Energia începe returul primind vizita piteştenilor

441

Returul Ligii Naţionale de Baschet Masculin a început deja pentru multe echipe, nu însă şi pentru Energia, al cărei prim meci a fost reprogramat datorită jocului disputat de gorjeni în EuroChallenge, întâlnirea cu SCMU Craiova urmând a se disputa pe 11 martie. Astfel, trupa lui Constantinides va juca primul meci oficial din campionat în 2015 sâmbătă, de la ora 17:00, la Târgu Jiu, contra celor de la BCM U Piteşti.
Antrenorul gorjenilor consideră că meciul de sâmbătă va fi cel mai dificil din cele pe care echipa sa le va disputa pe teren propriu în retur, Constantinides ţinând cont de valoarea lotului echipei adverse, dar şi de dorinţa acestora de revanşă după ce în meciul tur Energia s-a impus în Trivale: “E cel mai greu meci din acest retur de campionat. Piteștiul este o echipă calitativă cu jucători buni pe toate posturile. Trebuie să facem multe lucruri în apărare și atac pentru a câștiga. Ei vor avea un motiv în plus să câștige aici după ce noi am câștigat acolo”, a explicat antrenorul Energiei. Acesta spune că obiectivul gorjenilor este ca Energia să nu piardă niciun meci acasă în retur, iar cu un nou succes în faţa echipei din Piteşti ar reuşi să le ia faţa, poate decisiv: “Echipa a arătat că se află pe o pantă ascendentă în acest moment. Ținta noastră este să nu pierdem meciuri acasă pentru a ne clasa pe o poziție cât mai bună astfel încât să ne calificăm în play-off. Ne vom lupta din prima până în ultima secundă să câștigăm, cu o victorie facem două victorii în fața lor ce ne aduce avantajul dacă vom fi la egalitate de puncte”.
Pentru gorjeni va juca Michal Kremen, care a evoluat şi în meciul din EuroChallenge, dar nu a făcut-o prea convingător după problemele medicale ce l-au ţinut vreme îndelungată în afara terenului. Victoria de la începutul săptămânii contra belgienilor de la Okapi Aalstar a dat o doză mare de încredere jucătorilor lui Constantinides, iar acesta este convins că jucând la fel şi în campionat, prezenţa în play-off nu ar trebui pusă sub semnul întrebării.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here