Un tânăr de 28 de ani din comuna Bustuchin este victima unei grave erori judiciare comise de autoritățile din Portugalia. Mai exact, gorjeanul, la momentul incidentului în vârstă de 26 de ani, a fost reținut de anchetatorii din Portugalia pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, răpire, trafic de droguri, sechestrare de persoane și viol. Acuzele extrem de grave impun 20 de luni de arest preventiv în arestul poliției și în două închisori portugheze pentru gorjeanul care plecase la muncă în această țară. Acesta este eliberat pe 15 iulie 2021 și i se permite revenirea în țară după ce ultimul for din justiția portugheză îi dă achitare în acest dosar, în care două instanțe îl condamnă la închisoare, de la șapte luni la doi ani și șapte luni. Cert este că o dată eliberat din închisoare, gorjeanul face prin avocat un dosar la CEDO iar recent instanța europeană îi dă dreptate calculându-i daune în valoare de 236.000,7 euro. Sentința nu este însă definitivă.
Mădălin Giurgi din Bustuchin, judetul Gorj, a plecat în Portugalia la muncă, în septembrie 2019. Acesta spune că a plecat în această țară ca să muncească în agricultură, și a făcut-o cu curaj deoarece era însoțit de o rudă care a mai muncit acolo. Ajunge însă la o societate care deține terenuri agricole dar apucă să muncească acolo doar o lună, la varză. A reușit să încaseze banii pentru activitatea prestata de câteva ori, deoarece era plătit săptămânal. Susține că era mulțumit de munca făcută și de banii luați. După o lună de zile însă, pe 27 octombrie 2019, la ora 10.00 dimineața, s-a trezit cu poliția judiciară la poarta locuinței. Acolo stătea Mădălin și persoana cu care venise din România. Fără să înțeleagă limba și prea bine ce i se întâmplă, Mădălin a fost ridicat de la locuința respectivă și dus la poliție. Spune că acolo ar fi fost lovit de organele de ordine, timp de o oră. Abia apoi i s-a pus la dispoziție un translator care îl întreba ce a făcut. Inițial, a fost suspect pentru răpire, sechestrare de persoane, violență că apoi, după șase luni, să i se dubleze infracțiunile. Acuzații erau o femeie și un bărbat.
,,Mi s-a pus în cârcă opt fapte de viol, patru de furt, nu va mai zic de răpire, sechestrare de persoane, toate agravante. Toate le-aș fi comis într-o singură seară, în doar 20de minute. Asta, în zona Loures din Portugalia. Nu am văzut nicio probă dar, din acea seară, nu am fost pus în libertate și am stat in detenție timp de mai bine de un an și jumătate. Am avut un avocat din oficiu și vorbeam cu el prin translator. Am considerat tot timpul că cele spuse de mine erau traduse invers de către translatorul respectiv. Din acest motiv am și renunțat la declarații. Am fost liniștit la momentul reținerii pentru că persoana care era cu mine mi-a spus că a mai fost in arest dar că durează câteva ore și vom fi puși în libertate rapid, gen ne iau datele și ne pun în libertate”, a povestit Mădălin.
Primul mandat 72 de ore!
Mădălin spune că a început să se îngrijoreze abia după primul mandat de 72 de ore când a ajuns a doua oară în fața judecătorului. A primit, atunci, un alt translator.
,,Am vorbit puțin, judecătoarea a spus ca nu mă crede și mi-a dat mandat de 90 de zile, direct. Cu drept de recurs după 30 de zile. Abia atunci m-am îngrijorat. Nu știam pe de rost niciun număr de telefon de acasă și abia atunci am realizat că nu e glumă”, a mai povestit acesta. Gorjeanul petrece astfel două luni de zile în arest apoi este transferat într-un penitenciar de maximă securitate. La EPL Lisabona, Mădălin trece prin momente grele, deoarece este închis cu deținuți foarte periculoși. Momentele de acolo spune că și le va aminti toată viața.
,,Nici nu apucam să mănânc. Stăteam trei minute la masă și trebuia să mă ridic. A fost sinistru. Nu am dormit mai deloc, în 30-40 de zile. Mi-au făcut test antidoping, credeau că sunt drogat deoarece aveam ochii roșii permanent. Eu eram așa de nesomn.. M-au mutat, din fericire, când a început mai rău pandemia de Covid. Am ajuns la alt penitenciar de unde m-au și eliberat, anul următor, în 2021. Acolo au fost condițiile mai bune”, a completat Mădălin.
