Echipa de handbal a Energiei continuă să facă pași falși, jocul penibil al trupei lui Liviu Andrieș transformând-o într-una dintre candidatele certe la retrogradarea directă.
Finalul de sezon părea să se îndrepte pentru Energia spre un meci de baraj care să-i asigure și pentru campionatul viitor un loc în Liga Națională, numai că, pierzând acasă contra timișorenilor și remizând tot pe teren propriu cu Suceava, echipa antrenată de Liviu Andrieș a reintrat rapid în hora formaţiilor ce luptă pentru evitarea ultimului loc, cel care duce direct în liga secundă.
Prima etapă a returului din play-out a adus din nou Suceava la Târgu-Jiu, dar într-o formulă decimată, cu nu mai puțin de cinci jucători importanți accidentați. Bursuc, Popovici, Trifkovic, Burlacu și Gavrilovic nu ți-au putut ajuta echipa, însă anonimii înlocuitori au reușit pe final de joc să umilească gruparea gorjeană și să obțină un punct care ar putea cântări enorm la final.
Au condus 59 de minute degeaba
Suceava a fost întregul meci în spatele Energiei, moldovenii fiind egali cu trupa lui Andrieș doar la 0-0 și în ultimul minut, când tabela arăta 26-26. Energia a condus în finalul primei reprize și cu șapte goluri, scor 15-8 în minutul 27, dar relaxarea le-a fost taxată cu trei goluri de suceveni, care au intrat la cabine cu un deficit de doar patru goluri, 15-11. Prima jumătate a reprizei secunde a urmat același scenariu, Energia a avut un avantaj substanțial în minutul 46, scor 22-16, însă ce a urmat a fost de-a dreptul penibil. Patru goluri consecutive în doar trei minute au adus echipa oaspete în postura de a spera la un rezultat pozitiv. Și asta s-a și întâmplat, CSU Suceava a egalat în ultimul minut și a fost foarte aproape de a obține și toate cele trei puncte. La 26-26, Liviu Andrieș a cerut un time-out pentru a căuta golul victoriei în cele 29 de secunde rămase din joc, dar, deși avea un om în plus, Energia a pierdut mingea, iar sucevenii au avut posesia în ultimele 8 secunde de joc. Din fericire, scorul a rămas egal, iar lupta pentru evitarea ultimei poziții rămâne deschisă.
O nouă palmă dată de Antonaru
Printre jucătorii la care conducătorii Energiei au decis deja să renunțe este și portarul Cristi Antonaru, jucător care continuă să-și “pălmuiască” actualii șefi cu prestații de excepție. Și la meciul cu Suceava, Antonaru a fost providențial, a avut 15 intervenții, cinci dintre acestea fiind la aruncări de la 7 metri! Degeaba… Energia nu a reuşit să profite de acest mare avantaj, de a avea un portar în zi de grație, ba chiar mai mult, Liviu Andrieș a avut proasta inspirație de a-l scoate din poartă vreme de zece minute, timp în care, cu Șelaru între buturi, scorul a trecut de la 22-17 în minutul 46, la 25-23 în minutul 55.
Iresponsabilitate
Situația pare să-l depășească pe antrenorul Energiei. Din nou… Liviu Andrieș a fost incapabil la finalul partidei să găsească explicații pentru acest eșec. Mai mult decât atât, în încercarea de a-și ascunde incapacitatea de a face față problemelor, a aruncat vina pe jucătorii străini din lotul Energiei: “Efectiv nu ştiu ce s-a întâmplat… În momentul în care ai jocul în mână şi ratezi lovituri de la 7 metri şi numai ştiu câte de pe semicerc. Situaţia din clasament s-a complicat foarte mult. La aceşti foarte valoroşi jucători străini care îi avem la lot… Nu aruncăm vina pe ei, dar ei au avut situaţiile de a marca unu la unu cu portarul”, a acuzat antrenorul Energiei. Declarațiile nu sunt doar neprofesioniste, ci chiar iresponsabile ținând cont că antrenorul Liviu Andrieș va căuta în cele trei meciuri ce i-au mai rămas de disputat și în barajul pe care speră să-l prindă să se salveze de la retrogradare tocmai cu jucătorii străini pe care i-a acuzat!
“Dacă e să fie cineva de vină, eu spun că suntem cu toţii de vină. De la mine, antrenor şi jucători. Toţi suntem de vină. Meciul cu Suceava trebuia câştigat, lucru pe care s-a văzut în timpul jocului că se poate realiza. Diferenţa între noi şi Suceava este foarte mare, trebuia să câştigăm la peste 10 goluri diferenţă. Lipsa de concentrare a jucătorilor, dar şi neluarea unor decizii în anumite momente ale jocului de către antrenor. Este un rezultat la care nu se aştepta nimeni, în urma acestuia trebuie să ne concentrăm foarte mult pe jocurile rămase”, Benedict Geamănu, președintele secției de handbal a clubului Energia Târgu Jiu.
Energia Târgu-Jiu – CSU Suceava 26-26 (15-11)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 100.
Energia: Antonaru (15 intervenții), Șelaru – Acatrinei (7), Kekezovic (5), Sifre (5), Dragnea (3), Stoica (2), Mota (2), Giotoiu (1), Stankevicius (1), Enache, Rodrigues, V. Popescu. Antrenor: Liviu Andrieș.
CSU: Marocico, Manea – Tîrzioru (9), Sandu (6), Davidovic (4), Preda (2), Petrea (1), Tcaciuc (1), Aldică (1), Costea (1), Spiridon, Olariu, Anghel, Alexa, Trifkovic. Antrenor: Petru Ghervan.
Arbitri: Iulian Cristea (Iași) și Sebastian Hagiu (Vaslui).
Observator: Adrian Lupșa (Reșița).
Cristi Constantinescu