din comuna Peştişani-Gorj, luptători neînfricaţi atât în Est cât şi în Vest, decoraţi cu ordine şi medalii comemorative ale celui de-al Doilea Război Mondial (1941-1945). Atât de mulţi şi-au dat viaţa pe câmpul de bătălie, iar alţii, supravieţuitori ai marii conflgraţii mondiale, au revenit în patrie continuându-şi existenţa şi îngropându-se în pământul sacru al moşilor şi strămoşilor lor. Din cele 680 de pagini ale cărţii, 381 au fost rezervate scurtelor şi edificatoarelor biografii ale acestor eroi gorjeni. Fotografii ale ostaşilor români şi străini alb-negru şi color, hărţi de dispunere a trupelor române şi inamice realizate cu mult talent de autorul-general, texte literare cu o anume semnificaţie patriotică completează imaginea generală a ceea ce a însmnat Războiul de Independenţă, Primul şi Al Doilea Război Mondial, la care se adaugă o vastă bibliografie cu documente din Arhivele Naţionale de Război, lucrări editate de ANVR, lucrări de specialitate, lucrări de autori în număr de 29, Arhivele Militare Istorice Române, Piteşti, UM 02405. Cu sentimentul „Misiunii împlinite” total, în final, autorul se confesează arătând cu ce scop a făcut aceste însemnări, iar pe ultima copertă un emoţionant text, cu semnătura indescifrabilă a acestuia. Acum, în clipa de adâncă reculegere, să-i preţuim şi din adâncul fiinţei noastre să şoptim:
„Morţilor, pentru onor!”
Vouă, Bărbaţi ai Datoriei, care aţi luptat pentru veşnicia ţării şi Onoarea Armatei Române, vă deschidem larg porţile inimii şi vă aprindem în suflet candela recunoştinţei!
Astăzi, numele voastre stau scrise la loc de cinste, fără nicio discriminare, în această carte şi sunt păstrate în inimile celor dragi vouă…Copiii de la şcoală şi adulţii o citesc şi se mândresc cu actele voastre de bravură şi vitejie.
Astăzi, gândurile tuturor se îndreaptă către faptele voastre pilduitoare, înălţând către Dumnezeu rugăciuni întru slava şi pomenirea voastră. Aşa cum v-am făgăduit-că nu vă vom da uitării-făgăduim şi azi, în faţa luminii voastre: Toţi cei ce s-au luptat pentru neam şi ţară, ca şi voi, vor fi onoraţi, iar urmaşii voştri îşi vor primi, din bucuria neamului, rodul înălţării noastre: ocrotirea şi grija ţării. Pe jertfa voastră, pe virtuţile şi sacrificiile voastre se va întemeia o ţară nouă şi puternică, cinstită de prieteni şi temută de duşmani, o ţară în care fiecare român să se simtă mândru şi fericit că este Român. Vouă, celor 193 de Bărbaţi ai Datoriei care v-aţi încadrat în unităţile din Ceruri luând drumul veşniciei, vă mărturisim că nicicând nu v-am uitat; pentru generaţiile de azi şi de mâine, voi aţi devenit pildă de dăruire, de devotament pentru neam şi ţară.
*
Deşi masivă, lucrarea stârneşte deosebit interes şi emoţii profunde lectorului pasionat de trecutul eroic şi glorios al poporului român, din care reţine atâtea modele caracterizate de un înalt şi fierbinte patriotism. Cercetează trecutul, dacă vrei să prezici viitorul (Confucius)
Marin I. Arcuş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here