Mai multe condamnări, o achitare!
În cele 20 de luni, Mădălin a reușit totuși să vorbească cu familia. Așa ajunge să aibă un avocat plătit de acasă. Acesta nu îl ajută însă prea mult pe român. Într-un final, Mădălin a reușit să își ia o avocată portugheză care într-adevăr se implica și îl ajută pe Mădălin.
,,Avocata aceasta mi-a dat încredere și mi-a spus că sigur voi scăpa. A vorbit același lucru cu familia mea. M-a aparat așa cum a promis iar instanța supremă din Portugalia m-a achitat. Cu ajutorul ei, și a unui avocat din țară, am făcut apoi demersuri la CEDO prin care am ridicat problema injustiției care mi s-a făcut, fiind acuzat pe nedrept și încarcerat timp de 20 de luni”, a completat Mădălin Giurgi. Acesta a trimis documentele la CEDO la două luni după ce a fost eliberat și s-a întors acasă.
,,Am fost foarte timorat când am fost eliberat. Eram șocat de acuzațiile care mi s-au adus și în special de cea de viol. Când m-am întors acasă mi se părea că toată lumea se uita ciudat la mine, că mă învinovățeau oarecum. Îmi era greu să explic cele întâmplate și mai bine evitam. Cum să spun că am fost acuzat că aș fi violat aceiași persoana de opt ori sau că m-am dedat la fapte grave de violență. Cert este că toate acuze s-au dovedit nefondate iar CEDO mi-a dat dreptate, chiar la începutul acestei luni. Răspunsul CEDO poate fi atacată de Parchetul Portughez, dar, chiar și așa sunt mulțumit că încă o instanță vede nevinovăția mea. În documentul primit de avocata mea, de la CEDO, scrie că trebuie să primesc de la Statul portughez suma de 236.000,7 euro”, a explicat Mădălin.
Ce vei face cu banii?
La această întrebare Mădălin a răspuns ferm că îi va ajuta pe cei care l-au sprijinit în perioada de detenție. Este vorba despre o rudă și doi prieteni care i-ai oferit ajutor necondiționat, inclusiv financiar când a fost în închisoare.
În prezent, Mădălin s-a stabilit într-un alt oraș din țară, unde lucrează la o firmă privată. Vine des acasă, la Bustuchin, unde are părinții, și spune că a vrut că astfel să se cunoască povestea sa pentru ca cei care îl cunosc, oarecum l-au învinovățit, asta fără să știe prin ce a trecut ori ce injustiție i s-a făcut.
ANAMARIA STOICA
CEDO a mai condamnat autoritățile din Portugalia
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat în 2019 Portugalia pentru tratamentul „degradant și inuman” la care a fost supus un cetățean român în perioada în care s-a aflat în două penitenciare din această țară, informează site-ul cotidianului Correio da Manhã. Decizia privind condamnarea Portugaliei a fost luată în unanimitate după ce judecătorii CEDO au ajuns la concluzia că autoritățile portugheze au încălcat în repetate rânduri Articolul 3 din cadrul Convenției Europene a Drepturilor Omului, articol care interzice tratamentul inuman și degradant. Astfel, potrivit deciziei, românul Daniel Andrei Petrescu, aflat în închisoare în perioada 2012-2016 a fost supus unui tratament degradant și inuman timp de 376 de zile. Cetățeanul român a reclamat la CEDO lipsa condițiilor decente din închisoare, în principal celulele supraaglomerate, lipsa condițiilor igienico-sanitare, lipsa surselor de încălzire și condițiile insalubre din cele două penitenciare în care și-a ispășit pedeapsa. CEDO a admis cererea lui Petrescu și recomandă Portugaliei adoptarea de măsuri care să le asigure deținuților condiții decente. De asemenea, autoritățile de la Lisabona vor trebui să îi achite românului daune morale în valoare de 15.000 de euro. Daniel Andrei Petrescu a fost condamnat în 2012 la șapte ani de închisoare pentru furt și apartenență la o grupare infracțională organizată. El a fost eliberat din închisoare înaintea executării integrale a pedepsei, pe 19 decembrie 2016.