Energia a făcut o demonstrație de forță în prima repriză contra francezilor – MI-NU-NAT!

414

Pornind cu șansa a doua în orice partidă pe care a disputat-o până acum în EuroChallenge, Energia și-a văzut de treabă și a pus meci după meci câte o cărămidă la clădirea unei imagini extraordinare pe care are acum în baschetul european. Le Mans a simțit și ea că la Târgu-Jiu nu e deloc ușor de câștigat, doar Brindisi reușind să se impună pe terenul energiei, însă elevii lui Constantinides aveau calificarea în buzunar.

Energia a început senzațional meciul cu mult mai titrata echipă franceză, iar suporterii gorjeni aveau să se frece la ochi privind tabela. După mai bine de jumătate din primul sfert, Le Mans nu reușise încă să înscrie la Târgu-Jiu, asta în vreme ce Energia era “on fire” cu un ran de 13-0. Milosevic și Darby au deschis jocul cu câte o aruncare de trei puncte și tot sârbul a închis run-ul cu o aruncare din spatele semicercului. Minunea a continuat, Energia a ajuns ca după un coș al lui Glyniadakis să conducă cu 15 puncte, scor 23-8, iar primul sfert s-a terminat cu acest avantaj bun pentru gazde, 25-10.

Run incredibil
Dacă spectatorii au crezut că nimic nu poate egala bucuria din primele 10 minute, s-au înșelat. Suporterii gorjenilor au fost răsfățați de jucătorii Energiei cu un sfert secund de vis. Beaubois a început bine sfertul doi pentru oaspeți marcând de două ori consecutiv de trei puncte, însă Energia nu doar că a avut replică, dar pur și simplu și-a sufocat adversara. De la 30-18, Energia a avut 7 minute incredibile, concretizate cu un run de 24-0, lucru greu de reușit în compania ultimei clasate din Liga Națională, numai că acest meci s-a jucat în Last 8 din EuroChallenge, iar adversară le-a fost gorjenilor Le Mans, nimeni alta decât favorita specialiștilor la cucerirea trofeului! Energia a intrat la cabine cu un avantaj mai mult decât liniștitor, un plus de 37 de puncte, scor 56-19!

Și-au permis relaxarea
Cu un avantaj imens luat după doar 20 de minute de joc și cu victoria în mână, Energia a ridicat piciorul de pe accelerație, probabil și cu gândul la meciul de mâine din Franța, acolo unde va avea nevoie de prospețime pentru a reuși să ducă minunea până la capăt. Oaspeții au câștigat sfertul al treilea cu 25-14, însă nimic nu se mai putea schimba, chiar dacă în sfertul patru Antonis Constantinides încerca să-și țină jucătorii concentrați pentru a nu coborî ecartul sub 20 de puncte pentru a nu risca nimic.
De menționat evoluția excepțională a sârbului Nemanja Milosevic, care a făcut o primă repriză de pus în ramă, însă evoluția per ansamblu a acestuia l-a pus în poziția de om al meciului. Milosevic a terminat meciul în double-double, cu 23 de puncte și 12 recuperări, în vreme ce de la oaspeți cel mai bun a fost Beaubois, care a reușit însă doar 15 puncte.

Energia Târgu Jiu – Le Mans 84-60 (25-10, 31-9, 14-25, 14-16)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 1.000
Energia: Watson (12), Troupe (9), Darby (9), Milosevic (23), Bratoloveanu, Minea, Vlaicu, Karpelesz (9), Omer, Aktaș, Mack (10), Glyniadakis (12). Antrenor: Antonis Constantinides.
Le Mans: Ewing, Kahudi, Yarou (6), Ely (3), Eito (8), Cornelie (1), Mendy (2), Beaubois (15), Ignerski (12), Wallace (13). Antrenor: Erman Kunter.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here