Energeticianul continuă în liga secundă

1034

Energeticianul Târgu-Jiu, formaţie care a evoluat în precedenta ediţie de campionat în Valea Jiului, va reveni în Liga 2, dar la Severin. Până la urmă, informaţiile apărute întâia oară în presa bihoreană s-au adeverit, iar Luceafărul îi va ceda locul din eşalonul secund trupei gorjene. Energeticianul a fost prima echipă de sub linia retrogradării şi, conform regulamentului, are dreptul în cazul retragerii Luceafărului de a juca în aceeaşi divizie. În schimb, orădenii se întorc la Sânmărtin, într-un eşalon inferior. Ambele echipe sunt controlate de Nicolae Sarcină, prin interpuşi. Preşedintele clubului bihorean, Lucia Vladimirescu, a declarat că motivul principal pentru retragerea din liga secundă a fost de ordin financiar. Conducătoarea Luceafărului a mai spus că autorităţile locale şi judeţene au rămas pasive la apelurile oficialilor echipei. ,,După doi ani în care am finanţat Luceafărul, am decis să retragem echipa din Liga a 2-a, din cauza faptului că nu am mai avut resurse financiare suficiente. În 2017, am preluat un club aproape desfiinţat, i-am asigurat finanţarea şi ne-am clasat în fiecare an pe locul 8. Nu am plecat până acum pentru că am tot sperat ca autorităţile locale să vină alături de noi, pentru că nu e uşor să susţii o echipă în Liga a 2-a. În toată această perioadă am depus adrese la Consiliul Local şi la Consiliul Judeţean. Am sperat, am aşteptat, însă nu ne-au oferit niciun sprijin. Când am dorit să jucăm anul trecut cu Astra în Cupa României pe stadionul Iuliu Bodola am fost refuzaţi. Echipa Luceafărul va continua în Liga a 3-a la Sânmartin, iar jucătorilor care doresc le-am oferit posibilitatea să continue în eşalonul doi”, a spus Vladimirescu pentru bihon.ro.Potrivit surselor Liga2.ProSport.ro Nicolae Sarcină, prin interpuşii săi, va lua lotul Luceafărului Oradea şi îl va transfera la Energeticianul. Clubul va deveni, în scurt timp, Viitorul Târgu-Jiu, şi va evolua pe arena din oraşul lui Brâncuşi, atunci când noul stadion va fi inaugurat.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here