Energia a pierdut derby-ul european

434

Ultimele echipe ce au reprezentat România în cupele europene, Energia fiind încă angrenată în EuroChallenge cu şanse importante de a accede în play-off, s-au întâlnit la Ploieşti, Asesoft ieşind victoriasă din confruntarea cu trupa lui Constantinides.

Energia venea după o serie impresionantă de trei victorii, două obţinute în deplasările europene de la Brindisi şi Aalst însă Asesoft s-a dovedit a fi încă o dată o nucă tare pentru trupa gorjeană, chiar dacă prahovenii veneau după mai multe despărţiri de calibru, jucători importanţi părăsind gruparea ploieşteană odată cu ieşirea din EuroCup.
Debutul meciului a fost al gazdelor, care au condus cu 5-0 însă Energia a revenit repede, coşul de trei puncte al lui Darby aducându-i pe gorjeni în avantaj, scor 7-8. Jocul a fost echilibrat în primele cinci minute ale întâlnirii, la fel şi scorul, 19-17, însă ploieştenii au apăsat pe acceleraţie în partea a doua a primului sfert şi au reuşit să se detaşeze şi la 13 puncte, scor 32-19, la capătul primelor zece minute, diferenţa fiind însă de 11 puncte, scor 34-23.

Revenire senzaţională în sfertul doi
După cinci minute de coşmar, echipa gorjeană a dat semne de revenire în debutul sfertului doi însă au făcut-o cu adevărat, abia în partea a doua a acestuia. La scorul de 43-29, Energia a reuşit un parţial de 9-0 cu care s-a apropiat de gazde. I-au ajutat patru libere marcate de Darby, trei de Troupe şi o aruncare reuşită a lui Darby de două puncte. Acest run bun al oaspeţilor le-a dat aripi băieţilor lui Constantinides, care au zburdat pe teren în ultimele minute ale primei reprize. Energia a ajuns să preia conducerea, scor 50-51 şi a ratat în ultimele secunde posibilitatea ca la cabine să intre chiar cu un avantaj şi mai consistent.
Echilibrul a revenit în această partidă odată cu sfertul trei, unul în care cele două echipe s-au succedat pe rând la conducere. Energia a răspuns destul de bine atacului ploieştenilor în ciuda formei excelente arătată de Runkasukas sau Flowers, ambii cu mână bună şi de la trei puncte. De altfel, deşi conducea la un moment dat cu 67-69, Energia a pierdut avantajul înaintea ultimelor 10 minute de joc tocmai pe mâna celor doi jucători ai Asesoftului, Flowers reuşind o aruncare din spatele semicercului, în vreme ce Runkauskas a stabilit scorul după trei sferturi, 72-69.

Fără replică pe final
Acelaşi Runkauskas a înscris şi primele puncte ale sfertului patru, dar Karpelesz a ţinut Energia în joc cu o reuşită de trei puncte. Mai Târziu şi Kremen a punctat de la distanţă însă la scorul de 78-75 ceva s-a tăiat în jocul Energiei. Cu un Watson total neinspirat în acest meci, Energia a încercat să mizeze totul pe Kremen, dar nici acesta nu a reuşit să conducă echipa gorjeană spre o revenire spectaculoasă şi spre adjudecarea victoriei. Mai mult decât atât, Kremen a pierdut trei posesii consecutive şi în locul unei reveniri, Energia a ajuns la opt puncte în spatele gazdelor. O ultimă zvâcnire a echipei gorjene s-a consemnat odată cu run-ul de 6-0, două puncte de la Miloşevic şi patru libere transformate cu siguranţă de Watson însă pentru ultimele două minute nu a mai existat pic de luciditate în ofensivă. Posesiile au fost pierdute cu nonşalanţă pentru ca de la linia de fault Asesoft-ul să se distanţeze din nou. Mohammed a fost cel care a pus cireaşa pe tort cu o frumoasă pătrundere pe final, coş cu care a stabilit scorul final, 89-81, Energia rămânând fără victorie afară în campionat din luna octombrie a anului trecut.
Flowers şi Runkauskas au fost cei doi jucători ai gazdelor care au învins Energia, ambii adunând câte 26 de puncte, în vreme ce de la echipa gorjeană s-a evidenţiat Darby, cu 19 puncte, acesta fiind secondat de Troupe cu 14 puncte. Evoluţii sub mediile avute în acest sezon au avut Watson, Milosevic şi Glyniadakis, iar acest lucru s-a simţit în jocul echipei şi chiar şi în scorul final al acestei confruntări. Energia continuă un parcurs liniar în campionat, unde şansele de a mai prinde un loc în primele patru scad etapă după etapă atâta vreme, cât elevii lui Constantinides nu găsesc calea către succes în deplasare.

Asesoft Ploieşti – Energia Târgu Jiu 89-81 (34-23, 16-28, 22-18, 17-12)
Sala Olimpia, Ploieşti, spectatori: 1.000
Asesoft: Burlacu (6), Szijarto, Pelekanos (6), Negoiţescu (1), Mohammed (14), Dogaru, Cooper (7), Flowers (26), Runkauskas (26), Movileanu, Ene, Pot (3). Antrenor: Vladimir Arnautovic.
Energia: Watson (9), Troupe (14), Darby (19), Kremen (9), Milosevic (12), Bratoloveanu, Minea, Vlaicu, Karpelesz (6), Omer, Aktaş (4), Glyniadakis (8). Antrenor: Antonis Constantinides.
Arbitri: Marius Ciulin, Fabiana Niţu, Alexandru Ivan.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here