Energia pregătește deja play-out-ul

395

Echipa de handbal a Energiei nu mai are șanse de a prinde un loc în primele opt din Liga Națională, însă luptă în ciuda tuturor problemelor cu care se confruntă, pentru primul loc din partea a doua a clasamentului.

Victoria obținută în fața celor de la Minaur îi face pe gorjeni să se gândească tot mai mult la obiectivul pe care și l-au impus pe final de sezon, acela de a ocupa măcar locul 9 și de a evita și meciurile de baraj pentru supraviețuire în Liga Națională. Ar fi și aceasta, în condițiile actuale, când salariile nu mai vin demult la timp, o mică performanță, poate mai mult o consolare. E drept, destul de palidă pentru că la începutul anului toată lumea vedea această echipă în primele șase, poate chiar luptând pentru podium.
Energia mai are de disputat un singur joc din sezonul regulat, o deplasare la Focșani, o echipă situată pe penultimul loc, și speră să se întoarcă de acolo cu un succes care să-i consolideze poziția și șansele la locul 9.

Contează rezultatele directe
Spre deosebire de sistemul ales pentru prima ligă din fotbal, la handbal s-a ales un sistem cu play-off și play-out în care se pornește nu cu puncte înjumătățite, ci cu punctele acumulate în meciurile directe din sezonul regulat. Programul va fi unul destul de condensat, dar antrenorul gorjenilor spune că Energia va căuta ca între ultimul meci din sezonul regulat și primul din play-out să-și găsească ritmul care să o ducă la final pe locul 9: „Urmează o pauză de cinci zile după jocul de la Focșani, apoi o perioadă de opt zile în care vreau să lucrăm mai mult pe partea fizică, alergare, forţă, pentru a ne pregăti ultimele zece meciuri din campionat. Apoi vom mai avea o pauză, după care reintrăm pe partea tehnico tactică. Va fi o perioadă grea şi încărcată, vom juca din trei în trei zile. De aceea vom lucra mai mult acum la partea fizică”, a declarat tehnicianul Energiei.
În acest moment, înaintea ultimei etape, dacă se menține actuala structură, cu Minaur în play-out, în partea a doua a campionatului vor intra cu 19 puncte Minaurul și Vasluiul, Ploieștiul nu poate face mai mult de 14 puncte, iar Galațiul rămâne cu un singur punct. Singurul meci care contează pentru play-out este cel de la Focșani, o victorie gorjeană punând Energia pe primul loc cu 21 de puncte, o înfrângere făcând însă ca lupta să fie mult mai strânsă în play-out, Focșaniul depășind echipa din Ploiești apropiindu-se la două puncte de trupa lui Bârză.

Păunică ar vrea în străinătate
Fără a fi impresionat la Târgu-Jiu, ba din contră, la multe partide rămânând dator atât echipei cât și fanilor Energiei, Rareș Păunică deplânge situația în care a ajuns echipa gorjeană, dar și handbalul românesc. Extrema gorjenilor se consideră ghinionist după ce acum se află în aproape aceeași postură în care se afla acum un an, când evolua la Bacău: „E greu acum să fii OK. Încercăm să ne autodepăşim starea asta, pentru mine e a doua oară. Şi anul trecut am mai trecut prin asta, acum las să treacă de la sine şi văd ce voi face la final. Asta este viaţa, asta e România şi trebuie să ne adaptăm. Îmi pare rău, dar acum dacă aş avea oportunitatea să plec în afara ţării, aş pleca mâine”, spune jucătorul Energiei. Acesta crede că echipa gorjeană putea mai mult dacă era susținută financiar la nivelul promisiunilor făcute în vară: „Cu siguranţă puteam fi mult mai sus cu mici detalii care nu ţin doar de noi. Dacă unii oameni se implicau mai mult, eram acolo unde toată lumea îşi dorea”, a mai declarat Păunică.

bucataru_iBucătaru, legat de Energia
Erou în ultimul joc al Energiei, când a închis poarta gorjeană în ultima parte a partidei cu Minaur, Alex Bucătaru consideră că locul 9 este accesibil: „Locul nostru cred că va fi locul 9. Pe primul loc de play-aut. Totul depinde de noi”, spune tânărul portar al gorjenilor. Venit de la HCM Constanța, echipă care s-a destrămat și ea, Băcătaru spune că a ales Energia tocmai pentru că de aici veneau semnale legate de o anume stabilitate financiară: „Sincer, am ales Energia pentru siguranţă. Am avut de ales între mai multe echipe, ştiam că aici este stabilitate, că nu poate veni nimeni să-mi spună că nu am bani mâine de mâncare. Dar în România nu mai e nimic sigur. Lumea nu vrea să mai investească în sport”. Chiar dacă mulți dintre jucătorii care se află acum în lotul gorjenilor se gândesc cum să plece de la Târgu-Jiu, în ciuda faptului că mai au contract un an cu Energia, Alex Bucătaru spune că el trebuie să-și ducă la bun sfârșit contractul cu Federația, care a bătut palma cu echipa gorjeană: „Eu nu pot pleca până la 23 de ani, am un contract semnat cu Federaţia. Până la 23 de ani trebuie să joc aici. Pe viitor, de ce nu, poate voi pleca”, spune cel mai tânăr dintre cei trei portari din lotul gorjenilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here