Energia a trecut cu bine și peste valul cinci – Fără emoții

486

Energia Pandurii Târgu Jiu pare a fi într-o formă bună înaintea play-off-ului, trupa lui Liviu Andrieș bifând al cincilea succes consecutiv în Liga Națională, sâmbătă fiind rândul celor de la Potaissa Turda să plece învisă de la Târgu Jiu, scor 28-25 (16-14).

Cupa României a fost pentru gorjeni ca și cum n-ar fi existat în acest sezon, Energia a pierdut în primul tur în fața Constanței și trupei lui Andrieș nu i-a mai rămas altă variantă pentru cupele europene decât cea a obținerii unui loc în clasamentul Ligii Naționale de la poziția a patra în sus. În ciuda problemelor medicale, Energia a trecut cu bine și de meciul cu revelația acestui sezon, Potaissa Turda venind la Târgu Jiu de pe onorantul loc secund, acolo unde elevii lui Horațiu Gal au mari șanse de a termina sezonul regulat. Păiuș, Asoltanei, Ilieș și Roman au văzut meciul din tribună, iar Enache a fost pe bancă, fără însă a-și putea ajuta echipa și în teren, așa că Andrieș a avut o paletă restrânsă de opțiuni la acest meci: “Toată echipa a făcut un meci bun azi. Am avut şi puţine soluţii pe bancă. Cei care au intrat, au jucat aproape tot meciul şi au făcut-o foarte bine. Este meritul băieţilor pentru această victorie, pentru cele trei puncte importante”, a declarat antrenorul echipei gorjene. Totuși, gorjenii pot spune că au avut și noroc, partida având în multe rânduri aspectul unui joc fără miză, deși nu se poate spune că echipa oaspete s-ar fi resemnat din start.

Oaspeții s-au lovit de Șelaru și bare
Victoria Energiei este una cât se poate de clară, chiar dacă scorul nu este unul drastic. Totuși, dacă privești atent raportul mingilor salvate de portarii celor două echipe se poate spune și că Energia a câștigat grație evoluției goalkeeperilor trimiși pe parchet de Andrieș. Șelaru a avut din nou o partidă foarte bună, cu care și-a onorat chemarea la echipa națională sosită recent pe adresa clubului, iar Antonaru, care a jucat mai puțin, și-a făcut și el datoria apărând chiar și o aruncare de la 7 metri. Când cei doi portari au părut a nu mai avea ce face, barele porților au fost de partea lor, oaspeții lovind de șase ori barele porților în acest meci.

Dinescu, declarat omul meciului
Chiar dacă nu a strălucit și, poate, Șelaru ar fi meritat să fie desemnat omul meciului cu Potaissa, titlul i-a fost acordat lui Laurențiu Dinescu. Asta probabil și ca o încercare de încurajare pentru evoluțiile sale în creștere după o perioadă slabă a interului adus în vară la Energia. Chiar și antrenorul Liviu Andrieș, la finele partidei, a găsit și laude și ușoare critici la adresa jucătorului său: “Dinescu a făcut un meci bun astăzi. A dat goluri, dar din păcate pentru el este încă inconstant. Are momente când efectiv iese din joc şi momente când face faze extraordinare. Trebuie să fie constant pe toată durata meciului”, a declarat tehnicianul Energiei.

Trei la națională
Pe adresa clubului gorjean au sosit scrisorile de convocare pentru trei dintre jucătorii lui Andrieș. Șelaru, Asoltanei și Acatrinei sunt chemați de selecționerul Eliodor Voica în perioada 24 martie – 6 aprilie pentru o perioadă de pregătire și pentru dubla cu Finlanda, dublă ce contează pentru campania de calificare la Campionatul European de Handbal din 2016.
La meciul dintre Energia și Potaissa Turda a luat loc în tribună și noul președinte al Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu.

„Nici noi nu am câştigat la Turda, nici ei nu au câştigat la noi. Sunt meciuri destul de tari între noi, dar se pare că ei nu au prins o zi bună. Nu s-au mobilizat aşa cum o făceau în celelalte meciuri. Contează că noi am câştigat şi este meritul băieţilor pentru acest lucru. Bine că nu au fost accidentări şi sper ca cei care sunt actualmente accidentaţi să revină până vom începe play-off-ul”, Liviu Andrieș – antrenor Energia Pandurii Târgu Jiu

Energia Pandurii Târgu Jiu – Potaissa Turda 28-25 (16-14)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 650
Energia: Şelaru (18 intervenții), Antonaru (4 intervenții), Juzbasic – Apolzan (8), Dinescu (5), Acatrinei (5), Liberţ (5), Giotoiu (4), Dragnea (1), Enache, Mazilu, V. Popescu, Mledenciu. Antrenor: Liviu Andrieş.
Potaissa: Szopka (5 intervenții), Varo (6 intervenții), Coman – Dediu (6), Cîmpan (5), R. Marian (4), Adomnicăi (4), Lazăr (2), Savic (2), Bursuc (1), Ştef (1), Alisie, Ignat, Pavel, Răzvan, Rogoz, Ţigănaşu. Antrenor: Horaţiu Gal.
Arbitri: Robert Harabagiu / Silviu Stănescu.

Rezultatele etapei a XX-a:
Energia Pandurii – Potaissa Turda 28-25
HC Odorhei – Poli Timișoara 30-25
Știința Bacău – CS Caraș Severin 24-23
HC Baia Mare – Dinamo 37-30
HCM Constanța – Steaua 39-30
CSM București – Bucovina Suceava 29-31
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here