Mulţi dintre noi am fost colegi cu Traian din clasa întâi. Cum ne-am putea lua, acum, rămas-bun de la el? Cum am putea uita optimismul şi pasiunile lui? Este imposibil să-1 fi cunoscut pe Traian şi să nu şti că cel mai mult iubea fotografia şi călătoriile. Fiecare avem zeci sau chiar sute de poze făcute de el. Din păcate, avem foarte puţine fotografii împreună cu Traian deoarece el era de cele mai multe ori în spatele obiectivului.
Sunt convins că toţi colegii îşi amintesc când Traian venea la şcoală cu aparatul şi toţi voiam să facem poze şi, chiar dacă îl stresam, niciodată nu zicea nu. De multe ori voia să meargă în parc dar noi, cu insistenţele noastre, îi terminam bateriile încă de la şcoală. Chiar dacă avea altceva de făcut, Traian lăsa orice ocupaţie 
pentru a sări în ajutorul prietenilor. De multe ori avea însă mobilul închis deoarece îşi căuta locuri neexplorate încă pe care să le fotografieze şi să le arate şi prietenilor săi, pe Facebook- pregătindu-se mereu şi mereu pentru a-şi realiza visul de a deveni, 
după facultate, reporter la National Geographic. Brusc, călătoriile lui terestre s-au curmat dar, de unde este acum, poate să admire toate locurile pe care ar fi dorit să le viziteze şi să se bucure de ele. Sau, aşa cum i-a scris un prieten, a devenit fotograful îngerilor. Traian, ne-ai lăsat un loc liber în clasă şi un gol imens în inimile noastre, Dumnezeu să te odihnească în pace!
Lacrimi, durere şi vise neîmplinite la înmormântarea fotoreporterului Traian Dădălău Brăiloiu, mutat în RAI
Numeroşi prieteni, colegi de şcoală, oameni de cultură, rude apropiate au însoţit cortegiul încă din faţa casei unde-i fusese depus sicriul cu corpul neînsufleţit. Afectaţi şi cu feţe plânse i-am văzut pe senatorul Toni Mihail Greblă, deputatul Constantin Severus Militaru, pe scriitorii Ion Cepoi, Viorel Gârbaciu, Vasile Ponea, George Drăghescu şi Viorel Surdoiu. Dacă au mai fost şi alţii, pe care nu i-am observat, rog a fi iertat.
*
Pe o vreme mohorâtă, ca şi sufletele noastre cernite, ieri l-am condus pe ultimul drum, cel fără de întoarcere pe acela care a fost, este şi va rămâne Traian Dădălău Brăiloiu. Un tânăr de nici 18 ani, pe care i-ar fi împlinit, dacă nu i s-ar fi rupt brutal firul vieţii, pe 21 februarie 2012. Un om în floarea vârstei, atâta câtă a avut parte în viaţa 
pământească. Un copil cuminte încă de mic, bun la învăţătură şi atins de aripa geniului îngeresc într-ale fotografiei de care era extrem de pasionat. Aşa cum mărturisesc şi foştii colegi din clasa a XI-a C, a Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, de care se legase ca un minunat coleg ce nu-i refuza niciodată când îl solicitau să le facă vreo fotografie. Aşa se face că el apare arareori în imaginile cu foştii colegi, cum mi-a mărturisit Vlad-Ionuţ Cruceru, prietenul şi colegul desemnat de liceeni să citească inspiratele rânduleţe scrise din inimă la cimitirul din Drăguţeşti. Înainte de a-şi lua rămas bun de la dragul lor coleg cu vise neîmplinite. Căci Traian Dădălău Brăiloiu îşi dorea ca, după facultate, să devină reporter de teren la revista ilustrată National Geografic. Dar Dumnezeu a gândit altfel şi L-a luat mai devreme în RAI. Frumos ca un Înger-mire, bunul şi talentatul Traian a lăsat o familie îndoliată şi sute de prieteni neconsolaţi. În drumul spre Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, cortegiul funerar s-a oprit pentru o mică slujbă şi momente de rămas bun în faţa Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, al cărui elev strălucit a fost Traian. Soborul de zece preoţi a ţinut o slujbă în biserica al cărei enoriaş era Traian Dădălău Brăiloiu, apoi cortegiul ajutat de o maşină a Poliţiei Gorj şi de poliţişti sobri şi afectaţi ei înşişi, au ajuns la Cimitirul din Drăguţeşti. Acolo unde a fost depus în cripta cavoului familiei Brăiloiu. Dumnezeu să-i ierte lui păcatele cele cu voie ori fără de voie, să-l odihnească şi să-i pregătească drumul spre RAI. Iar părinţii Theodor Dădălău şi Rodica Brăiloiu să aibă tăria de a trece cu bine peste această încercare dumnezeiască. Ei, părinţii, dar şi noi cei care l-am cunoscut şi îndrăgit nu-l vom uita niciodată.
Ion Predoşanu
P.S. Am avut surpriza să aflu din gura scriitorului Ion Cepoi, care citise editorialul din Gorjeanul de ieri, că şi domnia sa se gândise, ca şi subsemnatul, la nevoia de a-i perpetua memoria Îngerului-Mire, prea devreme plecat dintre noi, printr-o fundaţie care să-i poarte numele. (I. Predoşanu)
