Eric vrea Cupa Ligii cu Pandurii

442

Proaspăt reîntors la Pandurii după o scurtă aventură arabă la Al Ahli şi o accidentare ce l-a ţinut departe de teren luni bune, Eric a revenit cu gol la echipa gorjeană.
Brazilianul a fost decisiv în confruntarea cu Dinamo din semifinalele Cupei Ligii şi a înscris la doar câteva secunde de la intrarea pe teren. Eric a fost ţinut pe bancă de Edi Iordănescu până spre finalul meciului, însă după ce Dinamo a egalat a decis că este momentul să rişte trimiţându-l pe brazilian pe teren în locul lui Mihai Roman, iar Eric a răspuns la prima acţiune la care a participat: “Mă bucur că am revenit pe teren şi că mi-am ajutat echipa. Se vede că antrenorul face o treabă bună şi că am lucrat bine în cantonamente. La gol am vrut să centrez, dar m-am răzgîndit şi am şutat. Am avut noroc. Nu pot să fiu nesimţit şi să zic că acolo am vrut să trimit mingea, dar e bine că a intrat în poartă”, a declarat Eric de Oliveira la finalul meciului cu Dinamo.
Încă în luptă cu kilogramele pentru a reveni la o formă cât mai bună, Eric este extrem de optimist, atât în privinţa sa, cât şi a echipei pentru care joacă, jucătorul carioca visând la un trofeu câştigat în tricoul echipei gorjene: “Echipa s-a întărit cu venirea lui Pintilii şi avem o echipă valoroasă. Suntem pe locul 12 şi trebuie să muncim. Ar fi frumos pentru această echipă şi pentru suporteri ca să câştigăm un trofeu în acest sezon. Vom face tot ce putem pentru a câştiga Cupa Ligii”, a mai declarat Eric.
Extrem de atent la comunicarea cu fanii, Eric este foarte activ pe reţelele de socializare, iar după meciul cu Dinamo nu a uitat să mulţumească celor de la Pandurii: “Sunt fără cuvinte. 17 februarie 2015. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care mi-o dă în fiecare zi! După 10 luni, am revenit marcând golul victoriei în prima manşă a semifinalei, iar acest lucru este nepreţuit. Mulţumesc, Pandurii, pentru încrederea pe care mi-a acordat-o!”, a scris Eric pe pagina sa de Facebook după reuşita din meciul cu Dinamo.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here