Victoria obținută în fața Odorheiului în runda precedentă s-a dovedit a fi doar rodul marilor probleme cu care s-a confruntat Caba. Energia a strălucit la București doar o repriză în fața CSM-ului, cu nou antrenor, Bozo Rudic, în spatele băncii.
Cine se aștepta ca venirea lui Bozo Rudic la echipa gorjeană să trezească handbaliștii din jucătorii Energiei s-a înșelat. Trupa gorjeană, condusă de pe bancă de Sorin Bârză până la perfectarea tuturor actelor pentru Rudic, a jucat o repriză după care a ales să se facă de râs. Din nou…
Meciul din Capitală a început sub semnul echilibrului și acesta a fost menținut vreme de 30 de minute, cât Mănescu și Chiruț au avut combustibil și câtă vreme gazdele au acceptat jocul uniform al Energiei. Mănescu a arătat din nou că are calități ce-l pot propulsa în viitor între jucătorii importanți ai campionatului, are și tupeul necesar de a răzbi în această lume, dar mai are de câștigat forță și experiență. Timpul lucrează însă în favoarea sa și, după un start de campionat dezastruos pentru Energia, singurul câștig este Mănescu. Revenind la partida disputată în București, ignorând jocul cu extremele, practic inexistente în acest meci, Energia nu putea emite pretenții. Jocul în 4 contra 6 nu-ți poate oferi rezultatul dorit decât în cazul în care adversarul îți permite, iar CSM-ul a permis doar o repriză.
Jenanți după pauză
După ce au condus cu 13-11 la pauză, jucătorii Energiei au rămas fără idei în momentul în care aruncările lui Bogdan Mănescu au început să fie blocate de apărătorii bucureștenilor.
Chiruț și-a pierdut și el din turație și luciditate, iar Energia a intrat în criză. Cu doar patru goluri înscrise în 15 minute, Energia a cedat conducerea, iar CSM București a simțit mirosul victoriei.
Echipa antrenată de Zvonko Sundovski a apăsat pe accelerație și a părut un Mercedes aliniat la start cu un Trabant.
Golurile au început să curgă în poarta Energiei, Șelaru a văzut cartonașul roșu pentru o ieșire riscantă din poartă, iar CSM București s-a desprins la șase goluri, scor 23-17 în minutul 46.
Țuțu și Chiruț au redus din handicap, Humet a fost eliminat pentru 2 minute, iar Energia, la 23-19 a beneficiat de o aruncare de la 7 metri care putea relansa meciul, dar Dediu a irosit-o. S-a făcut, totuși 23-20 după un gol pe contraatac al lui Mledenciu, dar gazdele au venit cu o serie de cinci goluri consecutive, iar meciul era deja jucat. CSM București a avut un avantaj maxim pe tabelă de nouă goluri, dar Chiruț a fost cel care a înscris ultimul, iar înfrângerea Energiei s-a consemnat la opt goluri, scor 30-22.
Program mai ușor, la prima vedere
Pentru Energia urmează o perioadă extrem de importantă, ultimele cinci etape programând pentru gorjeni patru meciuri mai accesibile, dar care, dacă nu sunt tratate cu toată atenția, îi pot îngropa defintiv în zona din subsolul clasamentului. Bozo Rudic are mult de muncit cu această echipă, una ai cărei jucători sunt departe de profilul pe care-l dorește, adică „îndrăgostiți” de muncă. Următorul meci al Energiei va avea loc la Târgu-Jiu, sâmbăta viitoare, când trupa lui Rudic va primi vizita Stelei.
CSM București – Energia Târgu Jiu 30-22 (11-13)
Sala „Rapid”, București, spectatori: 300
CSM București: Blazevic (7 intervenții), Iancu (8) – Kostadinovic (8 goluri), Marijanac (3), Humet (10), Șomlea (2), Negru (8), Rotaru (2), Milosevic, Simovic. Antrenor: Zvonko Sundovski.
Energia: Șelaru (8 intervenții), Bucătaru (1), Țenghea – Păunică (1), Mledenciu (1), Tîrzioru (1), B. Mănescu (5), Chiruț (6), Dediu (2), Țuțu (4), Nistor (1), Stoica, Enache, Giotoiu, Inacu, Șoldănescu (1). Antrenor: Bozo Rudic.
Arbitri: Stark / Ștefan
Cristi Constantinescu