Încet, dar sigur, Energia a devenit rușinea Ligii Naționale de Handbal masculin, trupa gorjeană fiind incapabilă să mai câștige, iar orice adversar întâlnit vine la Târgu-Jiu mânat de sintagma “dacă nu acolo, atunci unde?”.
Jucătorii Energiei promiteau o altă față a echipei, un alt joc, mai multă implicare și sperau că și rezultatul va fi unul pozitiv. Într-o măsură ei s-au ținut de cuvânt, de această dată nu atitudinea a lipsit, însă Energiei îi lipsesc prea multe pentru a reuși acum victoriile la care visează. CSM București a venit montată și, chiar dacă și ea este o echipă cu multe deficiențe, a fost cea care la final și-a trecut în cont cele trei puncte, scor 24-27 (13-14).
Joc echilibrat, pierdut în ultimele minute
După un start reușit, cu două goluri marcate de Kekezovic și Dragnea, au urmat 7 minute de secetă în atacul gorjenilor și tabela a trecut de la 2-0 la 2-5. Oaspeții au avut apoi constant 2-3 goluri avans, însă Acatrinei s-a trezit pe final de repriză și a limitat la un singur gol ecartul dintre cele două formații, scor 13-14 la pauză. Revenirea de la cabine a adus o echipă a Energiei care părea să se descurce bine și fără Dragnea, accidentat pe finalul primei reprize. De la 13-16, Energia a avut zece minute în care reușit să înscrie de șase ori fără să primească gol, iar tabela dădea speranțe suporterilor gorjeni, scor 19-16 în minutul 43. A urmat însă o nouă cădere în jocul gorjenilor, după ce și Enache a rămas pe bancă, și scorul a devenit egal, 20-20 în minutul 51. Minutele 52-55 ne-au oferit un frumos duel Halasz vs. Marijanac, cu câte trei reușite pentru fiecare, cu gol pentru Halasz și replică a interului CSM-ului. Din păcate, în ultimele 5 minute de joc, Energia a rămas fără muniție, tabela s-a blocat parcă la 24 în dreptul golurilor echipei gorjene, în schimb s-a modificat de trei ori la oaspeți, care au punctat decisiv și și-au asigurat o victorie destul de clară, pe alocuri facilitată și de o brigadă de arbitri care a “ciupit” Energia atunci când CSM-ul avea nevoie. Însă, este clar, nu arbitrajele sunt la baza problemelor Energiei…
Andrieș: “Fără șase jucători e greu…”
Antrenorul echipei gorjene spune că Energia se îndrepta spre un succes, însă noua serie de accidentări a deturnat cele trei puncte: “Nu ne așteptam să pierdem. Jocul ne era favorabil, am avut 20-17, 20-18, dar de când s-a accidentat și Enache, după ce se accidentase și Dragnea, soluțiile pe care le-am avut au fost foarte puține și n-am mai găsit forța să dăm gol. Am primit goluri mai ușor și aici cred că s-a făcut diferența. Din păcate, când ne mergea și nouă jocul, s-au întâmplat aceste două accidentări care ne-au costat. Se vede că atunci când lipsește unul, doi sau trei jucători, este greu să obții ceea ce îți dorești. Nouă, pe lângă cei patru absenți ni s-au accidentat în meci și Dragnea și Enache, și fără șase jucători e greu…”, a declarat Liviu Andrieș. În ciuda rezultatelor rușinoase ale echipei din acest sezon și a tot mai multor voci care cer o schimbare la conducerea echipei, Andrieș dă semne că vrea să continue, la finalul partidei cu CSM București declarând că începe pregătirea pentru derby-ul suferinței, cel cu CSU Suceava: “Sperăm ca în această pauză competițională de trei săptămâni care vine să strângem rândurile, poate mai reușim să rezolvăm ceva și medical și să fie toți apți pentru ca la meciurile care au mai rămas din această toamnă-iarnă să reușim să avem tot lotul la dispoziție”, a mai spus Liviu Andrieș.
Mihăilă îi ține partea lui Andrieș
Secundul lui Bozo Rudic la cârma celor de la CSM București, Ovidiu Mihăilă s-a întrecut în laude la adresa echipei gorjene după ce echipa sa a învins la Târgu-Jiu. “Știam că ne așteaptă un meci foarte greu aici pentru că Târgu-Jiul, în ciuda problemelor de lot pe care etapă de etapă le-a avut, a început să crească în joc. La Bacău au făcut un joc bun, cu câteva greșeli pe care dacă nu le-ar fi făcut ar fi scos un rezultat pozitiv. Am venit să câștigăm acest meci, l-am pregătit, dar era să-l pierdem pe fondul unor greșeli pe care nu ne așteptam să le facem. Cred că am câștigat jocul pe o pregătire fizică mai bună a noastră și pe conjunctura care a fost în timpul jocului, cu accidentarea lui Dorin Dragnea, un jucător important acum în angrenajul echipei din Târgu Jiu. Am avut o poartă mai constantă pe parcursul jocului și cred că și acest factor a avut o importanță destul de mare în câștigarea acestui joc”, a declarat Mihăilă despre meciul pe care CSM București a reușit să-l tranșeze în favoarea ei. Antrenorul bucureștenilor crede că Andrieș este și prizonierul unei situații delicate la nivelul lotului, aceasta fiind cauza eșecurilor Energiei: “Energia a făcut un joc bun, de un nivel bun, dar din lipsă de jucători, dacă nu ai jucători, este greu să duci 60 de minute în același ritm. Cred că aici a fost marea problemă a domnului Andrieș. Nu e vina lui, asta e soarta noastră, a antrenorilor. Dacă avea jucători la schimb, poate alta era soarta jocului. Îmi pare rău pentru Liviu și băieții de la Târgu-Jiu, pentru că avem o relație bună, dar meciul este meci și ne-am dorit fiecare să câștigăm. Trebuie să mergem mai departe, și unii și ceilalți, și să încercăm să ne îndeplinim fiecare obiectivul pe care ni l-am propus”, a încheiat Mihăilă.
După ce echipa din Suceava a reușit să remizeze la Odorhei, acolo unde Energia a pierdut la 14 goluri diferență, echipa gorjeană s-a lipit de ultima poziție, iar situația devine acum chiar dramatică pentru trupa lui Andrieș.
Energia Târgu-Jiu – CSM București 24-27 (13-14)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 500.
Energia: Şelaru (13 intervenții), Antonaru – Acatrinei (10), Kekezovic (5), Halasz (5), Dragnea (2), Ilieş (1), Sifre (1), V. Popescu, Giotoiu, Enache, Rodrigues, Stankevicius, Mănescu. Antrenor: Liviu Andrieş.
CSM: Blazevic (14 intervenții), Iancu (1 intervenție) – Marijanac (7), Milosevic (5), Simovic (3), Stamate (3), Constantinescu (3), Novanc (2), Rotaru (1), Negru (1), Kostadinovic (1), Pătru (1), Sîncelean, Stoica, Capotă, Mledenciu. Antrenor: Bozo Rudic.
Arbitrii: Marius Dănuleţ şi Mihnea Iordache, ambii din Vâlcea.
Observator: Remus Cojocaru.
Rezultatele etapei a IX-a:
Steaua București – Știința Municipal Bacău 34-27
HCM Constanța – Poli Timișoara 24-28
Energia Târgu Jiu – CSM București 24-27
HC Vaslui – Dinamo București 27-33
HC Odorhei – CSU Suceava 23-23
Potaissa Turda – Dunărea Călărași se joacă pe 5 noiembrie
Cristi Constantinescu