Energia apelează la fani pentru a supraviețui – Soluție extremă

404

Pus în fața unei situații aproape fără ieșire, clubul Energia apelează la o soluție disperată pentru a putea încheia competițiile în care sunt angrenate echipele de handbal și baschet.

Lăsat fără susținere financiară de către cei care prin statut ar trebui să facă acest lucru, clubul Energia Târgu Jiu nu a mai avut altă variantă decât să-și cheme suporterii să contribuie la cheltuielile pe care cele două echipe, de handbal și de baschet, trebuie să le facă în acest final de sezon pentru a evita neprezentările ce ar atrage după sine depunctări sau chiar retrogradări.
Clubul gorjean a postat pe site-ul propriu un comunicat prin care speră să-și sensibilizeze suporterii și să primească din partea acestora mai mult decât ceea ce au dat până acum, suportul moral cerându-se a fi completat cu unul financiar. Redăm în întregime comunicatul emis de clubul gorjean, comunicat care conține și numărul contului deschis special pentru donații și sponsorizări:
„Aflate într-un moment delicat, de răscruce, sporturile de echipă din Gorj au nevoie de ajutor! După multe sezoane în care ne-au adus numeroase bucurii atât la nivel național, cât și la nivel european, momente în care ne-au făcut de atâtea ori să ne simțim mândri că suntem români, echipele clubului Energia Târgu-Jiu au nevoie mai mult ca oricând de sprijin!
Ne-am bucurat împreună alături de echipa de handbal, medaliată cu bronz în Liga Națională, primul sport de echipă din Gorj care ne-a reprezentat la nivel european, finalistă a Cupei României și finalistă a Supercupei. Ne-am bucurat și am fost mândri de performanțele echipei de baschet, medaliată cu bronz în Liga Națională, câștigătoare a Cupei României și finalistă a Supercupei, o echipă care a reprezentat cu mândrie în Europa, orașul Târgu-Jiu, județul Gorj și România, cucerind medalia de bronz în EuroChallenge, și care în acest an a ajuns din nou în fazele superioare ale unei competiții europene, în speță în optimile FIBA Europe Cup. Echipa de baschet a fost în ultimii doi ani port-stindardul baschetului românesc masculin.
Acum, Clubul Energia Târgu Jiu traversează clipe extrem de dificile. Datorită situației în care se află clubul, a incertitudinii finanțării din partea CEO, facem apel la suporteri să fie alături de echipele noastre, în număr cât mai mare, indiferent în ce formulă vor juca.
În încercarea de a asigura echipelor sumele necesare pentru a putea continua în competițiile în care sunt angrenate, până la finalul sezonului, ferind astfel de rușine un oraș, un județ și chiar o țară întreagă, pentru că România organizează o grupă de CE la Cluj, iar singura reprezentantă a baschetului românesc în competițiile europene se retrage, CS Energia Târgu-Jiu pune la dispoziție doritorilor, persoane fizice și juridice, un cont pentru donații și sponsorizări.
Lunar, pentru a asigura transparenţa demersului, se va raporta pe site-ul oficial al clubului numele celor care au contribuit, sumele și felul în care au fost utilizate sumele respective. Numărul contului deschis la Unicredit este: RO31 BACX 0000 0005 6435 4004.
Fie că sunt donații, sponsorizări sau contracte de publicitate, orice sumă este binevenită și pentru acest lucru vă mulțumim!”, se arată în comunicatul pe care Clubul Energia l-a postat pe site-ul propriu și prin care speră să asigure supraviețuirea echipelor de baschet și de handbal măcar până la finele actualului sezon.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here