Energia și-a compromis serios șansele la cupele europene după înfrângerea în fața Odorheiului – Adio locul 4?

459

Energia a pierdut pe teren propriu primul meci din faza a doua a play-off-ului și șansele de a prinde locul 4 la finele sezonului par a fi risipite, la fel ca și munca dintr-un întreg an. HC Odorhei a câștigat la Târgu Jiu, scor 26-27 (12-12), după ce a învins și pe Dinamo pe propriul teren și este deja marea favorită la locul 4, ultimul care asigură prezența în cupele europene.

Joc echilibrat, dar controlat de oaspeți
Energia a început bine, cu două goluri marcate de Asoltanei și Acatrinei și părea conectată la miza partidei. Scorul a devenit 4-1 pentru Energia după doar trei minute de joc și 6-3 în minutul 10 și se părea că echipa gorjeană va reuși să ducă meciul spre o victorie de care avea mare nevoie pentru a se păstra cu șanse reale la câștigarea turneului pentru locurile 4-6. Oaspeții au revenit însă rapid în joc, au egalat în minutul 13 și au preluat conducerea cu zece minute înaintea pauzei. Energia a luat din nou avantaj de două goluri pe tabelă, scor 11-9, dar l-a pierdut și la pauză s-a intrat cu un scor egal. Repriza secundă a păstrat echilibrul din prima parte până în minutul 40, când tabela indica încă un scor egal, 18-18. A venit însă un interval de șase minute în care Energia a punctat o singură dată, în vreme ce oaspeții au marcat de patru ori, ceea ce i-a pus din nou în postura de a visa la o victorie la Târgu Jiu. Gazdele au avut o tresărire de orgoliu și de la 19-22 au ajuns să preia conducerea cu 24-23 și 25-24.

Au cedat pe final
După această revenire spectaculoasă, Energia probabil s-a și văzut învingătoare. A venit un time-out al oaspeților și mâini ridicate în semn de victorie pentru gazde, însă ceea ce a urmat a fost în favoarea handbaliștilor din Odorhei. Finalul a fost unul încins și bine tratat de oaspeți, care au dovedit că posedă mai multă experiență pentru astfel de momente. Odorheiul a întors scorul, Energia a marcat un singur gol în finalul meciului în vreme ce elevii lui Caba au înscris de trei ori. De neînțeles a fost faptul că jucătorii Energiei, după ce au marcat golul de 26-27, când mai erau de jucat circa 45 de secunde, s-au retras momente bune în apărare așteptând adversarul, care însă nu avea niciun motiv de grabă, abia după pierderea unor secunde extrem de importante gazdele au trecut la o apărare om la om care le-a dat până la urmă ocazia unui nou atac. A fost însă prea târziu, s-a obținut doar o aruncare de la 9 metri în ultima secundă de joc, aruncare rămasă fără rezultat, fapt care a lăsat Energia fără punct după primul joc disputat în această fază a play-off-ului.

Energia Pandurii Târgu Jiu – HC Odorhei 26-27 (12-12)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 500.
Energia: Șelaru, Antonaru, Acatrinei (7), Apolzan (4), Dinescu (4), Asoltanei (4), Ilieş (2), Mledenciu (2), Giotoiu (1), Dragnea (1), Roman (1), Enache, Păiuş, V. Popescu, Mazilu, Liberţ. Antrenor: Liviu Andrieş.
HC Odorhei: Szabo, Szilard, Ciobanu, Majnov (8), Talas (5), Feuchtmann (5), Botond (4), Szasz (2), Vlad (1), Mihalcea (1), Onyejekwe (1), Komporaly, Sipos, Blecic, Irimescu, Kuzmanoski. Antrenor: Vlad Caba.
Arbitrii: Bogdan Stark (Bucureşti) şi Romeo Ştefan(Ploieşti).
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here