Energia şi-a tras pivot dublu câştigător de Euroligă

647

Cum Larry Turner nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor conducerii celor de la Energia, cel care l-a înlocuit pe Tony Woods chiar înainte de startul campionatului a fost la rându-i înlocuit cu grecul Andreas Glyniadakis, un pivot cu un CV impresionant.

Conducerea celor de la Energia s-a mișcat rapid pe piața transferurilor și nu s-a intrat în minivacanţă până nu s-a ajuns la un acord cu pivotul grec, Andreas Glyniadakis. În vârstă de 33 de ani, cu o înălțime de 2.15 m, Glyniadakis vine la Târgu Jiu de la ocupanta locului 13 în Turcia, Royal Hali Gaziantep.
Pivotul grec și-a început cariera în 1997, la Panathinaikos Atena, echipă cu care a câştigat o primă Euroligă, și dispune de un CV care mai cuprinde formații precum Lietuvos Rytas, Olympiacos Pireu, dar și pe viitoarea adversară a Energiei în EuroChallange, BC Astana. Glyniadakis a jucat şi în America, pentru 14 partide îmbrăcând şi tricoul celor de la Seattle SuperSonics în NBA, în perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2007. Pivotul elen a fost draftat în 2003 de Detroit Pistons pe poziţia 58, îmbrăcând mai apoi echipamentele celor de la Atlanta Hawks și Boston Celtics, însă doar în presezon, în competiţii mai puţin importante. Glyniadakis a bifat peste ocean şi prezenţe în NBA D-League pentru Roanoke Dazzle şi Albuquerque Thunderbirds.
Întors în Europa, noul jucător al Energiei a mai evoluat pentru echipe importante precum Virtus Bologna, AEK Atena, Maroussi, Olympiacos, cu care în 2012 a câştigat un nou trofeu al Euroligii, Astana, Lietuvos Rytas, APOEL şi Gaziantep, echipă de la care a venit la Târgu Jiu.
Glyniadakis este un jucător care a evoluat cu succes şi pentru naționala țării sale, cu care a și cucerit medalia de bronz la FIBA Eurobasket 2009.
În sezonul 2014-2015, puternicul pivot a intrat pe parchet doar în 4 partide în Turcia, cu medii de 11.3 minute, 2.3 puncte și 3.5 recuperări.

Constantinides se mândreşte cu noul transfer
Antrenorul Energiei, cipriotul Antonis Constantinides, îl cunoaşte bine pe Glyniadakis, jucător care a evoluat şi pentru fosta sa echipă, APOEL Nicosia. Tocmai de aceea a şi insistat ca pivotul elen să vină la Târgu Jiu. Constantinides spune că un argument important cu care a reuşit să-l convingă pe Andreas Glyniadakis să semneze cu Energia a fost calificarea echipei gorjene în primele 16 echipe ale competiţiei: “Credeţi că un jucător ca Andreas Glyniadakis ar fi venit la Tg-Jiu dacă nu eram calificaţi în EuroChallenge? Vorbim de un jucător cu o carieră impresionantă, care a jucat la echipe de top din Europa, a jucat chiar şi în NBA şi care a câştigat două Euroligi. Este poate cel mai mare nume care a trecut vreodată pe la Târgu Jiu şi acest lucru este îmbucurător, atât pentru echipă, cât şi pentru oraş, dar şi pentru spectatori”, a declarat antrenorul Energiei.

Ar mai dori un jucător român
Tehnicianul cipriot spune că nu este mulţumit de rotaţia pe care o poate avea echipa sa, angrenată în mai multe competiţii şi supusă astfel şi unei uzuri fizice. Constantinides mai vrea un jucător român la Energia, însă nu ştie dacă va găsi unul în această iarnă suficient de valoros dar şi pe care conducerea să poată să-l şi aducă: “Am vorbit cu cei din conducere pentru încă un jucător român de perimetru, dar este foarte dificil în acest moment. Nu vrem să aducem jucători doar de dragul de a aduce. Trebuie să aducem jucători peste ceea ce avem noi acum în lot. Pentru antrenamente avem jucători tineri, Vlad, Sanda sau Berca, jucători care ne pot ajuta, dar nu vrem să aducem jucători doar pentru antrenamente. Evident că şi antrenamentele sunt importante, dar după cum s-a văzut în ultima perioadă, nu este problema cum ne facem antrenamentele, mai degrabă problema este când ne facem antrenamentele”, a mai spus Antonis Constantinides. Acesta se plânge de faptul că echipa sa nu mai are timp de antrenamente că jucătorii săi nu au încă experienţa necesară de a trece peste această problemă: “Ne plimbăm în jurul ţării şi stăm mai mult în autocare, decât pe parchet. Exemplu este şi meciul de la Târgu Mureş, când noi am avut un singur antrenament la dispoziţie să pregătim acel meci, pe când Târgu Mureş-ul a avut şase antrenamente la dispoziţie pentru meciul cu noi. Este dificil pentru jucători, ei nu se pot ajusta aşa repede la această situaţie, pentru că nu sunt obişnuiţi cu asta, doar eu, ca antrenor şi Michal Kremen, pentru că am mai jucat în EuroChallenge, ne-am mai confruntat cu această situaţie şi ştim cum să remediem situaţia. Nu vor interveni schimbări mari la nivel de jucători, doar dacă, din nefericire, vor interveni alte accidentări”, a explicat antrenorul cipriot.

Revin la antrenamente
Vacanţa este extrem de scurtă pentru baschetbaliştii Energiei. Echipa va trebui să se reunească în chiar ultima zi a anului, pe 31 decembrie, când Constantinides a şi programat un antrenament uşor. Graba acestei reuniri este explicată de faptul că echipa gorjeană are pe 5 şi 9 ianuarie programate meciurile din sferturile de finală ale Cupei României, unde are obligaţia morală de a-şi apăra trofeul mergând la Final Four. Mai mult decât atât, pe 13 ianuarie Energia va juca şi primul meci din Grupa I a EuroChallenge, la Târgu Jiu urmând a veni belgienii de la Okapi Aalstar.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here